Banii și beneficiile financiare sunt cuvântul de ordine anul acesta pentru angajații români, care nici nu mai au pretenții în privința felului în care sunt răsplătiți, cât timp răsplata este de natură financiară, arată un amplu studiu realizat Edenred România, companie de beneficii extrasalariale. Recunoașterea verbală contează, dar nu atât de mult pe cât s-ar putea crede, doar 28% dintre angajații români considerând că aceasta este cu adevărat importantă.
Conform unui studiu realizat de Edenred, 90% dintre angajații din România preferă metodele de apreciere sub formă de recompense financiare sau bonusuri și le consideră esențiale pentru performanță. Beneficiile financiare sunt esențiale la nivel global, însă în România impactul lor este mai puternic. Tichetele de masă reprezintă beneficiul principal preferat de români.
Totodată, doar 40% din români se simt constant apreciați la locul de muncă, iar recunoașterea verbală este importantă doar pentru 28% dintre angajații români.
”În ultima perioadă, am trecut prin niște etape grele: COVID-19, război, inflație și cumva am intrat într-o spirală prin care creștem salariile minime și în paralel inflația menține același ritm, cel puțin. Și atunci angajații, la fel ca angajatorii, au descoperit că există și alte metode pentru a compensa nevoile de bază - pachetul de beneficii extrasalariale”, a adăugat Ovidiu Bîrsă, într-o conferință despre studiul Benefit pentru anul 2024.
Pe locul doi în topul românilor privind beneficiile apreciate se află timpul liber, în timp ce la nivel global, asigurările și timpul liber sunt prioritare pentru angajați. Peste 40% dintre angajații din România caută un echilibru între viața personală și profesională și are un impact semnificativ asupra productivității acestora.
Categoria cu cea mai mare creștere în 2024 (33%), față de anul anterior, este cea de cadouri (beneficii în natură), ceea ce arată dorința angajaților de a primi dovezi de recunoaștere personalizată, potrivit studiului Edenred. Beneficiile din categoria turism sunt preferate în proporție de 28% de angajați, fiind urmate de cele din categoria „sport”, care înregistrează o scădere de 20% a bugetelor utilizate, ca urmare a modificărilor legislative de anul trecut și a creșterii TVA-ului pentru sălile de fitness.
Cele mai apreciate beneficii în funcție de generație
Deși generațiile prioritizează diferit beneficiile, toate se folosesc de aceste avantaje pentru a-și îmbunătăți bunăstarea fizică sau psiho-emoțională. Generația care folosește cel mai mult avantajele oferite de angajatori este Millennials, urmată de Generația de X și Z, iar pe ultimul loc se situează Baby Boomers.
Generația Baby Boomers pune pe primul loc acoperirea nevoilor, mai exact beneficiile în natură (31,2%) și turismul (38,4%). Persoanele din această generație aleg beneficii mai puține, dar cu o valoare mai mare. Ei fac alegeri pentru stabilitate financiară și un viitor confortabil.
Generația X este cea care preferă cel mai mult la pensiile private (12,1%), dar prioritizează și turismul (35,7%) și beneficiile în natură (21,3%).
Generația Y (Millennials) - favorizează beneficiile de tip cadouri pentru ocazii speciale (17.9%) și sănătatea (8%), pe lângă turism și beneficiile în natură.
Generația Z este cea mai conectată la cultura digitală, astfel că prioritizează viața personală și socială și alege în cea mai mare proporție beneficiile de tip cadouri și beneficiile în natură (45,9%). Totodată, cheltuie cu 10% mai mult pentru fiecare avantaj în parte față de generațiile anterioare.
Cardul de masă, beneficiul cel mai râvnit de angajați. Ce buget alocă companiile
Cardul de masă este cel mai dorit și popular printre angajați și a devenit în mentalitatea colectivă o componentă obligatorie în pachetul salarial. Valoarea maximă a tichetelor de masă este de 40,04 de lei. Directorul comercial al Edenred România a explicat că în prezent 80% din companii aplică valoarea maximă. Suma intermediară se situează între 35 și 40 de lei, iar sub 2-3% dintre companii oferă valoarea minimă a tichetelor de masă, mai exact sub 35 de lei.
Valoarea bugetului de beneficii alocată de companii în 2024 a înregistrat o creștere în ultimii șase ani. Cea mai mare sumă a ajuns la 1.006 de lei/lună în 2025, dublu față de anul 2019, când era 504 lei/lună.
Pe primul loc în rândul industriilor care oferă cel mai mare buget se află companiile financiare și de asigurări și cele de IT și Software (885 de lei, respectiv 1.123 de lei), în timp ce pe ultimul loc se situează sectorul de sănătate și asistență socială (414 de lei).
Compania Edenred România a realizat un studiupentru anul 2024 pen tru a înțelege cum se simt angajații recunoscuți, cât de mult înseamnă pachetul de beneficii extrasalariale pentru aceștia și care sunt avantajale preferate care le maximizează productivitatea.


