Ford lansează cea mai puternică mașină de serie fabricată în România, la Craiova. Puma ST este primul SUV Ford Performance din Europa.

Noul Ford Puma ST dezvoltă 200 CP, o accelerație 0 - 100 km/h în 6,7 secunde, primul diferențial mecanic cu alunecare limitată (LSD) din segment - disponibil opțional .

Primul SUV Ford Performance fabricat în Europa este prevăzut cu șasiu personalizat: o bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST, ceea ce determină un centru de greutate mai ridicat, cu arcuri de distribuție vectorială, accentuând caracterul sportiv al mașinii.

Puma ST este echipat cu un motor EcoBoost de 200 CP și 1,5 litri, care permite o accelerație de la 0 - 100 km/h în 6,7 secunde.

Șasiul optimizat și personalizat include o bară de torsiune, o bară stabilizatoare și configurarea amortizoarelor. Răspunsurile la direcție sunt cu 25% mai rapide și frânele cu 17% mai receptive decât cele de pe modelul Puma standard. Anvelopele Michelin Pilot Sport 4S dezvoltate special pentru a oferi control si stabilitate sporite la niveluri înalte de performanță, contribuie, de asemenea, la livrarea celei mai sportive experiențe de conducere disponibile pe un SUV Ford.

Îmbunătățirile aduse nivelului de performanță și designul agresiv sunt completate de funcții inovatoare, ce includ tehnologia Local Hazard Information și inovația Ford MegaBox, care oferă 80 de litri spațiu de depozitare suplimentar pentru un nivel crescut de ergonomie.

Motorul EcoBoost de 1,5 litri și 200 CP are un tubocompresor și o pompă de injecție combustibil de înaltă presiune, alături de sistemul de deschidere variabilă a camelor pe admisie și evacuare (Variable Cam Twin). Acestea contribuie la un nivel de performanță specific mașinilor sport, dar și la un consum optimizat de combustibil.

Arhitectura cu trei cilindri a motorului din aluminiu oferă un cuplu natural ridicat la turații reduse, iar performanța este îmbunătățită de un turbocompresor radial-axial și o galerie de evacuare integrată, care minimizează distanța de deplasare a gazelor de eșapament între cilindri și turbocompresor - ambele contribuind la creșterea mai rapidă a presiunii și a timpului de reacție în cazul accelerărilor rapide.

Puterea maximă este disponibilă la 6.000 rpm, cuplul maxim crescând la 320 Nm între 2.500 rpm și 3.500 rpm, contribuind la o accelerație liniară și la o reacție sporită.

În plus față de sistemul personalizat de admisie și de evacuare liberă a gazelor, Puma ST oferă, de asemenea, noi suporturi pentru motor care țin sub control ruliul, minimizând mișcările nedorite, în special pe viraje strânse.

Tehnologia de control activ a supapelor de evacuare amplifică sunetul sportiv al motorului cu trei cilindri pentru a spori experiența de conducere. Ford Performance a reglat nota de evacuare pentru a se potrivi mai bine caracterului de SUV rafinat al Puma ST - modelul fiind cu aproximativ 1 decibel mai silențios decât Fiesta ST.

Tehnologia Ford de dezactivare a cilindrilor a fost prima integrată pe un motor cu trei cilindri și poate opri automat livrarea combustibilului și funcționarea supapelor pentru unul dintre cilindrii motorului, în condiții în care nu este necesară capacitatea maximă, cum ar fi când conduci la viteze de croazieră. Această tehnologie permite motorului EcoBoost de 1,5 litri să fie la fel de sensibil pe cât de sportiv.

Puma ST este oferit cu aceeași transmisie manuală cu șase trepte, cu schimbare lină, asemenea celei de pe Fiesta ST, cu reprize scurte de accelerație, ce permit parcurgerea 0-100 km/ h în doar 6,7 secunde și o viteză maximă de 220 km/h, utilizând jante din aliaj de 19 inch.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri