Ziua Internațională a Muncii, cunoscută și ca 1 Mai muncitoresc în România este sărbătorită în fiecare an, pe această dată pentru a comemora contribuțiile muncitorilor și ale mișcărilor muncitorești din întreaga lume. Ziua de 1 Mai marchează și un omagiu adus luptelor istorice ale mișcării muncitorești care s-au tradus în condiții mai bune de muncă, inclusiv cele care au adus o zi de muncă de opt ore. Azi ne regândim munca în fel și chip, însă nu trebuie să uităm, totuși, câteva lucruri esențiale despre noi, ca angajați.

Ziua Internațională a Muncii (sau 1 Mai muncitoresc cum era sărbătorit în România, pe vremea comunismului) servește ca o amintire a luptei continue pentru drepturile lucrătorilor și nevoia de solidaritate între toți cei care lucrează. Este o zi care recunoaște valoarea muncii în construirea societăților și a economiilor la care azi ne uităm ca fiind durabile, dar și o zi în care trebuie să ne amintim că s-a luptat pentru salarii echitabile, condiții de muncă sigure și justiție socială pentru toți angajații.

În sanscrită, conceptul de muncă este încapsulat în expresia „karaste Ma Phaleshu Kadachana” care se traduce prin „Ai dreptul să-ți îndeplini îndatoririle, dar nu ai dreptul la roadele acțiunilor tale”. Această expresie subliniază importanța și sârguința cu care un om trebuie să se dedice muncii sale, indiferent de rezultate. Practic, este un dicton care te îndeamnă să-ți găsești împlinirea și satisfacția nu în recompensa muncii, ci în actul în sine, potrivit firstpost.com.

1 mai muncitorescSursa foto: Unsplash

10 mesaje de 1 Mai care au rămas în istorie pentru cei care sărbătoresc Ziua Internațională a Muncii

  1. „Munca este bagheta magicianului legendar, piatra filosofală și capacul norocului” - James Weldon Johnson
  2. „Nicio muncă nu este nesemnificativă. Fiecare muncă are scopul de a înalță umanitatea. Are, totodată demnitate și importanță și ar trebui întreprinsă cu o excelență minuțioasă” – Martin Luther King Jr.
  3. „Mișcarea muncitorească înseamnă oameni. Sindicatele noastre au reunit milioane de bărbați și femei, i-au făcut membri unii altora și le-au oferit instrumente comune pentru obiective comune” - Ronald Reagan
  4. „Munca nu este pedeapsa omului. Este răsplata lui, puterea și plăcerea lui” – George Sand
  5. „Fără muncă nimic nu prosperă”– Sofocle
  6. „Alege o muncă pe care o iubești și nu va trebui să lucrezi nicio zi în viața ta” – Confucius
  7. „De departe, cel mai bun premiu pe care îl oferă viața este șansa de a munci din greu și cea de a avea o muncă ce merită făcută” - Theodore Roosevelt
  8. „Nu există niciun substitut pentru munca grea” – Thomas Edison
  9. „Singura modalitate de a face o muncă însemnată este să iubești ceea ce faci” - Steve Jobs
  10. „Munca nu este doar o necesitate pentru supraviețuire, este o sursă de demnitate, creativitate și împlinire” – Papa Francisc

Ziua Muncii: Care este istoria acestei zile și de ce este importantă

În secolul al XIX-lea, la apogeul Revoluţiei industriale, mii de bărbaţi, femei şi copii mureau în fiecare an din cauza condiţiilor rele de muncă şi a orelor lungi de lucru. Muncitorii erau exploataţi la maximum, fiind obligaţi să muncească până la 15 ore pe zi, fără o plată adecvată şi în condiţii de siguranţă. De asemenea, nu era ceva neobişnuit ca minorii să presteze o muncă grea în condiţii dificile pentru un salariu minuscul.

În 1864, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (IWA) din Londra s-a format cu intenţia de a lupta pentru drepturile muncitorilor. Convingerea lor era că angajaţii ar trebui să lucreze în condiţii sigure, având un salariu mai bun şi în cadrul unui program de lucru prestabilit. În 1871, muncitorii din Franţa au fost inspiraţi de activitatea Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor şi i-au urmat exemplul, pornind propria lor mişcare muncitorească, conform Agerpres.

În încercarea de a pune capăt acestor condiţii inumane de muncă, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (mai târziu, Federaţia Americană a Muncii) a ţinut o convenţie la Chicago în 1884. Federaţia a proclamat faptul că "opt ore vor constitui o zi legală de muncă de la 1 mai 1886 şi după această dată".

În anul următor, "Knights of Labor" - pe atunci cea mai mare organizaţie a muncitorilor din America, constituită ca o societate secretă a croitorilor în Philadelphia, în 1869 - au susţinut proclamaţia, ambele organizaţii încurajând muncitorii să facă grevă şi să protesteze.

Muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au organizat manifestaţii în ziua de 1 mai 1886, pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 erau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.

La 20 iulie 1889, cu prilejul primului Congres al Internaţionalei a II-a, întrunit la Paris, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago, dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore, se arată pe https://maitron.fr/. Între 1890 şi 1891 au avut loc manifestaţii în SUA, în mai multe ţări europene dar şi în Chile, Peru, Cuba, potrivit https://journals.co.za/. Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles.

SUA şi Canada marchează Ziua Muncii, în prima zi din luna septembrie. După greva Pullman din 1894, preşedintele Grover Cleveland a mutat oficial marcarea zilei muncii pentru prima zi de luni a lunii septembrie, rupând în mod intenţionat legăturile cu sărbătoarea internaţională a muncitorilor de teama constituirii unui sprijin pentru comunism şi alte cauze radicale. Preşedintele Dwight D. Eisenhower a încercat să reinventeze ziua de 1 Mai în 1958, îndepărtând-o şi mai mult de amintirile revoltei din Piaţa Haymarket, declarând că 1 Mai este "Ziua Legii", sărbătorind importanţa legii în crearea Statelor Unite.

Alte ţări, precum Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Irlanda dedică prima zi de luni din luna mai acestei zile. În Australia, fiecare stat are o zi a muncii pe care o sărbătoreşte în prima sau în a doua zi de luni a lunilor martie, mai sau octombrie. Noua Zeelandă marchează Ziua Muncii în cea de-a patra zi de luni din octombrie.

Ziua de 1 Mai este zi nelucrătoare în cele mai multe state, între care şi România. În multe alte ţări, însă, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale. La noi în ţară, ziua de 1 Mai a fost marcată începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. În 1945, la Bucureşti, au avut loc primele demonstraţii muncitoreşti iar ultimele s-au desfăşurat în 1971. Astăzi, 1 Mai este sărbătorită prin concerte, ieşiri la iarbă verde sau diverse activităţi festive.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri