Patria Bank a anuntat un profit net de 2,8 milioane lei in Semestrul I 2019, fata de o pierdere de 23,3 milioane lei in primele 6 luni ale anului trecut

Banca a acordat credite noi de circa 342 milioane de lei, cu o dinamica superioara pe zona de creditare companii (credite IMM, microcreditare si agro). Soldul brut de credite comerciale performante a consemnat o crestere de 80,6 milioane de lei fata de finalul anului 2018.

Costurile operationale au scazut cu aproximativ 8% fata de aceeasi perioada a anului trecut (excluzand cresterea costurilor ca urmare a majorarii contributiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare), sub impactul programului de optimizare a retelei de sucursale bancare si a structurii organizatorice, in directa corelatie cu asigurarea unui model de afaceri viabil si a unei structuri interne corespunzatoare acestuia, precizeaza comunicatul citat.

Costul riscului a fost mai mic cu 78% fata de perioada similara a anului 2018 pe fondul imbunatatirii actiunilor de recuperare, cat si al diminuarii portofoliului de credite neperformante prin operatiuni de vanzare portofolii (efectuate in trimestrul 4 2018 si trimestrul 1 din 2019).

In acest context, venitul net bancar a inregistrat o evolutie pozitiva cu 19% (cresterea veniturilor nete din dobanzi cu 24% si a veniturilor nete din comisioane cu 20%) pe fondul continuarii actiunilor menite sa consolideze o structura bilantiera optima inregistrand o imbunatatire a indicatorului 'credite brute/depozite' (de la 57% la 31 decembrie 2018 la 65% la 30 iunie 2019) si o crestere a ponderii creditelor nete in total active (de la 45% la 31 decembrie 2018 la 51% la 30 iunie 2019).

"Anul 2019 este anul de 'turn around' pentru Patria Bank. Am intrat in zona de profitabilitate in S1 si am creat premisele pentru a mentine si creste in aceasta noua etapa, bazandu-ne pe o evolutie foarte buna a nivelului creditarii, data de modelul de afaceri consolidat, pe o atenta gestionare a costurilor si noi initiative care ne dorim sa genereze un impact pozitiv asupa clientilor, angajatilor si investitorilor. Concentrarea pe sustinerea antreprenorilor in toate ariile noastre de expertiza - IMM, microfinantare si Agro - imbunatatirea proceselor si interactiunii cu clientii finali, fie ei persoane fizice sau companii, alaturi de produse competitive in zona de retail reprezinta pilonii de baza pentru mentinerea si cresterea profitabilitatii", a declarat Daniela Iliescu, director general Patria Bank.

Pentru perioada urmatoare, Patria Bank urmareste continuarea strategiei de eficientizare a proceselor si de optimizare a costurilor operationale prin implementarea mai multor proiecte strategice - o noua solutie de Internet Banking si Mobile Banking dedicata atat clientilor persoane fizice cat si persoane juridice, finalizarea implementarii unei platforme tranzactionale conform standardelor PSD II, digitalizarea anumitor fluxuri si operatiuni etc. - precum si dezvoltarea de noi produse si procese in vederea diversificarii si simplificarii interactiunii clientilor cu banca.

Grupul Patria Bank este detinut de Fondul de Investitii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai carui principali investitori sunt BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investitii, parte a Grupului Bancii Europene pentru Investitii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Marii Negre).

Grupul Patria Bank include: Patria Bank, Patria Credit IFN si SAI Patria Asset Management.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri