19 Iulie 2010

Piata de retail alimentar in S1: Hipermarketurile revin pe valul deschiderilor

Dupa un an in care vedetele expansiunii retailului modern au fost discounterii ce-si adaugau saptamanal noi magazine retelelor locale, prima jumatate din 2010 arata o revenire a formatelor mari de magazine, peste 200 de milioane de euro fiind investite in noi unitati cu suprafete extinse.

Marii retaileri ies din barlog

Cele mai multe hipermarketuri au fost deschise in primul trimestru din an, cand retailerul german Kaufland a inaugurat sase noi magazine, iar Cora o noua unitate, prima in ultimii trei ani. Astfel, la final de prim semestru, Kaufland numara 53 de magazine, dintre care opt deschise anul acesta, printr-o investitie de 70 de milioane de euro, potrivit datelor centralizate de Wall-Street.

Cora a deschis anul acesta un singur nou magazin – in cadrul mall-ului bucurestean Sun Plaza, ultima sa inaugurare fiind cea de la sfarsitul lui 2006 de la Cluj-Napoca. Astfel, retailerul francez, care face parte din grupul franco-belgian Louis Delhaize, detine in prezent o retea de 4 magazine, altele doua fiind anuntate pentru perioada urmatoare la Baia Mare si Drobeta Turnu Severin.

Grosul investitiilor a venit in trimestrul al doilea, cand Metro Cash&Carry si Real au adaugat, fiecare, un nou supermarket retelelor de pe piata locala, investind cumulat circa 40 de milioane de euro.

Alaturi de noul magazin de tip cash&carry (en gros) din zona Policolor a Capitalei, Metro a anuntat si investitii in cresterea suprafelor celor 7 unitati detinute in afara Bucurestiului. In plus, in luna aprilie, compania germana a lansat un nou format de magazin pe piata locala – Metro Punct, pe o suprafata de 2.000 de metri patrati, destinat oraselor de provincie. Astfel, investitiile germanilor de la Metro Cash&Carry pe piata locala, in primul semestru, au atins valoarea totala de 16-21 de milioane de euro.

“Este o conjunctura favorabila marilor retaileri pentru ca aici intra in discutie cumpararea de cota de piata. In plus, marii jucatori fac fata mai bine diminuarii cererii si se pot extinde si in perioada de criza”, este de parere Andrei Cretu (foto), asociat in cadrul companiei de consultanta in management A.T. Kearney Romania.

Tot in zona Policolor a deschis si Real Hypermarket, companie care face parte din grupul Metro AG. Pentru noul hipermarket deschis la sfarsitul lui aprilie, s-au cheltuit 22,8 milioane de euro, ceea ce ridica valoarea investitiilor totale ale Real Hypermarket de pe piata locala la 555 de milioane de euro. In numai 4 ani de la intrarea pe piata romaneasca, Real numara deja 25 de hipermarketuri in toata tara. Cumulate, investitiile nemtilor de la Metro AG (Metro Cash&Carry si Real Hypermarket) depasesc pragul de 1,5 miliarde de euro pe piata romaneasca.

Selgros Cash&Carry ar putea incheia anul fara niciun nou magazin pe plan local. Retailerul german a anuntat doar finalizarea lucrarilor de modernizare a magazinelor din Arad si Timisoara, parte a unui proces de reamenajare a tuturor unitatilor retelei demarat in 2008. In prezent, Selgros opereaza 17 magazine in Romania, cea mai recenta deschidere datand din 2009, cand o noua unitate a fost inaugurata in Bucuresti. Auchan nu a adaugat retelei de 7 magazine din Romania nicio noua unitate in primele sase luni ale anului, dar a anuntat o deschidere pentru semestrul al doilea, la Constanta.


Formatele mici de magazine iau spuma supermarketurilor

Carrefour, numarul doi din piata de retail cu dominanta alimentara dupa cifra de afaceri, a bifat doar deschideri de supermarketuri. Astfel, in primul semestru, retailerul francez a deschis sase noi magazine, ajungand la o retea de 22 de hipermarketuri si 29 de supermarketuri. In ceea ce priveste investitiile, Carrefour a facut publica doar valoarea pentru supermarketul din zona Militari a Capitalei – 0,5 milioane de euro.

Vanzarile retailerului francez pe piata locala au inregistrat un declin de 5,8% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand astfel la 265 de milioane de euro. In primele sase luni ale anului, scaderea a fost de 0,4% versus prima parte din 2009, Carrefour obtinand vanzari de 534 de milioane de euro pe plan local.

Mega Image, cel mai mare lant de supermarketuri din Capitala, a ajuns la final de prim semestru la un numar total de 55 de magazine, dintre care 8 sunt sunt brandul Red Market – supermarket de tip discount. Astfel, de la inceputul anului si pana la finele lui mai, grupul belgian Delhaize, a deschis pe piata romaneasca un nou magazin Mega Image si alte trei Red Market. Compania a anuntat deja ca pana in luna august a anului acesta alte 3-5 magazine vor mai fi deschise.

Cu investitii totale de peste 100 de milioane de euro in 2009, lanturile de magazine de tip discount, care comercialieaza produse pe segmentul scazut al preturilor, au fost cei mai activi retaileri in materie de deschideri de noi unitati. Practic, mai ales in semestrul al doilea al anului trecut, aproape in fiecare saptamana, cei mari mari jucatori de profil, precum Penny Market, Plus Discount, Profi sau MiniMax anuntau deschiderea unui nou magazin, iar vestile privind alte inaugurari nu se opreau aici.

Situatia la finalul primelor sase luni din 2010 arata insa o incetinire a vitezei pe care discounterii au prins-o anul trecut pe fondul ieftinirii terenurilor si al disparitiei multor antreprenori locali. In primul trimestru, au aparut patru magazine de tip discount – Red Market (formatul de tip discount al Mega Image, parte a grupului Louis Delhaize), Plus Discount, Penny Market si MiniMax. In urmatoarele trei luni, deschiderile s-au intensificat, Penny Market si Plus Discount continuand sa se intreaca in noi deschideri.

Penny Market a ajuns la o retea de 106 de magazine, cu sase magazine mai mult fata de sfarsitul lui 2009. Concurentul sau direct, Plus Discount, preluat de germanii de la LIDL, a investit in deschiderea a cinci noi magazine, lantul numarand in prezent 101 locatii. MiniMax a deschis un singur magazin in martie, in urma unei investitii de 250.000 de euro, reteaua numarand in prezent 31 de unitati.

In ceea ce priveste afacerile romanesti din retail, cei intrati in insolventa, precum SPAR, Trident sau PIC, nu au dat semne de recuperare. Supraindatorati, fara acces la surse de finantare, retailerii cu capital romanesc si-au vazut rand pe rand retelele de magazine destramate, iar magazinele – vandute concurentei ori intrate in conservare. “Sansele de revitalizare a afacerilor din retail cu capital romanesc sunt extrem de mici”, spune Cretu.

Vesti bune au venit insa de la jucatori mai mici si proaspat intrati pe piata. “Ce se poate observa ca noutate in peisajul retailului romanesc este dezvoltarea retelelor de magazine de tip <<convenience>> (magazine de cartier – n. red.), precum Mic.ro”, considera Cretu. Reteaua de magazine controlata de omul de afaceri Dinu Patriciu se extinde cu repeziciune, in fiecare saptamana anuntand noi deschideri de magazine.

“Potentialul acestei nise exista inca de acum cativa ani, de prin 2008, insa ele nu au aparut decat acum pentru ca piata romaneasca de retail s-a dezvoltat mai greu in comparatie cu Polonia, de exemplu, a carei structura de retail este cu 5-6 ani mai avansata”, a mai spus Andrei Cretu.

Sursa foto: http://www.plus-discount.ro/


Marcile private, teren de lupta pentru liga mare

In opinia consultantului A.T. Kearney, in primul semestru al anului, retailerii s-au concentrat preponderent pe profitabilitate, renuntand la goana dupa cifra de afaceri si cota de piata – mizele ultimilor ani, si au inceput sa regandeasca portofoliul de produse pentru a-l eficientiza in contextul slabirii cumpararii de cumparare.

Acum, miza este eficientizarea operationala – fie ca este vorba despre regandirea portofoliului sau de inchiderea de magazine si redeschiderea lor in zone cu un mai bun vad comercial.

“Marcile private au devenit arma principala in lupta dintre marii retaileri pentru ca este vorba despre castigarea unor marje de profit mai mari. Retailerul castiga astfel de doua ori: o data marja de profit ca retailer si inca o data ca producator”.

Tendinta este cu doua taisuri, avertizeaza Cretu, si asta pentru ca pe de o parte marcile private sunt o solutie mai ieftina la marcile consacrate, dar pe de alta marile lanturi de magazine devin tot mai agresive fata de furnizori. “Se renegociaza mult mai dur cu furnizorii; producatorii incearca tot mai mult sa scurtcircuiteze distribuitorii si sa incerce sa faca ei insisi distributia”, a mai punctat consultantul.

Care sunt asteptarile pentru semestru al doilea?

Cretu vede o continuare a tendintelor care au dictat principalele miscari din piata de retail, dar si o “asezare” a situatiei.

“Abordarea lor, si aici ma refer la relatia cu consultantii, va deveni mult mai structurata, mai elaborata. Pana acum, retailerii au incercat sa stinga un incendiu – cererea a scazut, dar companiile-mama au pus tot mai mare presiune pe filialele romanesti pentru a-si atinge obiectivele de profit. Vor continua cu acelasi tip de masuri si in semestrul al doilea, dar acum gandesc mult mai rational. Daca la inceput de an piata era ca o mare de placi de gheata, acum ea este mult mai asezata si mai transparenta”, conchide asociatul A. T. Kearney.

Sursa foto: http://www.carrefour.ro/




Citeste si