Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) dispune SIF Oltenia sa convoace actionarii pentru alegerea a trei membri in Consiliul de Administratie, pe locurile ramase vacante in urma demisiilor a trei administratori care au fost sustinuti la alegerile din 2013 de omul de afaceri Florin Pogonaru.

"Se instituie in sarcina Consiliului de Administratie al SIF Oltenia obligatia convocarii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului individual, a unei noi Adunari Generale Ordinare a Actionarilor avand pe ordinea de zi alegerea unui numar de administratori corespunzator locurilor ramase vacante in Consiliul de Administratie, cu respectarea prevederilor legale in materie", se arata intr-o decizie emisa joi de ASF.

Decizia ASF vine in conditiile in care din cei sapte membri ai Consiliului de Administratie al SIF Oltenia patru sunt provizorii. Un loc era vacant inca din aprilie 2013, cand au fost alesi doar sase membri in CA, iar pe pozitia respectiva a fost numit Lucian Buse. Intr-o AGA programata pentru finalul lunii aprilie, actionarii urmeaza sa aleaga un membru CA pe locul ocupat provizoriu de Buse, iar singura candidatura a fost prezentata de Victor Capitanu (partener la casa de investitii Capital Partners).

Capitanu a fost numit in CA membru provizoriu, la inceputul lunii aprilie, alaturi de Nicolae Stoian (reprezentant al Compartimentului de Control Intern al SIF Oltenia) si Carmen Popa (avocat la casa de avocatura Tumbar Cega&Popa), pe locurile ramase vacante dupa ce Petre Ghibu, Daniela Toader si Ana-Barbara Bobirca au demisionat, la finalul lunii martie.

In Consiliul de Administratie al SIF Oltenia se regasesc si Tudor Ciurezu (presedinte CA si director general), Anina Radu si Cristian Busu. Ghibu, Toader si Bobirca in aceeasi zi in care CA-ul a respins solicitarea fondului de investitii Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief de introducere pe ordinea de zi a unei AGA de la finalul lunii aprilie a unui punct privind inlocuirea auditorului financiar al SIF Oltenia. Solicitarea a fost respinsa intrucat nu a fost transmisa in original.

Fondul Business Capital for Romania Opportunity este detinut de BCR, iar un alt investitor important al fondului este presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Florin Pogonaru.

Demisiile au venit la aproape o luna dupa ce presedintele CA si directorul general al SIF Oltenia, Tudor Ciurezu, a infirmat unele declaratii ale Anei Bobirca, printre care si negocierea vanzarii pachetului de actiuni detinut de SIF Oltenia la BCR. SIF Oltenia este singura dintre cele cinci SIF-uri care nu a vandut catre Erste pachetul de actiuni detinut la BCR, controland in prezent aproape 6,3% din actiunile celei mai mari banci din Romania. Atat Ciurezu, cat si Pogonaru, sunt membri in Consiliul de Supraveghere al BCR.

In prima parte a sedintei bursiere de vineri, actiunile SIF Oltenia au crescut cu 0,26%, la 1,915 lei. La aceasta cotatie, SIF Oltenia are cea mai mare capitalizare bursiera dintre cele cinci SIF-uri, de 1,111 miliarde lei (249,1 milioane euro). Actiunile SIF Oltenia sunt tranzactionate la o diferenta de 26,87% fata de valoarea activului net pe actiune de la finalul lunii martie, de 2,6186 lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri