Guvernul va semna 52 de contracte in domeniul IT in valoare de 141,9 milioane euro, printre beneficiari aflandu-se consilii judetene, Minsterul Afacerilor Externe (MAE), Agentia Nationala de Integritate (ANI), Secretariatul General al Guvernului (SGG) si Serviciul Roman de Informatii (SRI), relateaza Mediafax.

Contractele de finantare nerambursabila vor fi semnate, vineri, in prezenta premierului Victor Ponta, la sediul Ministerului pentru Societatea Informationala.
Alocarile provin din fonduri europene nerambursabile si sunt repartizate pe trei categorii. Astfel, prin registrul agricol, consiliile judetene vor beneficia de 44 de proiecte a caror valoare cumulata este de 283,3 milioane lei (63,9 milioane euro).
Obiectivul programului este achizitionarea sau actualizarea/imbunatatirea sistemului informatic destinat gestiunii Registrului Agricol in format electronic (achizitionarea serviciilor de dezvoltare, implementarea solutiilor software si integrarea aplicatiilor folosite respectand etapele clare de dezvoltare a proiectului: analiza cerintelor, proiectare, implementare si testare).
Vor fi semnate contracte de finantare pentru 44 de proiecte, dar nu vor fi semnate, vineri, contracte cu judetele Alba, Arges, Cluj, Maramures, Mures.
In cadrul programului e-guvernare, a doua categorie, vor fi finantate nerambursabil 5 proiecte in valoare totala de 199,7 milioane lei (45,1 milioane euro), iar beneficiari sunt Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica - ICI Bucuresti, Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Roman pentru Adoptii, Inspectia Muncii si Centrul National de Management al Socetatii Informationale.
Masurile din cadrul acestui program vor viza inclusiv combaterea muncii la negru, prin cresterea eficientei, eficacitatii si calitatii serviciilor oferite la nivel national de catre Inspectia Muncii utilizand mijloace specifice tehnologiei informatiei si comunicatiei, si elaborarea unui sistem informatic colaborativ pentru un mediu peformant de desfasurare a achizitiilor.
Va fi realizata si o structura de tip cloud pentru institutiile publice, prin ICI Bucuresti, constand in implementarea unei infrastructuri moderne in vederea cresterii eficientei, performantei, securitatii si sigurantei serviciilor electronice oferite de acestea. Obiectivul general al proiectului il constituie modernizarea, dezvoltarea si eficientizarea serviciilor publice oferite catre cetateni prin intermediul acestei infrastructuri, care sa eficientizeze achizitia si utilizarea TIC (Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor) la nivelul institutiilor publice, sa sporeasca transparenta activitatii institutiilor publice si sa faciliteze interoperabilitatea intre serviciile electronice publice.
Pentru a treia categorie a proiectelor, de interoperabilitate, va fi asigurata o finantare de 145,4 milioane lei ( 32,8 milioane euro), beneficiari fiind Agentia Nationala de Integritate, Secretariatul General al Guvernului si Serviciul Roman de Informatii, prin Unitatea Militara 0929, Bucuresti.
Astfel, va fi asigurat un sistem informatic integrat de prevenire a conflictelor de interese in achizitiile publice, va fi realizata interoperabilitatea sistemelor informatice ale institutiilor furnizoare de date necesare fundamentarii politicilor si deciziilor Guvernului (un "tablou de bord la nivelul Secretariatului General al Guvernului") si va fi creat, pentru SRI, un sistem national de protectie a infrastructurilor IT&C de interes national impotriva amenintarilor provenite din spatiul cibernetic.
Pentru SGG, obiectivul general al proiectului este eficientizarea activitatii interne in vederea fundamentarii deciziilor Guvernului, prin optimizarea cooperarii cu institutiile administratiei publice centrale cu care Secretariatul interactioneaza, in timp ce pentru SRI obiectivul principal al proiectului este implementarea unui sistem informatic care asigura interoperabilitatea intre componentele informatice de securitate si care, prin functiunile sale, sa contribuie la protectia sistemelor informatice si a informatiilor vehiculate de la nivelul autoritatilor publice, precum si la cresterea disponibilitatii si nivelului de incredere in serviciile publice specializate oferite cetatenilor/mediului de afaceri/administratiei publice, asigurand totodata, eficientizarea si creand premise pentru modernizarea acestora, inclusiv prin minimizarea timpului dedicat activitatilor de recuperare/restaurare ca urmare a unui incident sau atac cibernetic.
In cazul prevenirii conflictelor de interese la achizitii publice, scopul proiectului consta in asigurarea interoperabilitatii sistemelor electronice ale institutiilor publice, dezvoltarea unui mecanism eficient de verificare ex-ante a conflictelor de interese in procesul de atribuire a contractelor prin "coparticiparea directa" a cetatenilor si a mediului de afaceri in semnalarea situatiilor generatoare de conflicte de interese, precum si cresterea capacitatii de raspuns la solicitari primite din partea cetatenilor / mediului de afaceri / administratiei publice, la un nivel de sofisticare de minimum 3.
Obiectivul general al proiectului consta in asigurarea unui mecanism eficient de verificare ex-ante a conflictului de interese in procesul de atribuire a contractelor de achizitii publice finantate din fonduri comunitare, prin implementarea si operationalizarea unui sistem informatic integrat in cadrul Agentiei Nationale de Integritate, pentru prevenirea si identificarea situatiilor care determina un conflict de interese.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri