Primele trei banci din sistem dupa cota de piata calculata in functie de valoarea activelor gestionate au realizat 48% din profitul pe primele 9 luni din 2010 inregistrat de catre institutiile de credit profitabile, a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.
"Primele trei banci in functie de cota de piata care au inchis primele noua luni din 2010 cu rezultate financiare pozitive, deci cu profit, au obtinut 48% din profitul bancilor care au avut rezultate pozitive, adica jumatate din sistemul bancar", a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, in cadrul seminarului organizat de Banca Nationala a Romaniei, Alpha Bank Romania si Asociatia Romana a Bancilor.

Bancile care au reusit sa raporteze rezultate pozitive dupa finalul primelor noua luni din 2010 au inregistrat un profit cumulat de 1,3 miliarde lei. Pierderile celorlalte banci s-au ridicat la 1,77 miliarde lei.

Pierderile la nivelul sistemului bancar au urcat cu 240,5 milioane lei in trimestrul al treilea si au ajuns la 474,5 milioane lei (110 milioane euro) la sfarsitul lunii septembrie.

Cota de piata cumulata a celor trei banci care au facut aproape jumatate din profitul din sistemul bancar este de aproximativ 40%. Cele trei banci despre care a discutat prim-viceguvernatorul BNR au realizat un profit de 624 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri