O serie de polemici apărute în jurul programului ”Noua Casă” (fostul program Prima Casă) au readus în atenția celor interesați de a-și cumpăra o locuință ideea de a pune în balanță programul guvernamental cu ofertele băncilor pentru creditele ipotecare. Vă prezentăm în acest material avansul perceput de primele 10 bănci din piață pentru un credit ipotecar.

Conform precizărilor făcute de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mojlocii(FNGCIMM), prin programul ”Noua Casă” se vor acorda două categorii de credite pentru locuințe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15% și se acordă o garanție de stat de 60% și de 70.000 de euro, cu un avans de 5% și o garanție de stat de 50%.

Citește și Prețul locuințelor, supraevaluat, iar programul Noua Casă ar putea fi un ”măr otrăvit”

De asemenea, pentru locuințele vechi (recepționate la terminarea lucrărilor de construcție cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condițiile rămân neschimbate.

Un avans minim de 15% este perceput și de majoritatea băncilor din top 10.

Bancă Avans minim pentru credit ipotecar
1. Banca Transilvania 20%
2. ING Bank 15%
3. BCR 15%
4. BRD 15%
5. UniCredit Bank 15%
6. Raiffeisen Bank 15%
7. CEC Bank 15%
8. Alpha Bank 15%
9. Garanti BBVA 15%
10. OTP Bank 15%

Este important de știut că avansul din tabelul de mai sus este cel minim pe care îl percep băncile, acesta poate crește în funcție de localitatea în care este situat imobilul și profilul clientului. De exemplu, în tabelul de mai jos puteți observa localitățile considerate de Raiffeisen Bank ca având un indice pozitiv de evoluție a pieței imobiliare.

Citește și De ce ai ține banii în bancă când titlurile de stat sunt investiția zilei pe bursă?

raiffeisen bank.pdf by Armand Iliescu on Scribd

Pentru a vă face o idee despre costurile unui astfel de credit ipotecar, luăm exemplul oferit de către BCR pentru creditul ipotecar Casa Mea de 200.000 de lei pentru 300 de luni (25 de ani):

  • Zero comision de analiză și de administrare a creditului
  • 370 de lei(TVA inclusv) pentru evaluarea apartamentului
  • 4,86% dobânda variabilă pe toată perioada de creditare
  • 1.153 lei/lună rată fixă
  • 346.248 de lei valoarea totală plătibilă
  • 4,99% DAE (dobânda anuală efectiva). În cazul în care nu mai încasați venitul în cont, pentru același credit: dobânda variabilă este de 5,46%(IRCC+3,1%)

*costurile de mai sus sunt reprezentative pentru clienții care își încasează salariul la BCR

Sursa foto: Natee Meepian / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri