COVID-19, pe cât de mic, pe atât de puternic, a reușit să răstoarne rutina și să ne prindă într-o altă ordine mondială. În ciuda culorii politice și a diversității, statele lumii au, de mai bine de un an, o problemă comună, pandemia. Îndreptându-ne privirea spre marile industrii ale lumii, observăm că modificări majore au fost aduse în cazul domeniilor Retail și HoReCa. Adrian Craioveanu, director de marketing al companiei DAAS International Group, furnizor de servicii și echipamente profesionale pentru hoteluri, restaurante și magazine din România a declarat, pentru wall-street.ro, care sunt pierderile aduse de 2020 și dacă ar putea fi acestea recuperate în 2021.

DAAS este furnizor de servicii și echipamente profesionale pentru hoteluri, restaurante și magazine din România. Are sediul în Ploiești și a fost fondată de omul de afaceri Daniel Mocanu în 1993. În 2019, DAAS a devenit parte a grupului Epta, un grup internaţional al cărui avantaj principal este inovația tehnologică.

W.S.: Pentru început, cum ați descrie anul 2020 pentru DAAS? Dar pentru industria HoReCa?

A. Craioveanu: A fost un an plin de provocări în care am învățat că adaptarea și reinventarea sunt elemente cheie în perioade de criză. Am fost nevoiți să luăm decizii rapide într-un timp foarte scurt, fără să știm toate datele problemei. Cu toate acestea, trăgând linie putem spune că pentru DAAS, anul 2020 a fost un an bun, în care business-ul a crescut cu 14% față de anul precedent.

Industria HoReCa, în schimb, a fost mult mai afectată de restricțiile impuse din această perioadă, însă și în cazul lor, cei care au reușit să-și adapteze serviciile cererilor actuale ale pieței, au fost mai puțin afectați decât ceilalți.

W.S.: Ce ați învățat din perioada de pandemie și doriți să păstrați pentru viitorul business-ului?

A. Craioveanu: Am învățat că flexibilitatea este extrem de importantă așa că am încercat să identificăm rapid oportunitățile și să ne pliem pe nevoile pieței de la momentul respectiv. Ca urmare, am luat o serie de măsuri prin care să ne asigurăm că business-ul merge in continuare, chiar dacă asta a presupus să ne abatem de la planul inițial. Aceste măsuri vor fi păstrate cu siguranță și în viitorul apropiat.

De exemplu, am menținut în funcțiune serviciile de asistență tehnică și de monitorizare, am înființat un departament dedicat de project management pentru toate proiectele de frig comercial, pentru o reacție mai rapidă și pentru optimizarea costurilor și am adaptat oferta de echipamente HoReCa în funcție de noile tendințe (take away sau gătire centralizată).

W.S.: Industria HoReCa a fost unul dintre cele mai lovite domenii. Ce pierderi estimați pentru industrie și când credeți că acestea vor putea fi recuperate?

A. Craioveanu: Pierderile sunt cu siguranță extrem de mari, pentru unii chiar ireversebile. Recuperarea acestora depinde foarte multe și de ajutorul pe care statul îl va acorda celor din industrie și de felul în care vor reuși să repornească business-urile și să revină în atenția consumatorilor.

W.S.: Ce ar fi trebuit să facă în plus autoritățile pentru industria HoReCa?

A. Craioveanu: O predictibilitate în ceea ce privește implementarea măsurilor probabil că ar fi ajutat reprezentații HoReCa să-și poată trasa un plan de acțiune mai eficient, în care pierderile să fie mai reduse. De asemenea, acordarea granturilor mai devreme, încă din vara anului trecut cu siguranță ar fi făcut o diferență.

W.S.: Cum arată 2021 pentru DAAS? Care sunt planurile pentru anul în curs?

A. Craioveanu: Pentru 2021 am bugetat o creștere cu 7%, pe toate segmentele de activitate (frig comercial, HoReCa, servicii aftersales).

Pentru Frig Comercial și HoReCa, creșterea se bazează pe proiectele deja în curs (avem în lucru două magazine Kaufland și un Hypermarket Cora), expansiunea susținută a rețelei Mega Image și alte câteva proiecte mari HoReCa, dar care sunt momentan confidențiale. Ne-am propus, de asemenea, să extindem serviciile Aftersales – în 2020 am preluat pentru monitorizare magazine din Belgia și Spania, iar anul acesta vom prelua rețele din Chile.

W.S.: Cum funcționează serviciile Aftersales și de ce ați ales extinderea în regiunea America Latină - Chile?

A. Craioveanu: La sediul din București există un centru care asigură, prin contract, monitorizarea a peste 300 de magazine. Având în vedere faptul că apartenența la EPTA ne-a deschis accesul pe mai multe piețe, am răspuns afirmativ la cererea colegilor noștri din America Latină. Pe teritoriul României acest serviciu este interconectat cu o platformă pe care sunt prezenți toți tehnicienii care efectuează operațiuni de întreținere, intervenții, montaje etc.

W.S.: Cum a ajutat digitalizarea compania DAAS și care este însemnătatea acesteia pentru proiectele din 2021?

A. Craioveanu: Din cauza condițiilor impuse de pandemie, am fost nevoiți să mutăm în online toate întâlnirile comune, ședintele de lucru, iar tot procesul de learning din cadrul companiei a fost mutat pe o platformă digitală dedicată. Practic, acum avem online toate procesele de inducție, cursurile și procesele specifice etc.

Anul 2021 începe în aceeași notă, urmând ca pe măsură ce mediul se schimbă să ne adaptăm și noi în consecință.

W.S.: Nu în ultimul rând, credeți că va reuși DAAS să depășească procentul de creștere de 7% estimat pentru 2021, în contextul imunizării populației cu vaccinul anti-COVID?

A. Craioveanu: Anul trecut ne-a demonstrat că această pandemie este extrem de imprevizibilă, așa că suntem rezervați în a face astfel de previziuni. Revenirea la normal va fi oricum una treptată și cu multe restricții, iar pierderile înregistrate în această perioadă de cei din industrie nu vor fi recuperate prea curând. Drept urmare, investițiile probabil că nu vor constitui o prioritate.

Sursa foto: DAAS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri