Inteligența artificială nu mai este doar un termen al viitorului, ci face parte din modul în care este construită tehnologia astăzi. Însă, pe măsură ce apar din ce în ce mai multe aplicații, provocarea pentru întreaga lume, dar și pentru România este să impună reguli privind etica în dezvoltarea AI, pentru un viitor care să nu fie influențat negativ de aceasta.

Inteligența artificială e o evoluție a modului în care sunt construite produsele digitale. Aceasta e implementată în procese de digitalizare și tehnologizare ale industriilor din toată lumea, pentru optimizare și grăbirea proceselor. Practic, tehnologia nu doar că recunoaște anumite elemente, dar poate lua anumite decizii sau extrage date și informații relevante. Chiar dacă nu e omnipotentă, așa cum poate filmele o fac să pară, inteligența artificială se descrie ca un sistem care poate învăța singur din datele oferite de o companie.

Numărul de patente de inteligență artificială a crescut cu 6% în fiecare an din 2010 încoace, se arată într-un raport al Comisiei Europene.

Impactul inteligenței artificiale

Lumea modernă s-a format pe fundația creată de Revoluția Industrială. A urmat apoi automatizarea liniilor de producție și transformarea fabricilor. Treptat, pe măsură ce computerele au devenit mai mici și mai mici, acestea au putut să ducă la bun sfârșit provocări dificile. Astăzi lumea trece printr-o nouă revoluție. Internetul a conectat lumea, dar Industry 4.0, unde găsim și multă inteligență artificială, va face diferența dintre țările bogate și cele mai puțin avansate.

Citeste si:
Inteligența artificială și telemedicina grăbesc consultațiile...
Medicina, pe ”pilot automat”...

Inteligența artificială ar putea aduce până în 2035 o dublare a ratelor de creștere ale economiei, arată un studiu Google.

Inteligența artificială va duce la creșterea economiei prin productivitate crescută cu până la 40%, va crea o forță de muncă „virtuală”, formată din computere ce vor putea rezolva task-uri și să le automatizeze, iar ulterior economia va fi influențată și de fenomenul de „difuziune a inovației”, deoarece tehnologia aceasta are impact pe mai multe domenii care cresc împreună.

„Transformarea digitală nu este o măsură administrativă luată de autorități, ci este o șansă pentru noi, pentru economie, pentru societate, pentru administrație. Este o șansă de a face lucrurile mai bine, de a eficientiza semnificativ și de a implica resursa umană existentă în acele zone care generează valoare adăugată spre lumea digitală, spre inteligență artificială, spre automatizare și robotizare”, crede Daniel Metz, Președinte al Boardului Executiv NTT DATA Romania.

„Considerăm că Inteligența artificială va fi un factor cheie al creșterii economice în următorii ani. Ne concentrăm pe inteligența artificială deoarece credem că poate rezolva cele mai importante probleme pentru cea mai mare parte a oamenilor și a companiilor”, crede și Dan Oros, Head of Marketing la Google România.

Citeste si:
Raluca Turcan: Nu trebuie inventate sporuri pentru a creşte...
Raluca Turcan: Nu trebuie...

Cum poate fi inteligența artificială etică?

Totuși, într-un sistem care capătă din ce în ce mai multă autonomie, inteligența artificială trebuie să respecte dreptul oamenilor la intimitate și anumite criterii etice. Acestea trebuie construite în cadrul sistemelor, dar pe viitor vom vedea și reglementări din partea statelor. De exemplu, în ultimii 2-3 am putut vedea fenomenul „deep fake”, prin care imagini și video-uri sunt transformate radical. Astfel, pare că te uiți la un video cu Barack Obama, dar totul este de fapt creat pe computer.

„Când au apărut mașinile, erau cam la fel ca acum, dar nu aveau centuri de siguranță, oglinzi. Nu aveau nicio măsură de siguranță. La fel a fost și cu avioanele, abia mai târziu ne-am concentrat pe măsurile de siguranță. AI se va îndrepta către reglementare, certificare, evaluare, garanții”, spune Aleksandra Mojsilovic, cercetător IBM. Astfel, tehnologia nu poate fi construită cu orice preț, ci trebuie să-i punem centuri.

Specialiștii din domeniul inteligenței artificial vorbesc de un set de reguli care trebuie respectate, pentru un viitor în care oamenii vor mai avea intimitate.

Citeste si:
Cele mai dezirabile 5 boxe portabile pentru 2016
Cele mai dezirabile 5 boxe...

Sistemele de inteligență artificială trebuie construite astfel încât modelele și instrucțiunile să nu conțină date subiective sau prejudecăți. Acest lucru se trage din logică, unde nu trebuie să ai o premisă falsă, deoarece concluzia va fi automat falsă.

De asemenea, sistemele de inteligență artificială trebuie să fie robuste, astfel încât să reziste atacurilor cibernetice, dar și încercărilor de modificare a datelor. Cel mai probabil, mixul dintre inteligență artificiale și sisteme de tip blockchain va fi soluția.

În plus, spun specialiștii, extrem de important este ca sistemele de inteligență artificială să aibă „explicitate”. Adică oamenii să poată explica foarte clar deciziile luate de un sistem care folosește AI. În momentul în care o decizie a inteligenței artificiale nu mai poate fi explicată de un om, atunci sistemul a depășit limitele etice și ar putea invada intimitatea oamenilor sau limitele etice setate „din fabrică”.

Dar toate aceste lucruri trebuie să fie făcute cu încrederea populației. Conform unui studiu realizat în Statele Unite de Brookings, 49% din oameni consideră că AI va reduce intimitatea.

Un studiu recent lansează o ipoteză interesantă pentru viitorul inteligenței artificiale și intimității: crearea de contramodele. Ce înseamnă mai simplu acest lucru? Inteligența artificială folosește modele, pattern-uri în ceea ce vede, fie că vorbim de recunoaștere facială sau recunoaștere de text. Dacă o inteligență artificială ar lua acele modele și ulterior le-ar face total întâmplătoare, atunci s-ar putea evita pe viitor și tentativele de hacking, dar și posibilitatea ca guverne sau companii să preia datele și să le poată citi.

Sursa Foto: Shutterstock.com

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri