Deseori românii se confruntă cu neajunsurile sistemului public de sănătate, care și-a arătat încă o dată limitele în contextul pandemiei de COVID-19. Ceea ce prea puțini români știu încă este faptul că, o soluție complementară este reprezentată de asigurările private de sănătate.

Potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la finalul lunii decembrie a anului trecut, pe întreaga piață a asigurărilor din România erau în vigoare numai 377.854 de contracte de asigurări private de sănătate, cu 6% mai puțin decât în 2019, când s-au înregistrat 403.308 contracte de asigurări de sănătate private.

Asigurările de sănătate au cumulat, în 2020, prime brute subscrise (PBS) în valoare de aroximativ 451 milioane de lei, în creștere cu 18,38% față de aceeași perioadă din 2019.

Din totalul înregistrat de piață în 2020, primele brute subscrise (PBS) pe segmentul polițelor de sănătate, aferente asigurărilor generale au fost de 274 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 23% și reprezintă circa 61% din totalul subscrierilor pentru activitatea de asigurări de sănătate. Totodată, primele brute subscrise pe segmentul de sănătate și aferente asigurărilor de viață au fost, la finele anului trecut, de 177 milioane lei, în creștere cu circa 12% față de perioada similară a anului anterior.

Cât costă o asigurare de sănătate privată bună?

Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de salariați este de 10% aplicat la baza de calcul, iar salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, anul acesta, este de 2.300 de lei pe lună. Astfel, un salariat plătește 230 de lei pe lună contribuția de asigurare socială de sănătate (CASS).

Aceasta este partea prea puțin cunoscută de români, respectiv cu o contribuție similară cu cea de la stat (230X12=2.760 lei), poți să ai o asigurare privată de sănătate suficientă, iar una bună ar fi puțin mai scumpă, prima de asigurare anuală urcând la circa 1.000 de euro. Însă, cei mai mulți români realizează aceasta prea târziu și anume, faptul că pot completa ceea ce avem în sistemul public sanitar printr-un astfel de produs.

Prima de asigurare însă se poate plăti, în funcție de cum alege fiecare client asigurat, lunar, timestrial, semestrial sau primă unică, respectiv dacă buzunarul permite, acesta plătește toată prima de asigurare o dată.

Românii se gândesc la serviciile medicale private fie când se îmbolnăvesc și se lovesc de problemele de la stat, fie când sunt bătrâni. Dacă sunt mai în vârstă nu mai sunt asigurabili pentru că problemele medicale pentru care ar dori acoperire, de multe ori boli cronice și monitorizarea acestora, cum ar fi diabetul, insuficiența cardiacă etc. intră la capitolul excluderi. Sau, pot fi asigurați, însă prima de asigurare este la un cost deseori prea ”piperat” pentru românul obișnuit.

Mariana Rotaru, director executiv Delta SRS Broker de Asigurare-Reasigurare

Este normal ca o asigurare să fie mai scumpă cu cât asiguratul este mai în vârstă, pentru că și riscul de îmbolnăvire crește exponențial cu vârsta. Principiul asigurării este acela de a asigura un risc posibil, întâmplator și care se poate întâmpla în viitor, iar principiul acesta se regăsește în toate produsele actuale de sănătate din piață.

”Foarte puține produse acoperă, de exemplu, monitorizarea de urgență a bolilor cronice sau afecțiunile pre-existene. În general, acoperirea afecțiunilor pre-existente s-ar putea negocia pentru contractele corporate, acolo unde putem avea o dispersie mai mare a riscului, în funcție de dimensiunea grupului”, a mai punctat consultantul în asigurări.

Astfel, specialiștii recomandă încheierea unui polițe private de sănătate cât mai devreme, când persoana asigurată este sănătoasă, activă pe piața muncii și într-o formă fizică cât mai bună. O astfel de asigurare se poate încheia și din prima zi de viață a copilului de către părinți.

”Fiecare părinte știe cât de greu și cât de multe situații de urgență pot apărea când vorbim de copiii mici și cât de mari sunt costurile medicale, chiar și pentru a identifica cauzele unei răceli mai grave, unde ar trebui sa plătești în jur de 1.000 de lei cu tot cu consult, analize etc.”, potrivit celor explicat de Rotaru.

Astfel, când omul este tânăr și sănătos pentru o asigurare privată de sănătate, cu o sumă asigurată anuală de 50.000 de euro va plăti circa 3.000 lei pe an primă de asigurare sau aproape 1.000 de euro, pentru o variantă cu mai multe acoperiri. În baza acesteia va putea accesa serviciile și tratamentele private din unitatea pe care o va alege, nu va mai avea toate constrângerile de la stat sau, în orice caz, va avea mult mai puține obstacole și se va putea concentra pe ceea ce contează, adică pe însănătoșire.

De asemenea, trebuie știut că pentru boli grave unde costurile pot fi foarte mari găsim soluții în piață care să acopere și ”a doua opinie medicală” și acoperirea costurilor pentru tratamente în străinătate, iar prima de asigurare, deși mai mare ar trebui privită ca o investiție în sănătatea proprie, la care trebuie să ne gândim înainte de a fi prea târziu.

În plus, din 2016, plafonul de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate este de 400 de euro pe an de persoană. Facilitatea fiscală este însă aplicată atât primelor plătite individual, dar și celor plătite de către angajator. Astfel, deductibilitățile pentru asigurările private de sănătate pot ajunge la un nivel cumulat, angajat și angajator, de 800 de euro pe an de persoană.

Cum ne ajută concret o asigurare privată de sănătate?

Alexandra (37) este o persoană sănătoasă, care în afară de operația de apendicită, bolile copilăriei și răceli sezoniere tratate acasă nu a fost nevoită să recurgă la serviciile medicale decât pentru controale de rutină. Cu toate acestea, în octombrie 2019 a observat o mică formațiune pe piele, la baza gâtului și fiindcă se afla între joburi, nu era asigurată la stat fiind astfel nevoită să recurgă la serviciile medicale particulare.

Operația, consulturile pre și post operatorii, tratamentele și analiza de laborator a tumorii extrase au costat-o aproape 2.000 de lei. Din fericire pentru ea era o mică tumoră benignă, fapt ce nu se poate ști sigur decât în urma analizelor de laborator.

Concluzia este simplă, Alexandra a plătit două treimi dintr-o asigurare privată de sănătate care i-ar fi putut da acces la mult mai multe servicii și tratamente medicale în sistem privat.

Pentru a nu mai fi în această situație extrem de neplăcută, Alexandra a optat de atunci pentru plata asigurării contribuției sociale de sănătate în baza declarației unice de venituri. Astfel, în decembrie 2020, Alexandra a completat formularul, ca persoană fără venituri și până la 25 mai a.c. a achitat în contul statului 1.338 lei.

Anul acesta contribuția este de 1.380 lei pentru persoanele care vor să opteze pentru această formă de plată sau PFA-uri.

Dar, chiar și așa asigurarea de sănătate de stat este insuficientă deoarece nu acoperă decât anumite analize medicale de laborator. Restul, chiar dacă acum este asigurată la stat tot trebuie să le achite. O serie de teste pe care dorește să le facă la recomandarea medicilor pentru a preveni anumite afecțiuni cu istoric în familia ei, cum este hipertensiunea arterială au costat-o până acum circa 1.500 de lei neștiind ce alte teste și tratamente va urma să facă și câte dintre acelea vor fi acoperite de asigurarea de sănătate din sistemul public.

Despăgubirile. De plătit se plătește

Românii sunt destul de sceptici, însă și în privința despăgubirilor ar trebui să stea liniștiți, în cazul în care au o astfel de poliță încheiată în sistem privat. Trebuie să fie foarte atenți la capitolul excluderi în momentul semnării, singurele lucruri neacoperite sunt afecțiunile pre-existente încheierii contractului de asigurare. Altfel, nu există motive de îngrijorare, orice boală apare după încheierea contractului aceasta ar trebui să fie acoperită.

Așa cum menționam mai sus, există pe piață produse care acoperă chiar și bolile foarte grave cum sunt cancerele și leucemiile. De aceea, trebuie să alegem produsul cel mai potrivit propriului stil de viață. Iar dacă nu vă descurcați, puteți apela fie la serviciile unui broker de asigurări, fie puteți apela la consultantul unei societăți de asigurare al cărui renume vă prezintă încredere.

Anul trecut, societățile de asigurare autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară au raportat indemnizații brute plătite, cumulat pentru cele doua categorii de asigurări, de aproximativ 213 milioane de lei.

Pe partea contractelor de asigurări generale au fost plătite 142 milioane lei, cu aproximativ 3% mai puțin față de aceeași perioadă a anului anterior, însă și numărul contractelor la nivelul pieței a ascăzut cu 6% cum menționam mai sus. Iar, 71 milioane de lei reprezintă sumele plătite pentru indemnizații brute aferente asigurărilor de viață, înregistrând o scădere de circa 3% față de 2019.

Sursa foto: By alice-photo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri