Producătorul de vin Purcari a anunțat publicarea rezultatelor financiare preliminare neauditate pentru 2022. Astfel, veniturile la nivel de Grup au crescut cu 22% față de anul precedent, ajungând la 302,5 milioane RON, segmentul de bază “Vin” atingând vânzări de 281,1 milioane RON, în creștere cu 18% față de perioada precedentă.

Grupul a înregistrat un Profit Net IFRS de 57,2 milioane RON în anul fiscal 2022 (+12% an la an), în timp ce rezultatul net pentru T4 a atins 21,8 milioane RON (+92% an la an).

Profitul Net, ajustat la câștigul contabil unic înregistrat în conformitate cu standardele IFRS, aferent tranzacției de achiziție a pachetului de 76% în Angel’s Estate, a ajuns la 43,2 milioane RON în anul fiscal 2022 (-5% an la an) și 7,8 milioane în T4 2022, sau+36%.

Cea mai mare piață pentru Purcari, transmite compania într-un comunicat, este România, cu un total de 143 mil. lei din vânzările companiei (52%). Vânzările din Asia au înregistrat însă cel mai mare ritm al creșterilor în ultimul, de 42%.

De asemenea, cu referire la această piață, compania menționează că mediul comercial și logistic provocator persistă, volumele fiind încă la nivelul pre-pandemic.

Compania a continuat să vândă vin și în Ucraina unde totalul a ajuns 5,1 mil lei, adică 58% din cât vânduse Purcari în 2021, în această țară. Oficialii companiei menționează că în Ucraina vânzările se fac doar cu 100% plata în avans.

Cât despre piața de origine a companiei, Moldova, Purcari constată o creștere constantă pe toate canalele.

„Suntem (...) pregătiți să profităm de oportunitățile existente, să ne consolidăm poziția noastră pe piață și privim cu optimism către 2023.”, a declarat Victor Bostan, Director Executiv al Purcari Wineries PLC.

Din februarie 2018, Grupul este listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul WINE.

Grupul este condus de către Victor Bostan, un veteran cu peste 30 de ani de experienţă în domeniul vinicol şi este susţinut de investitori instituţionali de top precum: Conseq, East Capital, Franklin Templeton, Fiera Capital, Horizon Capital şi Norges Bank.

Sursa foto: Shutterstock / seeninwanderland

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri