În urmă cu doar câțiva ani BCR purta imaginea unui masiv financiar din anii ‘90, cu fluxuri și procese lente și amprentă mică în zona digitală. Însă, odată cu lansarea George, în octombrie 2018, lucrurile au început să se schimbe, iar managementul a apăsat puternic pedala digitalizării.

Astăzi, departamentul digital din cadrul băncii cu numărul 2 în piață, raportează că peste 60% dintre conturile curente nou deschise se realizează prin George, 100% digital, după ce BCR a dezvoltat fluxul online de înrolare și cunoaștere a clientelei, precum și creditarea la distanță prin interacțiune video.

Poți afla mai multe despre transformările digitale din BCR chiar de la oficialii băncii care vor fi prezenți la conferința Future Banking - online edition, pe 3 și 4 iunie. Înscrie-te gratuit AICI.

Acum 18 luni am început să ne reinventăm punând bazele fundației platformei inteligente George. În cuvinte simple a însemnat transformarea experienței bancare a oamenilor într-una mai ușoară și mai plăcută. Ne-am concentrat pasiunea și eforturile pentru a accelera digitalizarea proceselor și operațiunilor, printr-o strategie integrată, în care am implicat toate echipele și canalele noastre de interacțiune cu publicul. În tot acest proces am implicat clienții în evoluția noastră, feedback-ul lor fiind cel care ne-a ajutat să îmbunătățim platforma și să adăugăm constant noi funcționalități, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, pentru Wall-Street.ro

Iar acest lucru, cât și investițiile masive în promovarea canalelor digitale, au dat roade, iar BCR a ajuns la finalul primului trimestru din an să aibă peste 820.000 de utilizatori activi în platforma George, dublu față de T1 2019.

Afluxul de clienți digitali a condus și la o creștere masivă a numărului de tranzacții în George, cu 150% în primele 3 luni din acest an, iar peste 200.000 de carduri BCR sunt înrolate în George Pay și Apple Pay, cu o pondere de două treimi în favoarea soluției pe Android.

De altfel, reprezentanții BCR au anunțat recent în cadrul unei conferințe online că doar în perioada martie – aprilie 25.000 de clienți și-au înrolat cardurile pentru a putea face plăți mobile.

O altă nișă digitală pe care concurează tot mai multe bănci este cea a creditelor de consum acordate 100% online, BCR intrând în joc pe acest segment în octombrie 2019, când a lansat creditul digital prin platforma George.

La final de T1, banca acordase deja peste 9.000 de credite de consum prin intermediul George, ceea ce reprezintă 26% din numarul totalul de credite de consum nou acordate.

Ce urmează în ecosistemul George?

Recent, George a început să trimită notificări „push”, iar soluția gratuită indiferent de sumele care intră sau ies din conturi pare să fi fost așteptată de clienți, 230.000 activându-și opțiunea în prima săptămână de la lansare.

Însă cea mai importantă dezvoltare ține de open banking, un teritoriu încă neexplorat de băncile din piață (cu o singură excepție). Reprezentanții BCR care se ocupă de dezvoltarea aplicației au anunțat că, în scurt timp, funcționalitatea George Multibanking - în prezent în faza de testare – va permite clienților să îți vadă în George conturile deschise la alte bănci.

Deși vizualizarea banilor din conturile de la alte bănci este doar un mic pas în open banking, aceasta ar putea fi prima implementare din piață conformă cu PSD2, adică prin conectarea la API-urile altor bănci. Miza cea mare va fi însă când un client va putea să își vadă conturile deschise la alte bănci și totodată să inițieze plăți, astfel încât să poată muta sume din alte conturi în platforma George.

De asemenea, în curând, clienții vor putea să își ramburseze anticipat și credite direct în aplicația George, iar în câteva luni BCR va deschide platforma și pentru PFA și microîntreprinderi.

La un an și jumătate de la „revoluția digitală” a lui George, poate să spună BCR că a devenit o bancă preponderent digitală?

Da, ținând cont că un client de retail poate să realizeze majoritatea operațiunilor în mediul digital, și nu, având în vedere că doar un sfert din baza de clienți este activă în George, ceea ce înseamnă că BCR mai trebuie să aducă în mediul digital circa 2,5 milioane de clienți, fie inactivi, fie obișnuiți să interacționeze cu banca în offline, dar și segmentul de companii.

Eforturile și investițiile realizate, precum și update-urile frecvente prin care sunt adaugate noi funcționalități, vor da cu siguranță roade, aplicația având un mare avantaj prin designul minimalist, ușor de înțeles și de cei care nu sunt nativi digitali.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri