Fotografiile de familie, felul in care auzi limpede scartaitul podelei, in lipsa zgomotului tipic activitatilor de zi cu zi, micile obiecte decorative apartinand familiei au vorbit fiecare despre istoria acestui spatiu luminos si primitor, care pana nu demult a fost biroul unei case de avocatura.

Drumul de la resedinta, la sediu de birouri

Ridicata acum peste 150 de ani, cladirea construita in stil neoclasic de pe strada Nicolae Filipescu, din apropiere de Teatrul National, a fost resedinta familiei pana in 1949 cand a fost rechizitionata de stat. Atunci a fost si momentul in care familia s-a vazut fortata sa imparta spatiul cu alte 13 familii straine pana in 1976 cand a plecat in Franta. Rechizitionarea locuintei a fost insa doar una dintre dificultatile pe care membri familiei Ghika le-au avut de infruntat. Tatal Domnicai Ghika, fost ofiter in Marina Regala, a devenit taietor de lemne, iar mama sa a lucrat in fabrica. Intr-un final, intreaga familie a putut sa se refugieze in Franta, iar plecarea Domnicai Ghika a fost facilitata chiar de Jacques Chirac, fost presedinte al Frantei.

In ciuda greutatilor, amintirile legate de aceasta proprietate, care, dupa un proces lung demarat dupa revolutie, a fost intr-un final retrocedata in urma cu cativa ani, sunt inca vii.

„Fiind nascuti in aceasta casa si traind 26 de ani in ea va dati seama ca avem plin sufletul de amintiri si bune si mai putin bune, dar ce este sigur ca am adorat si adoram aceasta casa in care ne-am petrecut anii cei mai importanti- copilaria si adolescenta”, spune Domnica Ghika.

In aceasta casa evident inainte de razboi s-a perindat o suita de personalitati culturale si politice. "Dinu Lipatti, care canta la pian cu mama, pictorul Luchian care era prieten al familiei, dar si pacient al bunicului meu, monseniorul Vladimir Ghika, de care se vorbeste in acest moment gratie Beatificarii care va avea loc la Bucuresti pe 31 august, unde vom fi prezenti, si care i-a casatorit pe parintii mei”, povesteste Domnica Ghika.

Imediat dupa revolutie, Domnica Ghika a inceput formalitatile de retrocedare. Dupa ce a reusit sa o elibereze, au inceput insa lucrurile de reabilitare, imobilul fiind intr-o stare jalnica imediat dupa retrocedare. Dupa finalizarea lucrurilor, care au durat 3 ani, cladirea a fost inchiriata de o companie de avocatura, care ulterior, ca urmare a extinderii a fost nevoita sa preia un spatiu mai mare. Locuinta este acum scoasa la vanzare sau inchiriere.

„Aceasta casa a fost construita in anul 1861, dar din pacate tot istoricul ei a fost pierdut in timpul Primului Razboi Mondial (reiese din actul de vanzare/cumparare) deci nu stiu cine a fost arhitectul. Casa este clasata ca monument istoric”, spune Domnica Ghika.

Descendenta familiei Ghika a mentionat ca fiind o constructie neoclasica, imobilul este unul rezistent la cutremur, gratie elasticitatii peretilor. Arhitectura interioara in “cruce greaca”, simetria camerelor ilustreaza principiile stilului neoclasic, ca si picturile interioare in stilul epocii.

Ce trebuie sa stii cand inchiriezi o vila monument istoric

In general, eleganta si prestanta unei cladiri se transmite la nivel de imagine catre chirias, acesta fiind perceput drept un prestator de servicii exclusiviste, spune Alexandru Petrescu, managing partner al Esop Consulting, cea mai activa firma imobiliara de pe segmentul birourilor in vila.

Citeste si:

„Aceasta cladire este monument istoric, asa ca nu poate fi modificata la interior: decoratiunile, picturile, usile, ferestrele trebuie pastrate in forma initiala. In unele incaperi exista chiar interdictia de a se fuma, pentru a nu le deteriora”, mai spune Alexandru Petrescu.

Locuinta are o suprafata de circa 730 mp si a fost renovata si reconditionata recent, in 2012-2013, fiind inlocuite si toate instalatiile vechi.

„Aceasta vila are mai multe calitati pentru anumite activitati de servicii precum avocatura, agentii de publicitate, firme de consultanta: o compartimentare buna, pentru ca la parter are o receptie mare, de 30 mp, in jurul careia sunt asezate radial sase camere, la etaj se afla open space de circa 100 mp, unde se poate amenaja fie un spatiu de relaxare pentru angajati, fie un back-office”, spune Petrescu.

Cladireq dispune de facilitati de securitate –monitorizare video, aer conditionat, infrastructura date-voce, centrala termica proprie, sistem de alarma.

De asemenea, cladirea are o curte in care se pot parca si 4 masini.

Ce intrebari pun potentialii clienti ai unei astfel de cladiri?

Petrescu spune ca, in general, clientii vor sa afle starea tehnica, cat de rezistenta este cladirea si cand a fost renovata. Totodata, ii intereseaza situatia juridica a cladirii: cine sunt proprietarii si daca exista sau nu procese pe rol.

Fotografii de Mircea Dragos.

Cladiri Emblema ale Romaniei este cel mai nou proiect editorial al wall-street.ro.

Sursa foto: Mircea Dragos