Pentru a avea o afacere profitabilă în agricultură nu trebuie să investești o sumă foarte mare la început de drum. Afacerile în agricultura pot fi la fel de profitabile ca orice alte business-uri dacă știi cum și în ce sa investești. Într-un interviu acordat wall-street.ro, Daniel Stănescu, consultant pe fonduri europene la Global Company Incorporate, a enumerat o serie de idei de afaceri în agricultură pe care le poți începe cu 10.000 euro.

„Business-urile sunt interesante în momentul în care cei care se ocupă de aceste afaceri sunt acolo prezenți și depun tot efortul necesar pentru ca ferma pe care o gestionează să crească. Creșterea de cele mai multe ori se face prin asocierea fermierilor în grupuri de dimensiuni mici spre medii, de regulă între 5 și 10 fermieri, pentru a putea produce cât mai unitar produse”, spune Daniel Stănescu.

Ca în orice business, trebuie să calculezi costurile inițiale, să ai o strategie eficientă și să valorifici rezultatele pe care le obții. Iată mai jos câteva idei de afaceri cu bani puțini și pe suprafețe relativ micuțe.

Idei de afaceri în agricultură cu 10.000 euro

1. Afacere cu investiție mică: seră de căpșuni

Investițiile realizate în cultivarea căpșunilor în sistem de cultivare în spații protejate este o afacere ce se poate începe cu bani puțini, în condițiile în care suprafața pe care se vor cultiva este o suprafață redusă. Se poate începe această afacere cu 10.000 euro pentru o suprafața de aproximativ 500-1.000 mp de spațiu protejat.

Citește și O familie din Bacău a investit 2.500 de lei într-o plantatie de căpșuni.

Sursă foto: Pexeles

„Costurile vor crește în funcție de tehnologiile pe care le va utiliza fermierul, în sensul că, dacă dorește să aibă o cultură pe toate durata anului, este necesar să utilizeze un soi remontat de căpușe care să îi ofere posibilitatea de a recolta pe întreaga durată a unui an. Acest lucru presupune, de asemenea, realizarea de investiții în încălzirea spațiului pe durata sezonului rece”, precizează Daniel Stănescu.

Pe de altă parte, această afacere se poate diversifica prin oferire de căpșuni la ghiveci. Astfel că, fermierul nu va mai vinde căpșuna ca fruct ci răsadul, iar cumpărătorul sa aibă grija de acel ghiveci și să își culeagă singur fructele pe durata unui an.

2. Idei de afaceri: seră de legume

Investițiile realizate în cultura legumelor în spații protejate, la fel în cazul căpșunului, acestea sunt rentabile, în condițiile în care fermierul își va planifica foarte bine tipurile de legume pe care le va planta în spatiile protejate pe care le deține.

„Cu cât spațiul protejat este mai sofisticat, și oferă mai multe avantaje fermierului, cu atât valorile de invesții sunt mai mari. Însă un fermier care știe ce vrea, cunoscând tipul de agricultura pe care dorește sa îl facă, își va putea face necesarul de investiție astfel încât sa se poată încadra în sume minimale”, spune Stănescu.

Citește mai multe despre Ce au în comun avocatura și rosiile organice: de la bulion la Buniol.

Sursă foto: Pexeles

Toate aceste afaceri au succes în condițiile în care un fermier are 10.000 euro și accesează și fonduri nerambursabile în această direcție, cum ar fi cele destinate tinerilor fermieri, cu sume cuprinse între 40.000 si 50.000 euro ce îl pot avantaja pe un fermier să își poată realiza o investiție necesară cât să poată crește de la un an la altul.

3. În ce afacere să investești 10.000 euro? În cultura de aronia, desigur

Aronia, denumită și scoruș, este un arbust fructifer care face parte din familia Rosaceae, înflorește primăvara și face flori asemanatoare celor de măr. Fructele de aronia sunt roșii sau negre și se coc la sfârșitul verii sau chiar toamna, având un gust dulce-amarui. Un kg de aronia costă aproximativ 20 lei.

Investiția inițială într-o suprafață decentă, de un hectar, ajunge la circa 10.000 euro atât pentru plantarea arbuștilor de aronia, cât și în sistemele logistice, cum ar fi cele de irigare deoarece seceta a fost anul trecut în România o problemă la fel de gravă pentru fermieri ca pandemia pentru sistemul de sănătate.

Citește și Un fermier din Buzău a investit 10.000 de euro într-o afacere inedită: cultura de ARONIA.

Aronia provine din America de Nord, unde crește la înălțimi de 1.000 - 1.200 de metri, pe soluri umede și acide și rezistă până la temperaturi de -30 de grade Celsius. Este cunoscut în lume datorită faptului că este considerat un izvor de nutrienți și vitamine și conține o cantitate mare de antioxidanți.

4. Plantații de arbuști fructiferi: o idee de afacere pentru tine

Plantațiile de arbuștii fructiferi oferă posibilitatea unui fermier pasionat să își poată crește afacerea foarte ușor, cel mai important lucru este ca fermierul să dispună de suprafețe de teren cât mai compacte, de regulă ar fi bine să aibă o suprafața de minim 3-5 hectare, pe care poate realiza o plantație de arbuști fructiferi.

Daca terenul îl are deja, sumele necesare sunt în special pentru achiziția drajonilor de arbuști pentru a-i planta pe suprafețele dorite. Nu este necesar ca din primul an să acopere întreaga suprafața, aceasta putând să o planteze treptat prin obținerea de butași din plantația existentă. Este un lucru econom și necesită cunoștințe de înmulțire a arbuștilor fructiferi, doar ca această metodă necesită timp pentru a putea ajunge la suprafețele dorite.

Sursă foto: Pexels

Printre principalele avantaje ale plantației de arbuști fructiferi se numără intrare pe rod rapidă, anul 1-2 de la plantare în funcție de soiul ales – cele mai pretabile pentru zonele noastre sunt zmeura și murele, acestea nefiind extrem de pretențioase.

5. Idee de afacere: solarii de plante aromatice

Acest tip de agricultura se poate face pe suprafețe mici, mai ales că se poate adapta cultivarea lor pe „etaje” astfel se creează un avantaj pentru fermier. Costurile de investiție în acest sector încep de la 10.000 euro, pe o suprafață cultivată între 1.000 si 3.000 metri pătrați.

Esențialul pentru acest tip de cultura este cel legat de realizarea unui spațiu protejat, realizarea de sisteme de încălzire și irigarea plantelor. Restul ține de iscusința și îndemânarea fermierului.

Sursă foto: Pexeles

Citește și O economistă a investit în agricultura BIO: povestea câmpului de lavandă dintr-o mică localitate din Sălaj.

Foarte important este faptul că acesta să știe foarte bine ce și cum să cultive. Un alt aspect important în această direcție este legată de modul în care fermierul învață să comercializeze produsele, astfel condimentele pe care acesta le produce se pot comercializa în stare proaspăta – ambalate, proaspăta – la ghiveci, sau uscate.

6. Solarii de plante medicinale

Aceasta este o idee de afaceri de nișă deoarece nu sunt foarte mulți fermieri care optează pentru acest tip de agricultură. De regulă, în această zonă se încadrează persoanele care caută să se trateze cu plante medicinale. Investițiile în acest sector depind foarte mult de suprafețele pe care vrea să se dezvolte un fermier.

Sursă foto: Pexeles

„La fel ca în orice afacere, agricultorii au nevoie de o strategie bine pusă la punct. Cunoașterea plantatelor medicinale și totodată cunoașterea pieței de desfacere sunt lucruri importate pe care orice cultivator trebuie să le știe. Fără acestea, poate sa investească milioane de lei sau euro si nu va obține profit”, spune Daniel Stănescu.

7. Creșterea de păsări în aer liber – pentru ouă sau pentru carne: ce trebuie să știi despre această afacere

Sursă foto: Shutterstock

Acest concept presupune creșterea păsărilor în aer liber. Astfel, acestea au loc să se plimbe, să mănâce iarbă, insecte, să alerge în aer liber.

Costurile pentru o astfel de afacere nu sunt foarte ridicate. În cazul acestui tip de afacere, este necesar ca fermierul să investească banii în împrejmuirea unui teren, respectarea normelor pentru încadrarea în categoria de free-range – distanțe necesare pentru adăpost, hrănire, adăpare, umbrire, precum și protecție împotriva răpitorilor sau reducerea factorilor de stres.

8. Creșterea iepurilor

Creșterea iepurilor este un sector de nișă care poate să aducă venituri importante. Având în vedere că de la iepuri se pot valorifica atât carnea cât și blana, veniturile pot fi considerabile.

„Inconveniențele în acest sector sunt legate în special de sectorul de abatorizare, la nivelul României, este o problemă reală pentru că până în prezent nu este niciun abator autorizat pentru acest animal”, precizează Stănescu.

Luând în considerare și rapiditatea cu care iepurii se înmulțesc, acest tip de fermă poate ajunge în timp foarte scurt la un efectiv de animale destul de ridicat.

Sursă foto: Pexeles

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri