Cum poți accesa Programul Noua Casă 2021 și ce avantaje îți oferă

Programul Noua Casă 2021 este o formulă prin care statul îi ajută pe cei interesați să-și ia credite ipotecare. În sensul acesta, statul oferă o garanție de până la 60% băncilor, care vor acorda, în schimb, credite cu dobânzi mai mici.

Dacă vrei să îți cumperi o locuință și ai prieteni sau cunoștințe care au accesat Programul Prima Casă, trebuie să știi că Noua Casă 2021 este un upgrade care a adus avantaje și condiții noi. De asemenea, mai trebuie să știi că este ultimul an în care se acordă această formă de ajutor de stat.

Ce creditare poți obține prin Programul Noua Casă 2021

Pentru locuințele care costă până în 70.000 de euro, prin Programul Noua Casă 2021 poți primi cel mult 66.500 de euro, pentru care va trebui să plătești un avans minim de 5%. Iar pentru locuințele cu prețul până în 140.000 de euro, poți primi cel mult 119.000 de euro, cu un avans minim de 15%. În ambele cazuri, creditarea va fi făcută în lei, iar durata acesteia se va întinde pe o perioadă de maximum 30 de ani. Dobânzile variază de la bancă la bancă, dar se învârt în jurul cifrei de 3,67%.

Citește și Credit Noua Casă vs credit ipotecar 2021 | Avantaje și dezavantaje, care sunt diferențele majore

Ce fel de locuințe poți să cumperi cu creditara prin Programul Noua Casă 2021

În cazul creditării de până în 70.000 de euro, Noua Casă 2021 îți permite să cumperi atât locuințe vechi sau în clădiri vechi, cât și locuințe consolidate sau în clădiri consolidate sau locuințe noi. În schimb, dacă vrei să iei un împrumut de peste 70.000 de euro, Programul Noua Casă 2021 îți va permite să cumperi doar locuințe noi – deci construite cu mai puțin de cinci ani urmă, sau locuințe care au fost consolidate împotriva riscului seismic cu mai puțin de cinci ani în urmă.

Citeste si:
„Noua casă” primește mai puțini bani decât anul trecut - 1,5...
„Noua Casă” va avea buget de...

Vezi dacă te încadrezi pentru a primi un împrumut

Pentru a putea beneficia de creditare prin Programul Noua Casă 2021 trebuie să treci de una dintre cele două condiții principale:

  • să nu deții în proprietate exclusivă sau comună (cu soțul/soția) nicio locuință, indiferent de cum ai fi/ați fi obținut-o;
  • să deții în proprietate cel mult o locuință cu o suprafață utilă sub 50 mp, care să nu fi fost achiziționată prin Programul Prima Casă. Dacă bifezi una dintre aceste condiții, poți să-ți pregătești documentele de solicitare a creditului.

Pentru alte detalii privind Programul Noua Casă 2021, consultă ghidul.

Ce bănci sunt partenere în Programul Noua Casă 2021

Poți să accesezi creditare prin Programul Noua Casă 2021 de la Banca Românească, Banca Transilvania, BCR, BRD GSG, Cec Bank, First Bank, Garanti Bank, ING Bank, Intesa Sanpaolo Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank, Vista Bank și Alpha Bank.

Citeste si:
Catre ce crede Isarescu ca ar trebui sa se indrepte Prima Casa
Catre ce crede Isarescu ca ar...

Sursa foto: Unsplash

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri