Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie", a spus el, potrivit Agerpres.

Şeful autorităţii de concurenţă a subliniat că majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, justificat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica europeană de majorare a penalităţii pentru poluare, ceea ce a condus la o creştere foarte mare a preţului energiei bazate pe cărbune.

"Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi. Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela", a adăugat Chiriţoiu.

Sumele pentru consumatorii vulnerabili ar putea proveni dintr-o contribuţie de solidaritate pe care să o plătească toate companiile din energie, a adăugat Chiriţoiu. În prezent, doar producătorii de gaze plătesc un supraimpozit pe dereglementare.

În România, încă de anul trecut, Consiliul Concurenţei a iniţiat proceduri prin care să poate solicita informaţii de la companiile din domeniu, pe baza cărora să poată interveni în piaţă.

"Am sancţionat cu amenzi totale de 10 milioane de euro distribuitorii de gaze E.ON, Engie, Premier Energy, Ottogaz, pentru comportamente incorecte faţă de consumatori. Toţi au recunoscut încălcarea legii şi au plătit amenda. Pe piaţa de electricitate am impus CEZ proceduri corecte pentru debranşări, Enel pentru conectări la reţea, iar companiei Hidroelectrica i-am impus să vândă cantităţi mai mari pe bursa de energie pentru a nu crea artificial penurie. Am identificat clauze abuzive în unele contracte de furnizare şi am sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi ANRE. ANPC chiar a aplicat sancţiuni Engie, care au fost confirmate de instanţa de fond. Vom continua monitorizarea şi, unde se impune, sancţiunile. Nu toate comportamentele incorecte faţă de consumatori sunt de competenţa noastră. De aceea colaborăm cu ANRE şi ANPC", a completat Chiriţoiu.

La ora actuală, se observă în piaţă situaţii în care unii furnizori nu îşi onorează contractele cu preţ fix când acestea ajung în dezavantajul lor, dar situaţii similare au mai existat şi în anii anteriori.

"În aceste cazuri, ANRE poate şi trebuie să ia măsuri mai severe împotriva furnizorilor, impunând penalităţi şi mergând până la ridicarea licenţei. Altfel, asemenea comportamente vor submina funcţionarea pieţei. De asemenea, costul gazelor este doar 60% din preţul total al facturii, iar costul electricităţii este sub jumătate din preţul facturii. Trebuie să ne uităm şi la celelalte componente, cele reglementate, ale facturii pentru a identifica zonele în care se pot face economii, de exemplu citirea contorului de gaze şi a celui de electricitate pot să fie realizate de aceeaşi persoană, reducând astfel acest cost plătit, în final, tot de consumator", consideră preşedintele Concurenţei.

Marii consumatori de energie beneficiază de scheme de sprijin, însă, în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, costurile lor mai mari cu energia le vom vedea în preţul produselor lor peste câteva luni, a continuat el.

"La gaze nu cred că preţurile vor rămâne atât de mari pe timp mai lung. Iarna aceasta vor fi scumpe, dar de la primăvară este posibil ca preţul să scadă. Va fi pus în funcţiune şi gazoductul Nord Stream II, care va aduce mai multe gaze în Europa din Rusia. Ruşii au interesul să vândă aceste gaze, cererea nu cred că va creşte şi, în plus, Europa importă şi gaze naturale lichefiate", a arătat Bogdan Chiriţoiu.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri