Producatorul german de lactate Muller, prezent pe piata locala de sase ani, a intrat pe piata cascavalului in urma unei investitii de “sute de mii de euro”, urmand sa produca brandul Das Kaskaval in fabrica Five Continents din Botosani.

Lansarea in categoria cascavalului a fost analizata de actionarii Muller timp de doi ani, acesta fiind si prima colaborare intre germani si un furnizor roman de lapte. In plus, Romania este pentru moment singura tara in care Muller va comercializa sortimentele de cascaval reunite sub brandul Das Kaskaval.

“In functie de cum va evolua acest proiect analizam introducerea sa si pe alte piete. De exemplu, Crema di Frutta a fost un produs realizat pentru piata din Romania si la un an a fost preluat de Cehia si Polonia”, a explicat Tzafrir Granat, CEO Muller Romania.

Planurile companiei vizeaza atingerea pana la finalul anului a unei cote de piata pe acest segment de 3%, industria fiind evaluata la peste 100 mil. euro. In prezent, piata cascavalului, deosebit de fragmentata si competitiva, este impartita intre marcile private (20%), Delaco (15,4%), Hochland (14,4%), FrieslandCampina cu brandul Milli (2%), Albalact cu brandul Raraul (2%) si restul jucatorilor (46,2%).

“Vorbim de o industrie fragmentata, cu o competitie puternica. Insa exista si potential in conditiile in care in 2009 telemeaua era numarul 1 in consum, iar acum este cascavalul. Deja suntem listati in marile lanturi de magazine si in 2.000 de puncte de vanzare din comertul traditional”, a mai spus Granat.

Das Kaskaval

Potrivit datelor Muller, 35% dintre consumatorii de cascaval nu consuma alte tipuri de branzeturi, iar 55% il consuma de cel putin 2-3 ori pe saptamana.

Muller estimeaza ca va inregistra profit pe piata locala in anul 2015, dupa sapte ani de la intrarea in Romania. Anul trecut, Muller si-a redus pierderile la 11,09 mil. lei, iar cifra de afaceri s-a situat in jurul valorii de 51 mil. lei (11,5 mil. euro). Pentru acest an, directorul general al companiei vorbeste despre un avans de 20% al afacerilor.

Muller a intrat in Romania in anul 2008 printr-un joint-venture cu grupul israelian Central Bottling Company (CBC), din care fac parte companii precum Coca-Cola Israel, United Romanian Breweries Bereprod, unul dintre cei mai importanti jucatori locali pe piata berii, Tara Israel si Prigat Israel. Compania are in prezent 70 de angajati, dintre care 50 lucreaza in departamentul de vanzari. La nivel de grup, Muller are aproximativ 5.000 de angajati si cinci fabrici in Europa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri