SIF Moldova (SIF2) vrea sa imparta cu SIF Banat-Crisana (SIF1) controlul asupra SIF Muntenia (SIF4), prin achizitia unui pachet reprezentand 50% din actiunile Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, relateaza Mediafax.
"SIF Moldova informeaza investitorii ca are intentia de a dobandi 59.951 actiuni, reprezentand 49,96% din capitalul social al SAI Muntenia Invest, in conditii similare de pret/actiune cu SIF Banat-Crisana. SIF Moldova a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiara si Consiliul Concurentei cu privire la intentia de a dobandi o participatie calificata la SAI Muntenia Invest. Conditiile de desfasurare a tranzactiei vor fi aduse la cunostinta publicului la finalizarea tranzactiei. Includerea in portofoliul SIF Moldova a unei societati de administrare a investitiilor are ca obiectiv dezvoltarea si restructurarea portofoliului de actiuni. Hotararea Consiliului de Administratie se inscrie in reperele politicii de investitii aprobata de actionari, de eficientizare a activitatii de baza si de diversificare a tintelor investitionale, cu mentinerea unui profil mediu de risc", se arata intr-un comunicat transmis, vineri, de SIF Moldova Bursei de Valori Bucuresti.
Intentia SIF Moldova a fost anuntata si de SIF Banat-Crisana, printr-un comunicat transmis Bursei si din care reiese ca SIF Moldova va cumpara actiunile de la SIF Banat-Crisana.
"SIF Banat-Crisana informeaza investitorii asupra intentiei de cesiune catre SIF Moldova a drepturilor si obligatiilor aferente achizitiei pachetului de actiuni reprezentand 49,96% din capitalul SAI Muntenia Invest. Cesiunea se va finaliza in functie de decizia Consiliului Concurentei si avizul Autoritatii de Supravhegere Financiara", se arata in comunicatul SIF Banat-Crisana.
Astfel, pentru pachetul respectiv de actiuni SIF Moldova ar urma sa plateasca 8,2 milioane lei, suma apropiata de cea achitata de SIF Banat-Crisana pentru preluarea a 50,01% din titlurile Mutenia Invest.
Potrivit intelegerii dintre SIF Banat-Crisana si actionarii Muntenia Invest, societatea de investitii financiare cu sediul in Arad achita 8,2 milioane lei (1,8 milioane euro) pentru 50,01% din actiunile Muntenia Invest plus o componenta variabila in functie de evolutia activului net, iar plata pentru celelalte titluri va depinde de evolutia activului SIF Muntenia.
La jumatatea lunii februarie, SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia au surprins piata anuntand intentia societatii din Arad de a cumpara Muntenia Invest, administratorul activelor SIF Muntenia, aflat atunci in conflict cu Consiliul Reprezentantilor Actionarilor societatii ales in luna iulie a anului trecut. Tranzactia a primit, ulterior, aprobarile necesare de la Consiliul Concurentei si Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).
In cadrul preluarii Muntenia Invest SIF Banat-Crisana si-a mutat sucursala din Bucuresti in cladirea Muntenia Invest, iar directorul Directiei Juridice a SIF Banat-Crisana, Danut Porumb, a fost numit presedinte al Consiliului de Administratie al Muntenia Invest.
SIF Moldova a incheiat luna iulie cu un activ net de 1,122 miliarde lei, cu 5,13% peste nivelul din luna iunie (1,067 miliarde lei) si, respectiv, cu 2,9% peste cel din 2012 (1,09 miliarde lei). Societatea a raportat pentru primele sapte luni un profit de 97,2 milioane lei.
SIF Muntenia a consemnat in luna iulie cea mai mica crestere a activului net dintre SIF-uri, care a urcat cu numai 0,13%, de la 1,021 miliarde lei la 1,023 miliarde lei. Activul net este cu 3,9% sub nivelul de anul trecut, cand totaliza 1,064 miliarde lei. Societatea a incheiat primele sapte luni cu un profit de 51 milioane lei, cu 14 milioane lei mai mare decat cel de la mijlocul anului, de 37 milioane lei.
Totodata, SIF Banat-Crisana a continuat sa inregistreze cel mai mic profit dintre cele cinci SIF-uri si in luna iulie, cand a castigat 3,3 milioane lei. Societatea a consemnat in primele sapte luni un profit de 32 milioane lei.
Activul net al SIF Banat-Crisana a urcat cu aproape 4,9% in luna iulie, de la 1,39 miliarde lei la 1,458 miliarde lei. Comparativ cu nivelul de la finele anului trecut, activul net este pe plus cu 10,7%. SIF Banat-Crisana a incheiat anul trecut cu un activ net de 1,317 miliarde lei.
Raportat la cele mai recente preturi de la bursa, titlurile SIF Moldova sunt tranzactionate la un discount de aproape 42%, iar actiunile SIF Muntenia si titlurile SIF Banat-Crisana la diferente de 44% si, respectiv, de 59%. La finalul sedintei de vineri, SIF Moldova avea o capitalizare bursiera de 653 milioane lei (147,4 milioane euro), iar SIF Muntenia si SIF Banat-Crisana de 568,1 milioane lei (128,2 milioane euro) si, respectiv, de 595 milioane lei (134,3 milioane euro).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri