Lime, compania de închiriere a trotinetelor electrice intrată pe piața din România în luna aprilie a anului trecut, reia operațiunile în București începând cu 15 mai, cu o flotă mai mică ce va deservi aceeași zonă operațională ca în trecut.

”Pornim cu o flotă mai mică pentru a înțelege comportamentul de utilizare pe măsură ce oamenii încep să revină la obiceiurile normale. Vom extinde foarte ușor și rapid volumul de trotinete care deservește publicul. Vom decide zonele pe baza informațiilor privind cererea, putând relua activitatea cu minim 1.000 de trotinete de pe o zi pe alta”, a declarat Luca Mateescu, Operations Manager Lime România pentru wall-street.ro.

Reprezentantul Lime precizează că au fost îmbunătățite metodele de curățare a trotinetelor și frecvența acestor măsuri.

”Oricine se simte nesigur sau are probleme, poate purta mânuși de unică folosință în timp ce conduce sau poate dezinfecta ghidonul înainte de închiriere. Lime va notifica utilizatorii prin intermediul aplicației cu privire la cele mai bune practici de sănătate și securitate”, adaugă Mateescu.

După un an de la lansarea în București, Mateescu precizează că numărul călătoriilor realizate cu trotinetele Lime a depășit 1 milion, iar compania se gândește la extinderea în alte orașe din țară.

”Considerăm că în lumea post COVID-19 este momentul micromobilității. Aceasta va fi vitală, deoarece oamenii vor căuta noi modalități de a călători într-un mod care să asigure distanțarea socială”, adaugă reprezentantul Lime.

Prețul pentru închirierea trotinetelor Lime rămâne același, 3 lei pentru deblocare și 0,60 de lei pe minut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri