Banca Comercială Română și-a revizuit în scădere estimările privind creșterea economică a României pentru anul 2020, luând în calcul efectele pe care țara noastră ar urma să le resimtă din cauza noului coronavirus (Covid-19).

Ciprian Dascălu, economist șef al Băncii Comerciale Române (BCR), consideră că principalele efecte ale coronavirusului asupra economiei românești se vor resimți prin canalul comercial.

”În principiu, efectele vor fi resimțite pe canalul comercial. România este destul de bine integrată în lanțurile de producție europene. Colegii nostri au reviziuit cu 0,3 puncte procentuale creșterea economică pentru zona euro, iar noi am revizuit în total cu 0,5 puncte procentuale creșterea economică pentru România în 2020, de la 3,5% la 3%”, precizează Ciprian Dascălu pentru wall-street.ro.

Economistul șef precizează că această decizie a fost luată bazându-se pe un șoc pe partea de ofertă pe termen scurt, ce ar putea fi cauzat de eventuala blocare a producției sau incetinirea acesteia cauzată de diverse restricții și un șoc pe partea de cerere pe termen lung.

Până ala momentul redactării acestei știri, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 15 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.

”Toți pacienții internați au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.789 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală”, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri