Premieră: Dacia Duster ajunge în finala concursului Mașina Anului 2025

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Premieră: Dacia Duster ajunge în finala concursului Mașina Anului 2025

Cuprins Articol:

Cea de-a treia generație a Daciei Duster a fost lansată anul trecut, dar a ajuns în reprezentanțe în 2024, ceea ce o face eligibilă pentru concursul Mașina Anului 2025. Mai mult decât atât, cei 60 de membrii ai juriului internațional au inclus SUV-ul autohton produs la Mioveni pe lista scurtă a celor șapte finaliști dintre care se va alege câștigătoarea. Anul acesta, tot un model din cadrul Grupului Renault a triumfat.

În vară, organizatorii competiției „Car of the Year”, prin care sunt recunoscute cele mai bune modele lansate în anul calendaristic anterior în Europa, au anunțat lista candidaților pentru 2025. Pe lista lungă figurau 42 de modele, inclusiv două fabricate la noi: Ford Tourneo Courier și Dacia Duster.

Dintre acestea, Duster, care a fost dezvăluit în toamna anului trecut, a ajuns în marea finală alături de alte șase modele. Conform Autoevolution, ceilalți finaliști sunt:

Cine a câștigat concursul Mașina Anului în 2024

Este pentru prima dată când o mașină Dacia ajunge în finala acestei competiții, asta după ce producătorul piteștean a obținut, nu demult, un premiu și în materie de design, pentru conceptul Manifesto. Anul acesta, Wall-Street.ro a fost prezent la Geneva pentru a asista la ceea ce avea să fie ultima ediție a celui mai mare salon auto european. Înainte de a se coborî pentru ultima dată cortina, la Geneva s-a anunțat câștigătorul concursului „Car of the Year” pentru 2024, iar acesta a fost Renault Scenic E-Tech.

De aceea, este puțin probabil ca juriul să aleagă Renault 5 E-Tech Electric, iar șansele lui Duster sunt de asemenea scăzute deoarece face parte din același grup. „Potrivit juriului, "progresul tehnologic și raportul calitate-preț sunt factori deosebit de importanți" pentru obținerea titlului de Car of the Year”, se arată într-un comunicat. Privind în urmă, Jeep a câștigat în 2023, Kia în 2022, Toyota în 2021 și Peugeot în 2020.

Dacia Duster, marcată de un recall înainte de intrarea în finala Car of the Year 2025

Recent, noul Duster a fost rechemat în service. Este, conform ProMotor, o problemă la sistemul electric. Aceasta ar afecta mai multe cablaje și ar putea duce la pierderea servodirecției, dar chiar și la pierderea puterii motorului. Funcționarea în parametrii a frânei de parcare sau declanșarea corectă a airbag-urilor ar fi și ea pusă în pericol de această defecțiune electrică.

Nu se știe câte mașini au fost raportate cu această problemă sau dacă ea a fost descoperită intern, iar operațiunea de recall a fost declanșată ca măsură de precauție. Nu se știe nici câte modele sunt afectate și vor trebui să viziteze service-urile autorizate Dacia, constructorul de la Mioveni informând că rechemarea se aplică pentru toate mașinile fabricate până în data de 11 iulie 2024. Concret, există „riscul pierderii continuității electrice între cablajul compartimentului motor și cablajul tabloului de bord”.

Conform sursei citate, reparațiile se vor executa gratuit și vor dura ceva mai mult de o jumătate de oră. Potrivit unui comunicat oficial transmis de Controlul Calității Renault SAS, operațiunea va consta în „montarea unei protecții suplimentare pentru conectorul electric al mașinii”.

Personalizate pentru tine