Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, cu ocazia unei vizite de lucru pe şantierul autostrăzii Moldova (A7), lotul 1 al tronsonului Ploieşti-Buzău, că la finalul lunii iulie sau începutul lunii august se va putea circula pe primii 14 kilometri de autostradă, scrie Agerpres.

Pentru primele două loturi dintre Ploieşti şi Buzău, Ministerul Transporturilor a transmis constructorului termene precise pentru realizarea lucrărilor de infrastructură. "Le-am dat nişte ţinte ca la sfârşitul lunii pe lotul 2 să fie la 70% iar pe lotul 1 să fie la 65% minim. Anunţ că undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri aflaţi pe lotul 2", a declarat ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu s-a deplasat ulterior pe tronsonul autostrăzii A7 dintre Buzău şi Focşani, la Râmnicu-Sărat, unde a atras atenţia încă o dată că întârzierile de pe lotul Pietroasele-Buzău nu se datorează Ministerului Transporturilor.

"Aici cel puţin din ce am văzut acum de la Buzău la Râmnicu-Sărat lucrările sunt extrem de avansate şi după discuţiile pe care le-am avut cu constructorul a spus că Buzău-Focşani va fi circulat până la sfârşitul acestui an, cele patru loturi. Mobilizarea este extrem de bună (...). Nu am cum să nu mai spun încă o dată că lotul lipsă de la Pietroasele la Buzău, din cauza unor domni şi doamne de la CNSC, în loc să vorbim şi despre el că se circulă anul acesta şi pe el, din păcate întârzierea de un an şi jumătate care nu s-a datorat CNAIR, ci acelor evaluări şi reevaluări pe care le ştiţi, duc în situaţia ca abia în 2025 la final să putem vorbi şi de finalizarea acelui lot (...). Ce mă deranjează foarte mult că soluţia pe care am dat-o noi în vara anului 2022 este aceeaşi care după un an şi jumătate a fost dată de CNSC, un an şi jumătate pierdut care ne-ar fi dus în situaţia în care acest lot ar fi fost cum sunt şi loturile 1 şi 2 de pe Ploieşti - Buzău şi anume anul acesta s-ar fi circulat pe ele, dar asta este, mergem înainte, mobilizarea este bună şi pe acel lot", a precizat Sorin Grindeanu.

Despre lucrările din zona Râmnicu-Sărat, ministrul Transporturilor a subliniat că sunt complexe, fiind relocate conducte pe 13 kilometri.

"Sunt traversări, au fost foarte multe relocări de utilizăţi. Vă dau un exemplu, aproape 13 kilometri de conducte de relocat, ceea ce este imens. Bucata aceasta de autostradă a trecut peste 13 kilometri de conducte ce au trebuit toate la rândul lor să fie mutate (...). Infrastructura va reprezenta, dacă se va continua în ritmul acesta, cheia dezvoltării României în anii viitori", a atras atenţia ministrul Transporturilor.

Ciolacu, promisiuni despre lucrări „în ritm accelerat” pentru realizarea unor obiective de infrastructură în pragul alegerilor

Conform unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a analizat, luni, în cadrul unei şedinţe de lucru la Palatul Victoria, situaţia implementării investiţiilor publice cu miniştrii care au în portofoliu cele mai mari proiecte, relatează aceeași sursă.

"Pentru acest an avem cel mai mare volum de investiţii alocat din fonduri naţionale şi europene. Datele pe primul trimestru al anului arată o creştere cu 70% a execuţiei cheltuielilor pentru investiţii comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vom menţine ritmul alert al investiţiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetăţenii le aşteaptă în mod firesc - infrastructură de transport, medicală, de educaţie, investiţiile din sectorul energiei şi digitalizării - dar şi pentru a utiliza cât mai eficient resursele", a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate.

Guvernul mai precizează că, potrivit execuţiei bugetare până la 31 martie 2024, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde lei, fiind de 1,7 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde lei.

Sursa foto: Facebook / Sorin Grindeanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri