ING, revizuire: Contractia economiei la -7,1%

ING, revizuire: Contractia economiei la -7,1%ING Bank Romania si-a revizuit in jos prognoza de contractie a economiei romanesti in 2009, de la -3,5% la -7,1% si estimeaza ca va reveni pe teritoriu pozitiv abia in al treilea trimestru din 2010, arata raportul publicat de banca.

"Dupa ce economia Romaniei a avansat cu 7,1% in 2008, aratand o supraincalzire, prognozam o scadere cu 7,1% in 2009. Efectele de baza semnificative sunt incluse in contractia economica din 2009. Noua prognoza presupune si un an agricol slab, insa nu dezastruos", se mai precizeaza in analiza ING Bank.

In plus, economistii ING se asteapta ca economia sa reintre pe teritoriul pozitiv abia in al treilea trimestru din 2010.

"In afara recesiunii globale, exista o serie de factori specifici responsabili pentru contractia economiei romanesti. Datele pe aprilie, publicate saptamana aceasta, au fost, in general, mai slabe decat ne asteptam: constructiile au scazut cu 13,7%, productia industriala cu aproape 10% si vanzarile cu amanuntul cu 10,3%. Cu exceptia industriei, celelalte sectoare au inregistrat o deteriorare fata de primul trimestru al anului, ceea ce arata ca economia se va contracta si mai mult in al doilea trimestru din 2009", mai afirma analistii ING Bank.

Pe de alta parte, ei subliniaza ca activitatea de creditare a continuat sa se comprime in aprilie, iar perspectivele sunt negative.

"Avand in vedere datele detaliate descurajatoare despre PIB si perspectivele sumbre pe plan intern si regional, credem ca exista suficiente motive sa ne modificam prognoza de crestere economica de la -3,5% la -7,1%", se mai arata in raportul de cercetare al bancii.

Economia Romaniei a scazut cu 6,2% in primul trimestru, potrivit datelor revizuite publicate de INS. Comisia Nationala de Prognoza (CNP) se asteapta la o comprimare a economiei in acest an cu 4%, estimare similara cu a FMI.

Program convergenta: PIB-ul Romaniei poate scadea cu peste 4%

Program convergenta: PIB-ul Romaniei poate scadea cu peste 4%Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei ar putea scadea cu mai mult de 4% in 2009 daca agricultura interna se va confrunta cu seceta sau inundatii si daca economia globala va fi afectata de criza peste asteptari, precum si de scumpiri ale carburantilor, se arata in Programul de Convergenta 2008-2011.

Guvernul atrage atentia ca premisele care au stat la baza configurarii cadrului macroeconomic pe termen mediu pentru actuala editie a Programului de Convergenta au avut in vedere prognozele din ultima perioada ale diferitelor institutii specializate, care prevad o comprimare a economiei la nivel global si in Uniunea Europeana, in 2009, mai puternica decat se estimase la inceputul anului, si o relansare treptata in cursul anului 2010, potrivit NewsIn.

"Este de remarcat ca anul 2009 prezinta, in continuare, incertitudini si riscuri majore, avand in vedere ca economia mondiala trece printr-o criza grava care afecteza diferit fiecare stat in parte, inclusiv Romania", se mai arata in programul de convergenta 2008-2011, publicat pe pagina de Internet a Ministerului Finantelor Publice (MFP).

"O reactie negativa mult mai puternica a sectorului real al economiei mondiale la problemele sectorului financiar ar putea avea un impact negativ si asupra economiei romanesti, prin reducerea pietelor de export pentru produsele romanesti", se arata in programul de convergenta.

De asemenea, pe plan intern exista riscul unor conditii climatice defavorabile pentru agricultura (seceta sau inundatii), ceea ce ar diminua oferta de produse agroalimentare, cu efect de reducere asupra autoconsumului si a pietei taranesti. Un alt efect ar fi cel de crestere a importurilor de astfel de produse pentru acoperirea cererii, se mai arata in program.

"Daca aceste riscuri vor fi insotite si de altele legate de preturile internationale ale petrolului si gazelor naturale sau ale produselor alimentare, este posibil ca economia romaneasca sa scada cu o rata mai mare decat cea anticipata in scenariul de baza. Aceasta evolutie este, desigur, si consecinta impactului asupra ofertei interne a reducerii cererii, ca urmare a dificultatilor de angajare pe piata muncii si a reducerii veniturilor. Scenariul de risc include efectul pozitiv al masurilor anti-criza, asumate de Guvern pentru depasirea crizei, de circa 2 pp", se arata in programul de convergenta 2008-2011.

Corespunzator scaderii ofertei interne, este de asteptat ca dezechilibrele externe sa se adanceasca, deficitul comercial sa se majoreze, iar deficitul de cont curent, sa-si mentina ponderea in PIB la un nivel comparabil cu cel din 2008. Restrangerea activitatii se va reflecta in scaderea competitivitatii economice si intr-o rata a somajului mai ridicata decat in scenariul de baza.

Guvernul ia in calcul o scadere a Produsului Intern Brut al Romaniei cu 4% in 2009, urmata de o usoara revenire a economiei in 2010, cand anticpeaza o usoara crestere de 0,1%, pentru ca in 2011 sa ure cu 2,4%.

In primul trimestru din 2009, economia Romaniei a scazut cu 6,2% fata de perioada similara din 2008, potrivit datelor provizorii anuntate de Institutul National de Statistica (INS).

Pachetul de masuri pentru limitarea efectelor crizei insumeaza fonduri de 43,5 miliarde lei (8,2% din PIB) pentru acest an, din care masurile pentru relansarea si stimularea cresterii economice reprezinta 38,4 miliarde lei (7,2% din PIB), masurile pentru finantarea economiei si cresterea lichiditatii - 4,07 miliarde lei (0,8% din PIB), iar masurile sociale - 1,04 miliarde lei (0,2% din PIB).

Revizuire si la Raiffeisen Bank

Revizuire si la Raiffeisen BankAnalistii Raiffeisen Bank se asteapta la o scadere a PIB-ului Romaniei in trimestrul II si III fata de trimestrele anterioare, urmand ca abia in ultimele trei luni din 2009 cresterea economica sa treaca in teritoriu pozitiv fata de trimestrul anterior.

Rata medie a somajului se va situa la 5,6% in 2009, iar in 2010 va urca la 6,5%, mai estimeaza analistii.

Economistii Raiffeisen Bank si-au revizuit in jos si estimarea privind deficitul de cont curent, la 6,8% din PIB (8,4 miliarde euro) pentru anul acesta si la 6% din PIB (8,7 miliarde euro) pentru 2010, de la estimarile anterioare, de 9% din PIB, respectiv 8% din PIB.

Totodata, deficitul comercial se va reduce la 7,5% din PIB (9,2 miliarde euro) in 2009, pentru ca in 2010 sa ajunga la 6,6% din PIB (9,6 miliarde euro), se mai arata in raport.

"Ajustarea mai rapida a deficitului de cont curent fata de cel comercial se explica prin cresterea neta a transferurilor din partea Comisiei Europene si prin contributia negativa mai redusa din partea veniturilor (in principal din cauza profitului reinvestit al companiilor straine care a scazut in ultimele doua trimestre)", conform raportului.

Deficitul bugetar al Romaniei va ajunge la 5,5% din PIB in 2009 si la 3,5% din PIB in 2010, conform standardelor de contabilitate romanesti, in timp ce economia tarii va scadea cu 4% anul acesta, estimeaza analistii Raiffeisen Bank, in ultimul raport publicat de banca.


Alpha Bank: Contractie cu 3,1% a economiei romanesti in 2009

Alpha Bank: Contractie cu 3,1% a economiei romanesti in 2009Analistii grupului bancar elen Alpha Bank si-au revizuit in jos estimarile privind evolutia economiei romanesti in 2009, anticipand in prezent o scadere cu 3,1%, fata de avansul de 0,5% prevazut anterior, potrivit raportului financiar trimestrial al bancii, publicat luna trecuta.

Pentru 2010, analistii de la Alpha Bank mizeaza pe revenirea pe crestere a economiei Romanesti, mizand pe un usor avans a produsului intern brut (PIB), de 0,2%.

Potrivit estimarilor Alpha Bank, Bulgaria va fi singura tara din regiune cu o scadere mai abrupta a economiei in 2009, de 3,8%, insa in 2010 economia vecinului de la sud de Dunare ar urma sa isi revina mai rapid, cu o crestere cu 0,9%.

Executivul estimeaza pentru acest an o contractie a economiei romanesti cu 4%

FMI: Economia Romaniei va mai scadea, dar mai lent

FMI: Economia Romaniei va mai scadea, dar mai lentScaderea economica nu a atins punctul minim in trimestrul I, iar produsul intern brut va continua sa scada intr-un ritm mai redus trimestru la trimestru, pentru ca la sfarsitul lui 2009 - inceputul lui 2010, cresterea economica sa revina pe teritoriul pozitiv, a spus seful delegatiei FMI.

"Produsul Intern Brut isi va continua declinul in trimestrele II si III, insa nu intr-un ritm la fel de puternic ca in primele trei luni, deci nu am atins inca punctul minim al scaderii economiei. Ma refer aici la cresterea economica intr-un trimestru fata de trimestrul anterior, nu anual", a precizat seful delegatiei Fondului Monetar International (FMI) la Bucuresti, Jeffrey Franks, potrivit NewsIn.

El a mentionat ca recesiunea din Romania este, cel mai probabil, in forma de "U" si ca vede o revenire in teritoriul pozitiv la finalul acestui an sau inceputul lui 2010.

"Delegatia noastra vine o data la trei luni si ne vom revizui estimarile in mod regulat", a mai spus Franks.

In ceea ce priveste posibilitatea unei secete in 2009 si efectele sale asupra agriculturii, Franks considera ca este mai important impactul social decat cel asupra produsului intern brut.

Revizuire a la Merrill Lynch

Revizuire a la Merrill LynchEconomia Romaniei va scadea "in mod abrupt" in 2009 si 2010, cand s-ar comprima cu 6,4%, respectiv cu 2,5%, si ca urmare a ajustarii fiscale stabilite prin acordul de finantare cu FMI, conform prognozei revizuite in scadere publicate recent de analistii de la Bank of America Securities-Merrill Lynch.

In prognoza anterioara, analistii bancii americane de investitii estimau o diminuare a produsului intern brut (PIB) al Romaniei cu 3,4% in 2009, respectiv cu 3,2% in 2010, in conditiile in care in 2008 Romania a avut o crestere economica de 7,1%.

In plus, ei considera ca inflatia va depasi si in acest an tinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) - de 3,5% plus/minus 1 punct procentual -, ca urmare a presiunilor inflationiste mari si a deprecierii leului: Astfel, analistii Bank of America Securities (BAS) si Merrill Lynch anticipeaza ca inflatia din Romania ar putea ajunge la 5,2% in 2009, respectiv la 4% in 2010, in conditiile in care la finalul lui 2008 s-a situat la 6,3%.

"Deficitele fiscale si externe in crestere raman principalele probleme ale Romaniei, dar aplicarea programului fiscal si recesiunea economica ar trebui sa duca la diminuarea deficitului fiscal al Romaniei in 2009 si 2010. Dupa acordul cu FMI, ne-am revizuit in scadere prognoza privind deficitul fiscal in 2009 la 4,6% din PIB de la 7,5% din PIB, cat estimam anterior, si ne asteptam la temperarea deficitului de cont curent la 8% din PIB in 2009, respectiv la 6,5% din PIB in 2010", mai arata analistii BAS-Merrill Lynch.

Acestia estimeaza, totodata, ca leul se va deprecia la 4,50 lei/euro pana la finalul acestui an, dupa care se va aprecia usor, urmand ca la sfarsitul lui 2010, cursul de schimb sa fie de 4 lei/euro.

Estimarile lui Isarescu

Estimarile lui IsarescuGuvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, declara recent ca Romania va avea crestere economica in continuare, in ciuda scaderii produsului intern brut in primul trimestru cu 6,4%.

"Raman in continuare la ideea de crestere economica, nu la fel ca in 2008, ci intr-o anume normalitate", a spus Isarescu.

Anterior, guvernatorul spunea ca punctul minim al recesiunii Romaniei - care este, in opinia sa, in "V" - a fost inregistrat in primul trimestru.

Isarescu preciza ca, in opinia sa, recesiunea tehnica nu este definita ca scadere a economiei in doua trimestre consecutive fata de trimestrele precedente, ci ca scadere a economiei in doua trimestre consecutive fata de perioadele similare din anul precedent.

Guvernatorul BNR a mai spus ca spera ca, in trimestrul II, economia sa performeze mai bine decat in perioada echivalenta din 2008.

Lazea: Romania are toate sansele sa aiba crestere economica in 2010

Lazea: Romania are toate sansele sa aiba crestere economica in 2010Romania are toate sansele sa aiba crestere economica in 2010 din punct de vedere statistic, dupa ce scaderea din primul trimestru, de 6,4%, a fost cauzata si de un efect de baza defavorabil, a declarat, citat de NewsIn, economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea.

"Pur statistic, 2010 are toate sansele sa arate mai bine ca 2009 si sa avem crestere economica, pe fondul unei baze mai slabe. Este un argument stastistic, dincolo de cel structural", a spus Lazea la un seminar pe teme bancare.

Totodata, el a mentionat ca scaderea economiei din primul trimestru este un "efect clar" si al faptului ca in primele trei luni din 2008 Romania a inregistrat o crestere economica "extraordinar de mare".

"Putini criticau supraincalzirea economiei, insa acum a venit nota de plata pentru exuberanta. (...) Depinde de noi cum va arata 2010 si depinde de respectarea acordului cu FMI sau nu", a mai spus Lazea.

Referitor la evolutia economiei in trimestrele II si III ale acestui an, economistul-sef al BNR a precizat ca se asteapta la o scadere a economiei fata de perioadele similare din 2008, insa nu a precizat ce estimari are pentru evolutia economiei de la un trimestru la celalalt.




BERD: -4% in 2009

BERD: -4% in 2009Economia Romaniei ar putea creste cu 0,4% in 2010, potrivit estimarilor publicate de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), prognoza sa depasind previziunile Comisiei Europene (CE) si ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).

BERD se asteapta la o comprimare cu 4% a economiei romanesti in acest an. Astfel, BERD isi revizuieste estimarea anterioara, publicata in prima luna a acestui an, in care anticipa o crestere de 1% a produsului intern brut al Romaniei. Prognoza BERD este similara celei anuntate de Comisia Europeana si CNP, in timp ce FMI anticipeaza o contractie a economiei romanesti cu 4,1%.

Economiile din tarile in care activeaza BERD ar putea sa se comprime, in medie, cu circa 5% in 2009, dupa o crestere cu mai mult de 4% anul trecut si cu aproape 7% in 2007, potrivit ultimelor estimari ale economistului-sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare.



Citigroup: - 6% in 2009

Citigroup: - 6% in 2009Citi si-a revizuit in scadere prognoza privind evolutia economiei Romaniei in acest an, estimand o contractie a PIB cu 6%, fata de 4,3% in ultimul raport, ca urmare a datelor sub asteptari din primul trimestru, arata un raport elaborat dupa dupa publicarea datelor pentru T1.

Potrivit datelor preliminare publicate de Institutul de Statistica, economia Romaniei a scazut in primele trei luni din 2009 cu 6,4% fata de acelasi trimestru din 2008, peste asteptarile analistilor.

Analistul Ilker Domec, de la Citi, considera ca reducerea peste asteptari a produsului intern brut (PIB) are ca efect restrangerea deficitului de cont curent, micsorarea incasarilor la bugetul de stat, precum si stimularea bancii centrale in a diminua dobanzile, ce ar putea avea efecte asupra cursului de schimb.

"La prima vedere, cineva ar putea spune ca prima implicatie ar avea efecte pozitive asupra cursului, iar celelalte doua ar avea impact negativ. Noi credem ca, datorita acordului cu FMI si UE de 20 miliarde euro, leul nu va avea de suferit, cu exceptia situatiei in care apetitul global pentru risc se inrautateste, iar BNR scade in mod drastic dobanda-cheie. De altfel, noi credem ca BNR va fi prudenta in ce priveste diminuarea agresiva daca observa ca taierea dobanzii ar afecta leul", se mai arata in raport.