Şoferii care pleacă din Bucureşti spre litoral sau se întorc în Capitală ar trebui să alimenteze maşina înainte de intrarea pe autostradă, unde benzina este mai scumpă, potrivit unei analize realizate cu ajutorul Monitorului Preţurilor la carburanţi, o aplicaţie lansată anul trecut de Consiliul Concurenţei, scrie Agerpres.

Astfel, la staţiile Petrom de pe Autostrada Soarelui (A2), un litru de benzină standard costă 4,55 de lei. Spre comparaţie, în benzinăria Petrom Nicolae Grigorescu din Bucureşti, preţul era de 4,45 de lei. La capătul celălalt al călătoriei, la Constanţa, preţul benzinei în reţeaua Petrom este de 4,43 lei pe litru.

În staţiile Rompetrol, benzina costă 4,62 lei pe litru pe autostradă şi 4,51 lei în Bucureşti şi Constanţa. Acelaşi tip de carburant în reţeaua OMV costă 4,60 lei pe autostradă, 4,55 lei în Capitală şi 4,52 lei pe litoral.

Astfel, la un rezervor mediu de 50 de litri, un şofer ar economisi aproximativ 6 lei dacă alimentează cu benzină înainte de a intra pe autostradă.

Totuşi, comparativ cu vara trecută, diferenţa dintre preţul din oraşe şi cel din benzinăriile de pe autostradă nu mai este atât de mare.

Motorina din stațiile de pe autostradă este mai ieftină

În ceea ce priveşte motorina, unele sortimente pe autostradă au devenit chiar mai ieftine decât în Bucureşti. Petrom vinde motorina standard pe A2 cu 4,55 lei pe litru, în timp ce în Bucureşti motorina costă 4,59 lei pe litru, iar, în Constanţa, 4,43 lei pe litru.

La Rompetrol, motorina este 4,67 lei pe autostradă, 4,65 lei în Bucureşti şi 4,47 lei în Constanţa, iar, la OMV, un litru de diesel costă 4,65 lei atât pe autostradă, cât şi în Bucureşti, şi 4,47 lei în Constanţa.

Vezi și: Numărul accidentelor INTENȚIONATE pe șoselele din România a crescut

Preţurile din benzinăriile de pe autostrăzi sunt de regulă mai mari decât media, mai ales în perioada vacanţelor, când oamenii călătoresc mai mult.

În plus, pe Autostrada Soarelui, business-ul benzinăriilor este unul sezonier, adică, odată cu terminarea sezonului estival, fluxul de clienţi scade considerabil. Chiar şi vara, turiştii folosesc benzinăriile de pe autostradă mai mult ca punct de oprire şi de odihnă.

Platforma online "Monitorul preţurilor carburanţilor" a fost lansată în vara anului trecut de Consiliul Concurenţei şi permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către marile reţele de distribuţie a carburanţilor auto. Principalul scop al aplicaţiei este creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor şi ieftinirea produselor.

Sursa foto: Autostrada Saorelui A2/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri