Continuăm să lucrăm de acasă sau mergem la birou? Cum s-a văzut trecerea la work from home prin ochii integratorului IT

Efectele pandemiei de COVID-19 au lovit puternic mediul de business la nivel global, iar în timp ce unele afaceri și-au închis porțile, ca urmare a restricțiilor, altele au fost nevoite să se împrietenească cu un concept pe care o parte dintre ele nu îl simpatizau înainte: work from home. Am discutat cu Adrian Bodomoiu, Director General Wizrom Software, despre felul în care au arătat nevoile companiilor în perioada pandemiei, cât de pregătite au fost din punct de vedere al digitalizării și cum arată perioada următoare.

”Înainte de această perioadă, o parte din companii erau, fără îndoială, reticiente la ideea lucratului de la distanță, temându-se de scăderea productivității sau de imposibilitatea de a controla calitatea activității angajaților. Trecerea foarte rapidă de la un mod de lucru la altul, făcută aproape peste noapte, a scos foarte tare în evidență diferențele dintre companiile care digitalizaseră deja o parte a activității lor și cele care nu făcuseră acest pas”, precizează Bodomoiu, într-un interviu acordat wall-street.ro.

Teama de a pierde controlul pe care îl aveau asupra angajaților, înainte de această perioadă, a devenit una dintre principalele îngrijorări ale managerilor, lucru care reiese și dintr-un interviu acordat de Corina Neagu, fondator Dare și consultant în resurse umane, pentru wall-street.ro.

“Principala problemă este îngrijorarea managerilor cu privire la productivitatea angajaților aflați la distanță. Este în primul rând vorba de control, managementului îi este teamă că pierde acest control când se lucrează de acasă, când angajații nu mai sunt sub nasul lor”, declara Corina Neagu la finalul lunii mai a acestui an. Puteți citi interviul integral AICI.

Reprezentantul Wizrom este de părere că această perioadă a scos la iveală beneficiile pe care lucratul de acasă le are în cazul organizațiilor care au fost pregătite pentru această trecere sau cele care au depus eforturi pentru a se conforma noului context.

Citeste si:
Wizrom: Automatizarea si integrarea proceselor, prioritati in 2015
Ce vrea mediul de afaceri de...
Citeste si:
Cum te afecteaza coronavirusul, in functie de afectiunile de care...
Cum te afecteaza...

”Cred, însă, că această perioadă a avut și beneficii și ne-au adus tuturor o perspectivă nouă asupra lucrului remote, prin angajați care se declară mai productivi pentru că pot lucra fără întreruperi sau angajați care au mai mult timp pentru viața lor personală datorită faptului că nu mai stau în trafic în drum spre și de la birou. Într-un alt context economic, lucrul de la distanță poate avea și beneficii financiare, legate, de exemplu, de reducerea spațiului necesar pentru birouri fizice și a costurilor aferente de chirie și întreținere”, adaugă Adrian Bodomoiu.

Citește și Cum ar trebui să fie restructurat spațiul de lucru și ce propuneri au autoritățile

Munca la distanță, o practică care va fi pe placul angajatorilor și după pandemie?

După acomodarea cu noua situație impusă de pandemie, în care angajații și-au mutat biroul acasă, au apărut discuții cu privire la cât ar trebui menținută această decizie și dacă odată cu revenirea la noul normal, ar trebui să se pună accent mai mult pe conceptul de work from home.

Citeste si:
Munca de acasă. Ce am aflat după aproape cinci luni de criză
Munca de acasă. Ce am aflat...

Anunțurile cu privire la acest aspect nu au întârziat să apară din partea marilor jucători din tehnologie precum Facebook, Twitter sau Google, care și-au anunțat angajații că pot rămâne să lucreze în continuare de acasă, în cazul Twitter chiar și pe perioadă nelimitată. Dincolo de asta, Facebook și Google au plusat, oferindu-le angajaților care preferă să lucreze de acasă un bonus salarial de 1.000 de dolari.

”Mulți experți cred că, după această perioadă, munca remote va fi mult mai des întâlnită în companii din toată lumea, inclusiv în România, cel mai probabil în condiții hibride, care îmbină munca de la distanță cu prezența fizică în birouri. Condiția esențială este, însă, ca organizațiile să implementeze tool-urile tehnologice care să facă posibilă productivitatea angajaților remote, tool-uri precum soluții de colaborare și videoconferință și programe ERP, de contabilitate și de self-service HR disponibile de la distanță (via web sau aplicații mobile)”, este de părere Adrian Bodomoiu.

Pentru compania pe care o reprezintă, această perioadă a fost una de lucru intensă, pe de-o parte pentru a adapta cu o serie de clienți existenți soluțiile pe care le utilizau deja în asa fel încât să permită lucratul de la distanță, spre exemplu, prin activarea accesului web la acestea.

”Pe de altă parte, am lucrat asiduu la actualizarea softurilor pentru a ține pasul cu schimbările legislative, cum a fost cazul WizSalary. Interesul cel mai mare a venit tot din partea clienților care ne cunoșteau deja și care au venit către noi cu cerințe noi, din zone diferite de activitate internă decât softurile pe care le aveau deja”, adaugă Bodomoiu.

Citeste si:
CORONAVIRUS | Munca la distanță: tot ce trebuie să știe firmele și...
Munca la distanță, în...

Cât de ușoară este trecerea la work from home pentru o companie?

Citește și AnemStyle / Shutterstock.com

Reprezentantul Wizrom consideră că adaptarea la lucratul de la distanță cu siguranță nu a fost simplă pentru toate companiile, situație la care ne-am fi putut aștepta având în vedere că studiile existente la nivelul UE arată că un procent foarte mic din forța de muncă locală era familiarizată cu telemunca.

Concret, conform ultimelor date publicate de Eurostat, în anul 2019, aproximativ 5,4% dintre persoanele angajate din Uniunea Europeană, cu vârste între 15 și 64 de ani lucrau în mod obișnuit de acasă. Statele membre cu cea mai scăzută pondere a persoanelor care erau obișnuite cu acest mod de lucru au fost Bulgaria (0,5%) și România (0,8%).

”Pe de altă parte, criza sanitară a adus cu sine un nivel suplimentar de îngrijorare și de presiune pentru angajați și angajatori în același timp. Primul pas al companiilor a fost, fără îndoială, să se asigure că angajații își pot desfășura activitatea de acasă fără întreruperi și având acces la cât mai multe din resursele și informațiile pe care le puteau utiliza în birourile lor fizice. Acest pas a fost, poate, și cel mai greu, pentru că a presupus realizarea de investiții în implementarea a noi soluții tehnologice sau extinderea celor existente, dar și pentru că toate schimbările au fost realizate într-un interval scurt de timp”, adaugă Domoiu.

Din informațiile pe care compania le-a cules din piață și de la clienții din portofoliu, după perioada de acomodare a oamenilor la noile condiții de lucru, productivitatea a crescut din nou, iar activitatea s-a putut desfășura fără mari probleme.

Citește și De ce Bucureștiul este considerat cel mai bun loc din lume pentru telemuncă

”Aș îndrăzni chiar să spun că, în cazul anumitor companii, această transformare radicală a avut și efecte pozitive neașteptate, în sensul în care a crescut gradul de satisfacție al angajaților. Vedem, de altfel, studii precum cel realizat de Colliers care arată că 7 din 10 angajați români ar vrea să continue să lucreze o bună bucată din timp de acasă și după relaxarea restricțiilor, în timp ce un studiu PwC arată că, și de partea cealaltă, 47% dintre companii analizează posibilitatea de a face telemunca o opțiune permanentă pentru anumite poziții. Corelate, aceste informații indică faptul că experiența lucrului de acasă a va reprezenta una dintre cele mai importante tendințe din mediul din business în perioada următoare, atrăgând după sine nevoia de noi investiții în tehnologiile potrivite”, este de părere Domoiu.

Compania pe care o reprezintă va pune accentul în perioada următoare pe personalizarea soluțiilor pe care le oferă, deoarece au observat că în contextul dificil al ultimelor luni, multe companii au realizat că o soluție generică nu le oferă toate beneficiile de care au nevoie.

”În cazul nostru, practic, toate soluțiile pe care le implementăm acum sunt personalizate, în funcție de un număr mare de factori diferiți: dimensiunea organizațiilor, specificul industriei, locație, obiectivele de business, modul de lucru intern, soluții software deja existente. În special pentru clienții cu business-uri complexe, nu cred că mai este posibil să oferi, în ziua de astăzi, versiuni standardizate de software, pentru că acestea nu pot oferi maximul de eficiență. Pe termen scurt și mediu, mă aștept și la nevoi tot mari pentru soluții de digitalizare și automatizare a afacerilor, soluții de resurse umane și de tip ERP care să permită accesarea de la distanță, în special în rândul întreprinderilor mici și mijlocii”, explică Domoiu.

Citește și Opt moduri de a-ți transforma locul de unde lucrezi în biroul ideal, chiar și atunci când muncești de acasă

Wizrom Software dezvoltă și furnizează softuri de HR, salarizare, contabilitate și gestiune, automatizări în vânzări, producție și Business Intelligence (BI). Wizrom Software a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 5,7 milioane de euro. În prezent, Wizrom numără peste 3.600 de clienți activi și 35.000 de licențe instalate în organizații mari (cu cifre de afaceri de peste 10 mil. euro), dar și în companii de tip Small and Medium Business (SMB) din aproape toate industriile.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri