Grupul american Apple Inc a avertizat luni ca este putin probabil sa-si indeplineasca tintele trimestriale de vanzari stabilite in urma cu doar trei saptamani, din cauza epidemiei cu noul coronavirus din China, care a afectat lantul de aprovizionare si a amanat redeschiderea fabricilor, transmite Reuters.

Facilitatile de productie din China, unde sunt produse telefoanele iPhone si alte produse electronice, au inceput sa se redeschida, dar activitatea acestora este mai lenta decat se estima, a precizat Apple. Compania avertizeaza ca va avea la dispozitie mai putine telefoane pentru a fi vandute pe plan global, scrie Agerpres.ro.

Unele magazine de retail din China raman inchise sau lucreaza cu orar redus, ceea ce va afecta vanzarile in primul trimestru din 2020. China a fost responsabila pentru 15% din veniturile Apple trimestrul trecut, sau 13,6 miliarde de dolari.

La finalul lunii ianuarie, Apple estima ca va obtine venituri intre 63 si 67 miliarde de dolari in primele trei luni din acest an. Analistii estimeaza ca in perioada ianuarie-martie 2020 epidemia ar putea reduce cu 50% cererea pentru smartphone-uri in China, cea mai mare piata globala pentru dispozitive.

Apple, cu o capitalizare de piata de aproximativ 1.400 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta marti la bursa cu reactii dure din partea investitorilor, avertizeaza analistii.

"Daca actiunile Apple se tranzactioneaza ieftin, ar putea sa nu conteze prea mult. Dar cand ele se tranzactioneaza la un nivel ridicat record, investitorii vor fi cu siguranta tentati sa vanda", a apreciat Norihiro Fujito, de la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities.

In urma publicarii informatiei, actiunile furnizorilor asiatici inregistrau scaderi marti dimineata. Titlurile Samsung Electronics consemnau un declin de 2,4%, ale Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) cu 1,8% si ale SK Hynix cu 3,3%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri