Criza COVID-19 a remodelat industria beneficiilor extrasalariale în 2020, un an care s-a dovedit a fi unul plin de schimbări radicale pe toate planurile, cu impact atât în business, cât și în viața personală. Companiile și angajații au trebuit să se adapteze la munca la distanță, dar au avut totodată și o paletă mai largă de beneficii digitale care se potrivesc cu noile nevoi, se arată într-o analiză a Benefit, prezentată în cadrul unui eveniment.

Top 5 beneficii extrasalariale pe care angajații le-au ales în 2020

  • Tichetele de masă
  • Cadourile (reprezentate de carduri cadou la peste 100 de retaileri din diverse industrii)
  • Vouchere de vacanță (pentru turism intern)
  • Servicii medicale (pentru angajați și aparținători)
  • Pensiile private (pilonul III)

Catalin Olteanu, Director Comercial Edenred spune că percepția legată de faptul că tichetul de vacanța sunt acordate preponderent la stat s-a schimbat și că românii au început să îi înțeleagă importanța și să-l aleagă ca beneficiu extrasalarial într-un număr tot mai mare.

Citește și: Cum s-au schimbat beneficiile extrasalariale pentru angajaţi, în pandemie. Asigurarea de sănătate, ceasul deșteptător

Ce bugete au alocat companiile lunar pentru beneficiile extrasalariale

Bugetele alocate de companii, în 2020, pentru beneficiile angajaților au cunoscut o ușoară creștere. Dacă în 2019, bugetul lunar brut oferit fiecărui angajat pentru beneficii flexibile era de aproximativ 390 de lei, anul trecut, media lunară a trecut de 400 de lei. Angajații au direcționat 75% din bugetele lor înspre beneficii scutite total sau parțial de taxe.

Retail jobs

De precizat că analiza ia în calcul date de la peste 215.000 de angajați la nivel național, din industrii precum Call-center & BPO, IT & Software, producție, retail, servicii, servicii financiare etc., care utilizau soluția de beneficii flexibile Benefit la finalul lui 2020.

„Efectele directe și asociate ale pandemiei de COVID-19 continuă să fie un subiect principal în departamentele de resurse umane din țară, afectând fiecare componentă a locului de muncă, inclusiv beneficiile extrasalariale. În ultimul an, în România, a crescut interesul pentru beneficii digitale în rândul tuturor categoriilor de angajați, aceștia alegând produse și soluții pe care le pot accesa imediat și care le oferă un plus de siguranță.

Astfel, au luat avans beneficiile care au legătură cu achizițiile în mediul online, serviciile medicale pentru angajați și familiile lor, dar și vacanțele în România”, spune Stelian Bogza (foto), cofondator Benefit, companie care din 2019 a fost preluată de platforma de servicii și plăți Edenred România.

Citeste si:
Valoarea cardurilor Edenred Cadou se dublează și ajunge la 300 de...
Valoarea cardurilor Edenred...

Abonamentele la sport și transportul, în scădere din cauza pandemiei

În 2020, abonamentele la sport, transportul, cursurile profesionale au înregistrat cele mai mari scăderi în topul preferințelor din platforma Benefit, ca o consecință directă a măsurilor de prevenție impuse de autorități în pandemia de COVID-19.

În medie, angajații au cheltuit 200 de lei pentru achiziția unui beneficiu din categoria celor flexibile în platforma Benefit. În număr mare, angajații au accesat facilitatea oferită de platforma pentru a-si cumula bugetele primite de la angajator pe mai multe luni și au folosit inclusiv fonduri personale pentru unele beneficii ce pot fi plătite astfel. Cel mai frecvent cumpărat beneficiu nedeductibil a fost cardul cadou la magazine din diverse industrii.

Beneficii personalizate

Beneficiile fixe au rămas și în 2020 prima alegere pentru majoritatea angajatorilor. Companiile au oferit în pachetele pentru angajați beneficii deductibile precum tichete de masă, în limita unui tichet de masă/ zi lucrătoare (valoarea nominală maximă este, în prezent, de 20,01 lei), tichete cadou oferite la ocazii speciale (1 Martie, 1 Iunie, Paște, Crăciun), vouchere de vacanță (acordate în limita a 6 salarii minime brute/ an/angajat, oferite exclusiv în format digital), tichete culturale (ce beneficiază de taxe 0% pentru angajator și impozit pe venit de 10% pentru angajat și pot fi acordate lunar cu o valoare maximă de 160 de lei/ angajat sau ocazional în cuantum de 320 de lei/ eveniment).

Citeste si:
Bertrand Dumazy, Edenred Group: Am investit 1,3 miliarde de euro în...
Bertrand Dumazy, Edenred...

„La nivel general, contextul recent a contribuit semnificativ la personalizarea și îmbunătățirea pachetelor oferite de companii, care își adaptează oferta pentru specificul și nevoile echipelor.

Pe lângă apariția unor beneficii noi (de la bugete pentru adaptarea spațiului de lucru de acasă, la zile libere pentru părinți și consiliere online pentru angajați) anul trecut, companiile care acordă beneficii fixe au înțeles să vină în sprijinul angajaților și le-au oferit mai multe soluții cu valoarea nominală maximă deductibilă, ajutând la creșterea puterii de cumpărare a acestora”, spune Cătălin Olteanu, director comercial Edenred România.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri