“Pentru al doilea trimestru al acestui an am raportat venituri consolidate de 235,5 milioane euro si EBITDA ajustata mai mare comparativ cu primul trimestru al acestui an si al doilea trimestru din 2016, operatiunile fixe avand o contributie mai mare in acest sens. Serviciile convergente fix-mobil continua sa creasca privind atat numarul de clienti, cat si veniturile. Aceeasi tendinta pozitiva a fost inregistrata si pe segmentul wholesale. In ceea ce priveste segmentul mobil, baza de clienti business a continuat sa creasca,” a declarat Anastasios Tzoulas, director executiv financiar al operatiunilor Telekom Romania.

O crestere a Pro Forma EBITDA, un avans de 1,4% al veniturilor trimestriale, precum si o tendinta ascendenta in ceea ce priveste clientii de servicii convergente (FMC) si pentru veniturile wholesale reprezinta cativa dintre indicatorii principali pentru T2 2017 ai Telekom Romania Communications.

Veniturile raportate pentru T2 2017 au fost de 151,6 milioane euro, cu 1,4% mai mari fata de T2 2016, in timp ce pentru primele sase luni acestea au crescut cu 3%, la 295 milioane euro fata de aceeasi perioada a anului trecut. EBITDA ajustata (Pro Forma) a avut un nivel semnificativ mai mare, de 25,4 milioane euro, in crestere cu 67% in T2 2017 comparativ cu T2 2016.