ROCA Investments, parte din Impetum Group, o soluție de capital, parteneriat și management pentru consolidarea afacerilor românești aflate în impas, dar care au un viitor valid, anunță încheierea cu succes a primei etape din procesul de dublare a capitalului social propusă pentru acest an: Ne pregătim pentru ceea ce urmează, va fi o perioadă tot mai grea pentru companiile mijlocii.

Obiectivul companiei este de a-și majora capitalul social în două etape succesive. Tocmai a fost încheiată cu succes prima etapă, cea destinată acționarilor fondatori, care a însemnat majorarea capitalului social al societății cu 30,38 milioane lei (6,3 milioane euro), până la 91,13 milioane lei (18,9 milioane euro).

Capitalul subscris va fi folosit în exclusivitate pentru a investi în noi companii, în contextul în care obiectivul ROCA Investments este de a duce companii românești la următorul nivel, susținându-le în același timp să depășească această perioadă dificilă pentru economia românească, cauzată de pandemie, conform precizărilor făcute de reprezentanții companiei prin intermediul unui comunicat de presă.

A doua etapă a majorării urmează să fie demarată în septembrie, cu intenția de a fi cooptați acționari noi.

Majorarea de capital, parte dintr-un plan mai amplu al ROCA Investments

Această majorare de capital face parte dintr-un plan mai amplu al ROCA Investments de a-și crește anvergura implicării în economia națională, prin investiții în mai multe companii, într-o perioadă dificilă pe plan economic, în contextul în care soluțiile existente pe piață pentru IMM-uri sunt insuficiente, ineficiente și neadaptate realității economice.

”Succesul acestei primei etape, în care acționarii au subscris integral, este o declarație de susținere pentru acest proiect”, consideră Rudi Vizental, CEO-ul ROCA Investments.

Reprezentanții companiei sunt de părere că modelul de business ROCA Investments, bazat pe granularitate și pe diversificarea domeniilor de activitate ale companiilor în care se implică, asigură o bună profitabilitate per ansamblu și se dovedește a fi rezistent la criză.

„E un moment în care cei mulți investitori preferă să fie pasivi și precauți, să aștepte ca această perioadă de incertitudine să treacă. Dar pentru noi e un moment de acțiune. Le suntem recunoscători acționarilor pentru modul în care au acceptat această abordare, pentru că se implică și pentru că ne susțin. Această majorare ne obligă să acționăm și mai hotărât, pentru a ne îndeplini misiunea până la capăt. Va urma o perioadă dificilă pentru multe companii românești; ROCA își asumă să contribuie relevant la consolidarea economiei naționale”, a afirmat Rudi Vizental.

Un alt obiectiv al ROCA Investments, strâns legat de operațiunea de majorare de capital, este de a-și dubla portofoliul de companii până la finalul anului, investind în domenii de activitate considerate strategice, precum agri-food și servicii aferente, logistică, servicii B2B, reciclare și producție în domenii strategice.
ROCA Investments are un portofoliu conceput încă de la început pentru a fi cât mai rezistent la șocuri dure.

Compania a avut în 2019 un randament al investițiilor de 57%, ajungând să fie evaluată la o valoare cu 74% peste cea de la înființare, în 2018.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri