Consiliul Investitorilor Straini cere mai multa responsabilitate din partea Guvernului si schimbari care sa ajute la dezvoltarea tarii, nu sa o inhibe, asa cum s-a intamplat pana in acest moment, scrie Ziare.com.

Consiliul Investitorilor Straini (Foreign Investros Council - FIC) se declara coplesit de ritmul in care Executivul modifica legislatia in vigoare si atrage atentia asupra faptului ca argumentele care stau la baza initiativelor Guvernului nu sunt prea solide.

"Guvernul creeaza, in mod inutil, senzatia ca economia (romaneasca - n.red.) se confrunta cu provocari nemaintalnire care trebuie abordate prin legi adoptate cu viteza luminii, fara nicio consultare prealabila. Astfel, nu doar ca mediul de afaceri se confrunta, in mod constant, (in ultima vreme - n.red.) cu ordonante de urgenta, dar pana si timpul (pe care oamenii de afaceri il au - n.red.) pentru a studia si intelege impactul acestora, inainte de adoptare, a fost redus la minim."

Datele oficiale arata un anumit nivel de stabilitate a indicatorilor macroeconomici care contrazice acest sentiment.

"Doar in ultimele 12 luni au facut obiectul unor OUG-uri subiecte de o importanta covarsitoare: transferul contributiilor sociale de la angajator la angajat, parteneriatele public-private, salarizarea personalului platit din fonduri publice, rectificarea bugetara, achizitiile publice, absorbtia fondurilor europene, legea insolventei, Fondul Suveran pentru Investitii si Dezvoltare, Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala etc.

FIC considera ca majoritatea masurilor adoptate de Guvern trebuie sa ia forma unor proiecte de lege care mai apoi sa fie dezbatute in Parlamentul Romaniei", se arata in comunicatul citat.

Drept urmare, solutiile propuse de investitori sunt simple si clare: mai putine ordonante si mai multe consultari, inainte de modificarea legislatiei.

Modificarile, nici transparente, nici predictibile

"Credem ca, pentru buna functionare a economiei, Guvernul Romaniei nu ar trebui sa continue sa adopte sau sa modifice legislatie fundamentala prin ordonante de urgenta (OUG) si, mai ales, fara o consultare reala si structurata cu mediul de afaceri si partile relevante.

Modificarile, chit ca sunt cuprinse in programul de guvernare, nu pot fi facute astfel, in baza argumentului ca ele ar folosi mediului de afaceri, din cauza ca ele nu indeplinesc doua elemente cheie: transparenta si predictibilitate.

OUG-urile, ca orice initiativa legislativa, au nevoie de o perioada de consultare, de intelegere a mecanismelor ce trebuie adaptate si de o minima evaluare a efortului pentru implementare.

FIC considera ca un astfel de proces de legiferare, folosind rolul de drept al Parlamentului, va produce legi mai bine adaptate economiei reale si mai stabile in timp, iar aceasta abordare ar oferi mai multe ocazii de consultare a partilor relevante, fie in clipa cand este promovat de Guvern, fie in cadrul dezbaterilor parlamentare", se mai arata in punctul de vedere al FIC.

In concluzie, investitorii invita Guvernul la un dialog "intr-un cadru formal, cu argumente tehnice" pe tema legiferarii in Romania, la care oamenii de afaceri sunt pregatiti "sa contribuie cu profesionalism".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri