Din 2019, FIRST BANK sărbătorește Ziua Independenței la recepția organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București. Anul acesta, pe lângă statutul de invitat, FIRST BANK s-a bucurat și de cel de sponsor al evenimentului, alături de alte companii cu acționariat american.

Recepția din acest an a avut loc pe 28 iunie, la data la care s-au împlinit 247 de ani de la semnarea Declarației de Independență, ce a marcat nașterea Statelor Unite ale Americii. În fiecare an, ambasadele SUA din întreaga lume îşi aleg o temă pentru 4 iulie, Ziua Independenţei. Tema recepției de la București din 2023 a fost statul California și San Diego, orașul natal al doamnei ambasador Kathleen Kavalec, și incredibila sa diversitate, istorie și moștenire culturală.

Recepția organizată de Ambasada Statelor Unite la București sărbătorește cooperarea strânsă dintre cele două țări. Parteneriatul economic este construit pe legături economice puternice, care au continuat să se dezvolte. Schimburile comerciale dintre SUA și România s-au triplat în ultimii 15 ani, ajungând la o valoare de peste 5 miliarde de dolari anual. Numărul companiilor americane prezente local s-a dublat, ajungând până aproape de 1.000. Toate aceste companii, printre care se numără și FIRST BANK, au contribuit la creșterea economică a României, oferind peste 110.000 de locuri de muncă.

În 2022, valoarea creditelor acordate de FIRST BANK a crescut cu 19%, ajungând la 4,9 miliarde de lei. Creșterea a fost posibilă datorită concentrării strategice pe împrumuturile ipotecare, dar și pe cele acordate clienților Corporate și IMM. Tot în 2022, FIRST BANK a lansat un nou produs, Creditul Verde, adresat companiilor care doresc să instaleze panouri fotovoltaice, în vederea recuperării cheltuielor cu energia electrică. Astfel, companiile pot deveni prosumatori (respectiv pot introduce energie în sistem), iar prin implementarea de soluții verzi, pot recupera până la 100% din aceste cheltuieli.

Dezvoltarea și motivarea angajaților au fost puse în prim plan și au devenit un diferențiator pentru bancă în piața muncii. În 2023, ca o confirmarea a acțiunilor sale din sfera resurselor umane, FIRST BANK a primit certificarea de “Best Place to Work in Romania” de la organizația internațională BestPlaceToWork.org.

“Libertatea, egalitatea, democrația, respectul, diversitatea și spiritul antreprenorial sunt câteva din valorile de bază ale societății americane. Acestea sunt, de altfel, și valorile în care FIRST BANK crede cu tărie și care ne ghidează permanent în activitatea noastră zilnică. Fiecare client și fiecare afacere sunt unice, de aceea le oferim toată atenția noastră și punem comunicarea în prim-plan, indiferent dacă interacționăm online sau în timpul vizitelor în sucursalele noastre. Pentru a răspunde nevoilor tot mai complexe ale antreprenorilor români, diversificăm în mod constant portofoliul de produse. În același spirit, FIRST BANK continuă și în acest an strategia de digitalizare, având în vedere scopul nostru declarat de a oferi clienților noștri o experiență digitală, cu o interacțiune umană autentică. Îmbunătățim în mod constant aplicațiile mobile și platforma de internet banking pentru ca experiența și comunicarea clientului cu banca să fie cât mai facilă, dar să îi aducă și plus-valoare.” a declarat Henk Paardekooper, CEO FIRST BANK

Despre FIRST BANK

FIRST BANK oferă o gamă largă de produse și servicii financiare clienților persoane fizice și persoane juridice, inclusiv companii mici și mijlocii. FIRST BANK are sediul la București și operează prin intermediul a 40 de sucursale, având aproape 1000 de specialiști angajați și aproximativ 130.000 de clienți activi.
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.firstbank.ro
Call Center First Bank - 021 303 69 69
Video Bank https://firstbank.ro/videobanking

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri