Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a spus Mugur Isărescu, scrie Agerpres.

Faţă de prognoza anterioară, estimarea pentru finalul acestui an este în creştere cu 1,5 puncte procentuale, iar cea pentru finalul anului mai mare cu 0,4 puncte procentuale.

El a menţionat că "nu suntem singurii", şi că "nu ne putem decupla de lume", iar scenariul prezentat nu este deloc "apocaliptic".

"Este rezonabil faţă de ce se întâmplă în lume. Când ai inflaţia în Statele Unite 5,4%, în Ungaria în jur de 5,3%, în Polonia 5%.... şi în Germania, ţara stabilităţii preţurilor şi a unei inflaţii scăzute, istoric după Al Doilea Război Mondial, inflaţie de 3,1%. În acest context prognozele noastre sunt, să le numesc, rezonabile. Trebuie însă acţionat din vreme ca ele şi mai ales creşterile de preţuri administrate să nu se ducă în runda a doua. Adică să strice anticipaţiile şi să se încadreze în decizii privind preţurile la nivelul întreprinderilor", a afimat Mugur Isărescu.

Citeste si:
Ministerul Economiei: Pentru criza energetică este esențială...
Ministerul Economiei: Pentru...

Guvernatorul BNR a menţionat că jumătate din inflaţia de 5% este din preţuri administrate pe care Banca Centrală nu are posibilitatea să le controleze.

"Nu poţi să te baţi cu creşterea preţurilor la electricitate mărind rata dobânzii. Deci scopul nostru când facem, întărim politica monetară, este să descurajăm alte creşteri de preţuri şi să ducem creşterea economică în limita în care poate economia să echilibreze cererea cu oferta", a spus Mugur Isărescu.

El a declarat că poate să apară întrebarea de ce BNR nu a majorat dobânda de politică monetară şi a precizat că există o secvenţialitate în a întări politica monetară. Mugur Isărescu a mai precizat că banca centrală nu mai cumpără titluri de stat de mai multe luni şi tot de câteva luni BNR sterilizează excesul de lichiditate.

"Cu alte cuvinte, înainte de a spune vor creşte dobânzile, noi am spus şi spunem şi acum dobânzile nu mai scad. Ciclul de scădere a dobânzilor în România s-a oprit şi pe urmă vom lua şi deciziile următoare în funcţie de ce se va întâmpla şi ce vedem în Europa şi în lume", a mai explicat guvernatorul BNR.

Citeste si:
Care sunt domeniile care ar putea să crească economic în...
Statistică: Care sunt...

Sursa foto: Tero Vesalainen / Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri