Bursa de la Bucuresti a urmat linia burselor vest-europene si a scazut cu 0,33%, intr-o piata unde cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, iar tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat peste 80% din rulaj, informeaza Mediafax.

Piata locala a fluctuat nesemnificativ in primele minute de tranzactionare, iar cu putin inaintea orei 11:00 a intrat pe scadere usoara, in linie cu evolutia burselor mature din Europa.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat sedinta in scadere cu 0,44%, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat in imediata apropiere a nivelului de luni.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborat cu 0,6%. In acelasi timp, indicele extins BET-XT a scazut cu 0,47%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,44% sub nivelul de luni.

Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Drepturile de alocare emise de Nuclearelectrica (SNN) in oferta pentru listare au scazut cu 0,95%, la pretul de 11,5 lei. Cu aceste titluri au fost efectuate 403 transferuri, in valoare cumulata de 1,7 milioane lei (392.000 de euro).

Cotatia de la inchidere este cu 2,68% peste pretul de 11,2 lei/actiune la care au fost vandute titlurile pe transele investitorilor institutionali (85% din oferta) si al marilor investitori de retail (5% din titlurile din oferta).

Comparativ cu preturile la care micii investitori de retail (10% din actiunile din oferta) au cumparat actiunile in oferta, cotatia drepturilor de alocare la bursa este mai mare cu 5,85% si, respectiv, cu 11,6%. Micii investitori de retail au cumparat actiunile la preturi de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) si 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

Raportat la ultimul pret de marti al drepturilor de alocare, valoarea de piata a Nuclearelectrica este de 3,24 miliarde lei (730,4 milioane euro).

Investitorii au transferat marti actiuni de 22,5 milioane lei (5,1 milioane euro), suma de peste doua ori mai mare decat rulajul de luni, de numai 10,3 milioane lei (2,3 milioane euro).

"Sunt doua cauze pentru starea aceasta de pe bursa. Pe de o parte este asteptarea ofertei Romgaz si a deciziei ASF cu privire la accelerarea programului de rascumparare derulat de Fondul Proprietatea, iar pe de alta parte sunt incertitudinile pe plan international legate de decizia Congresului american cu privire la blocajul din sectorul public din SUA", a declarat directorul general al BT Securities, Rares Nilas.

Mai mult de 80% din lichiditatea de marti a fost asigurata de tranzactii cu actiunile Fondului Proprietatea, de 18,5 milioane lei. Cea mai mare parte a rulajului acestor titluri a fost asigurata de doua deal-uri de 11,5 milioane lei. Pretul actiunilor FP a scazut cu 0,66% si a ajuns la 0,748 lei, indepartandu-se in continuare de noul maxim istoric atins in primele minute de tranzactionare de vineri, de 0,7805 lei.

Compania Franklin Templeton, administratorului FP, a anuntat pe 25 septembrie ca vrea sa accelereze programul de rascumparare de actiuni Fondul Proprietatea, prin lansarea unei oferte de cumparare pentru un pachet reprezentand 4,35% din titluri. Raportat la cel mai recent pret de la bursa, pachetul este evaluat la 448,8 milioane lei (101,1 milioane euro).

Franklin Templeton a amintit la acea data ca, potrivit termenului legal, ar trebui sa primeasca un raspuns in cel mult doua saptamani, astfel ca miercuri ar putea fi anuntata pozitia Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).

"Este evident ca decizia ASF este fundamentala in evolutia pretului actiunilor Fondului Proprietatea", a mai spus brokerul de la BT Securities.

In a cincea zi a ofertei derulata de AdePlast (ADE) pentru listare, intensitatea ordinelor de subscriere a scazut pe transa mica (cu ordine de sub 500.000 de lei) si in care sunt disponibile 15% din actiuni. In sedinta de marti, pana la ora 17:00, au fost plasate 21 ordine, pentru aproximativ 26.000 de actiuni.

Incepand de marti, investitorii de retail beneficiaza de un discount de 2% din pretul stabilit la finalul ofertei in functie de subscrierile pe transa mare (subscrieri de minim 500.000 de lei). Pentru ordinele plasate in primele zile ale ofertei se aplica un discount de 3%.

Incepand de miercuri si pana marti la ora 17:00, au fost plasate in total 251 de ordine in valoare cumulata de 10,1 milioane lei (aproape 2,3 milioane euro), oferta fiind, astfel, usor suprasubscrisa. Micii investitori au cerut 2,49 milioane de actiuni, fata de 2,47 milioane de titluri, cate sunt disponibile pe transa lor.

AdePlast a lansat miercuri, 2 octombrie, o oferta in care a scos la vanzare 16,5 milioane de actiuni, reprezentand 33,3% din capitalul social majorat al companiei in urma ofertei publice de vanzare. Compania vizeaza sa atraga prin aceasta operatiune intre 57,8 milioane lei (13 milioane euro) si 66,7 milioane lei (15 milioane euro), bani pe care vrea sa ii investeasca in construirea unei noi fabrici.

Oferta se incheie cu succes daca minim 70% din actiuni sunt vandute. In acest caz, si daca actiunile sunt vandute la pretul minim, iar investitorii mici primesc discount de 3% pentru toate titlurile cumparate, atunci suma atrasa va fi de 40,5 milioane lei (9,1 milioane euro).

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat marti actiuni de 110.000 de lei, fata de 240.000 de lei in sedinta precedenta.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,9%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care erau in coborare cu pana la 1%. Investitorii astepta primele raportari financiare pe trimestrul al treilea din partea companiilor americane si solutionarea impasului politic de la Washington.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri