HR 2.0 | Anca Decu, Up România: „Pachetul salarial și cel de beneficii nu înlocuiesc lipsa de claritate și sens pentru angajați”

Sursǎ foto: Alexandru Nicușor Matei

HR 2.0 | Anca Decu, Up România: „Pachetul salarial și cel de beneficii nu înlocuiesc lipsa de claritate și sens pentru angajați”

Investiția în angajați nu este doar un trend, ci o strategie fundamentală pentru succesul oricărei companii. Pachetul salarial și cel de beneficii sunt esențiale, dar nu pot înlocui lipsa de claritate și sens în organizații. Angajații nu au nevoie doar de recompense financiare, ci trebuie să înțeleagă scopul și direcția în care merg, a subliniat Anca Decu, People & Culture Director Up Romania, în cadrul conferinței dedicate pieței muncii, HR 2.0 - Innovation & Inspiration in HR organizată de wall-street.ro.

„Pachetul salarial și pachetul de beneficii nu pot înlocui lipsa de claritate și sens. Dacă vorbim despre retenție, trebuie să construim o relație în care angajații să aleagă să rămână. Indiferent câte tichete, zile libere sau programe de formare le-am oferi, acestea nu pot înlocui lipsa de claritate și sens în relația cu ei. Salariul este un factor de igienă. Este important, în special pentru cei care nu aleg o companie pentru cultura sa sau pentru alți factori. În ceea ce privește beneficiile, am ajuns într-o etapă în care același model nu mai funcționează pentru toată lumea. Este o realitate. Când ai 20.000 de angajați, este foarte dificil să lucrezi la pachete personalizate. Aici piața beneficiilor a venit cu un răspuns. Vorbim de platforme care dau flexibilitate, în care oamenii își pot alege ceea ce este relevant pentru ei. Vedem o tendință a pieței pe care nu o ignorăm”, a declarat Anca Decu.

Liderul de la Up România, unul dintre principalii jucători din industria beneficiilor extrasalariale din piață, a mai amintit în cadrul evenimentului că 2025 a început sub auspiciul ordonanței-trenuleț, adoptată la sfârșitul anului 2024. Conform acesteia, s-au eliminat facilitățile fiscale privind scutirea de la plata impozitului pe venit și a contribuției la fondurile de pensii administrate privat pentru angajații din sectorul IT, construcții și domeniul agroalimentar, aplicabilă în trecut pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv.

„2025 a început din două perspective. Prima este aceea în care a trebuit să traducem `ordonanța trenuleț`, care vine în gară în fiecare 31 decembrie de ceva ani. Deci o așteptam, dar nu știam cine coboară din tren. A trebuit să o traducem pentru noi, dar și pentru partenerii noștri și să vedem care este impactul la nivel de business și bugete. A doua perspectivă e cea frumoasă, a creșterii. Am renunțat de mult la `to do list` și am trecut la `to transform list`. Și ne uităm la ameni, la people experience. Este o preocupare continuă pentru că suntem furnizori de beneficii, iar primii beneficiari sunt angajații noștri și putem vedea la firul ierbii cum funcționează serviciile și produsele noastre”, a mai spus Anca Decu, People & Culture Director Up Romania.

HR 2.0 - Innovation & Inspiration in HR este un eveniment organizat de wall-street.ro cu sprijinul:

  • Gold Partners: SIGNAL IDUNA, Up România, Vastint, Lugera The People Republic, Up România
  • Silver Partners: Evrotrust, International Work Finder, REGINA MARIA, Dragne & Asociații, Sphera Group, Edenred, Colorful.hr, Bestjobs, Namirial
  • Sponsors: Creasoft, Complice
  • Media partners: Smark

Personalizate pentru tine