Site-ul ANAF este nefunctional de cateva zile, in conditiile in care institutia a avut la dispozitie un credit de aproape 100 de milioane de dolari de la Banca Mondiala, tocmai cu scopul de a reforma sistemul IT, sustine liberala Hilde Brandl, presedinte al Organizatiei Oamenilor de Afaceri din PNL - Bucuresti, potrivit Ziare.com.
Tocmai din acest motiv, Hilde Brandl solicita procurorilor demararea unei anchete pentru a afla cum au fost cheltuiti banii Bancii Mondiale, destinati catre reforma sistemului IT de la ANAF.
"Site-ul ANAF pe care il utilizau de obicei zeci de mii de persoane zilnic este de mai multe zile in mentenanta. Situatia este absurda in conditiile in care institutia a avut un credit de 91 de milioane de dolari de la Banca Mondiala, bani ce erau destinati reformarii sistemului IT din ANAF si transformarii acesteia intr-o institutie prietenoasa cu clientii si utilizatorii", sustine Hilde Brandl, intr-un comunicat.
ANAF a restituit o mare parte din bani. Cei ramasi, cheltuiti pe consultanta
"Suprinzator insa, ANAF a restituit cea mai mare parte a banilor, iar suma utilizata, adica 23.5% din totalul alocat a fost cheltuit pe consultanta, dupa cum ne-a spus chiar fostul ministru de finante, domnul Ionut Misa", arata presedintele Organizatiei Oamenilor de Afaceri liberali din Bucuresti.
Citeste si:
De asemenea, Brandl acuza faptul ca, acum, cei care trebuie sa faca plati on-line sunt nevoiti sa stea la coada la ghisee, dupa ce au acceptat situatia.
"Cei care incearca sa foloseasca site-ul ANAF pentru a face plati on-line sunt trimisi la coada la ghisee, cu toate ca institutia a avut banii necesari pentru a moderniza integral sistemul on-line. In loc sa faca acest lucru, ANAF a cheltuit aproximativ 60 de milioane de lei exclusiv pe contracte de consultanta", arata Brandl.
"De aceea, solicit procurorilor sa investigheze modul in care a fost implementat proiectul si mai ales modul in care au fost cheltuiti banii pe proiecte de consultanta", incheie Brandl.
Infrastructura IT invechita a ANAF, constatata si de Curtea de Conturi
In ultimul raport publicat, Curtea de Conturi a constatat ca diminuarea cheltuielilor de capital din ultimii ani a afectat in mod special infrastructura IT, starea actuala fiind una critica.
Citeste si:
"Pentru bugetul pe anul 2016, ANAF a fundamentat necesarul de credite destinate cheltuielilor de capital la un nivel initial de 118,94 milioane lei, dar prin rectificare bugetara a fost retrasa suma de 83,967 milioane de lei, creditele bugetare definitive destinate investitiilor, in suma de 34,979 milioane lei, inregistrand un nivel al executiei bugetare, prin platile efectuate, in suma de numai 11,998 milioane lei, de numai 34,3%.
Diminuarea cheltuielilor de capital din ultimii ani a afectat in mod special infrastructura IT a ANAF, starea actuala fiind critica. ANAF detine o infrastructura IT si de comunicatii invechita si neperformanta, pentru care nu s-au mai efectuat investitii semnificative din anul 2013", se arata in raport.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: