Apelăm zilnic la ele, fie că sunt în format fizic, fie că le acționăm prin intermediul unei interfețe web sau a unui ecran cu touchscreen, butoanele sunt cele care au revoluționat modul în care ne trăim viața și ne desfășurăm activitatea atât noi, cât și afacerile cu care interacționăm zi de zi.

Care este primul buton pe care l-ai apăsat în această viață? E destul de greu să ne amintim concret acest lucru, iar răspunsul poate varia și în funcție de perioada în care ne-am născut. Poate fi vorba de butonul unui radio, al unui televizor, al unei lanterne sau al unui telefon.

Poate și că întrebarea ”Care este primul buton pe care îl apeși după ce te-ai trezit?” îți poate da bătăi de cap. E cel prin care îți deblochezi smartphone-ul? Cel de pe telecomanda televizorului sau butonul de pe aparatul de cafea din bucătărie? Răspunsul diferă de la o zi la alta și nu face decât să arate că suntem înconjurați de butoane care ne ajută să ne simplificăm viața.

De la celebra reclamă cu sloganul ”You press the button, we do the rest” a companiei Kodak din 1888, ce a revoluționat fotografia prin faptul că a făcut-o accesibilă pentru marea masă datorită noilor aparate, ideea de inovație și simplificare a vieții prin apăsarea unui simplu buton rămâne valabilă și astăzi.

Retail jobs

Butoanele au căpătat diverse forme de-a lungul ultimului secol și au dat comenzi cu ajutorul undelor electromagnetice, ultrasunetelor sau undelor de lumină și și-au găsit locul și în momentul în care telefoanele și alte dispozitive au trecut de la butoanele clasice la tehnologia touchscreen.

Butoanele au fost martorele unor inovații care au fascinat omenirea în ultimii mai bine de 100 de ani, fie că vorbim de robotul Telekino, prezentat de Leonardo Torres-Quevedo la Academia de Științe din Paris în 1903, ce executa comenzi transmise prin undele electromagnetice sau, mai devreme, prima sonerie electrică a lui Joseph Henry din 1831.

Dincolo de diversele forme căpătate, butoanele au depășit granița produselor hardware și și-au arătat utilitate și în lumea produselor software, unde îmbracă în zilele noastre un design elegant și plăcut, total diferit față de cel pe care îl regăseam în anii 90” pe sistemele de operare ale vremii.

Citeste si:
STUDIU: Șansele de a contracta COVID de pe suprafețe contaminate...
STUDIU: Șansele de a...

E greu să îți imaginezi o lume fără ele, odată ce realizezi cât de mult îți simplifică viața și cât de des apelezi la ele, fie că plasezi o comandă online, introduci PIN-ul în urma unei tranzacții la POS sau selectezi ce tip de cafea vrei să îți prepare expressorul.

Butonul care îi poate prelungi viața afacerii tale

Vorbeam mai sus despre trecerea butoanelor dincolo de granița hardware-ului, în cea a produselor software și despre cum un buton poate prelungi viața afacerii tale. O să îți explicăm mai jos concret la ce ne referim.

Înainte de a-ți prezenta acest buton, vom vorbi despre rolul său în clădirea și păstrarea unei afaceri sănătoase cu ajutorul unui management corect al cash-flow-ului.

Explicat cât mai simplu, un cash-flow pozitiv înseamnă că banii pe care îi încasează firma ta sunt mai mulți decât cei pe care îi plătește, în timp ce cash-flow-ul este negativ atunci când plătești mai mulți bani decât încasezi.

Citeste si:
Start-up-ul care ajută fabricile să renunțe la pix și la hârtie
Start-up-ul care ajută...

În funcție de cât de bine reușești să gestionezi intrările și ieșirile de bani din firma pe care o ai, poți evita acumularea de plăți neachitate la termen care te pot duce în incapacitate de plată și chiar faliment și îți poți derula cu succes investițiile necesare dezvoltării business-ului.

Dacă realizarea fotografiilor, folosirea radioului, a televizorului sau pregătirea unei cești de cafea a ajuns la nivelul în care ți-a îmbunătățit calitatea vieții printr-o simplă apăsare a unui buton, există o soluție și pentru sănătatea afacerii tale: încasarea banilor de pe facturile pe care le emiți tot printr-o simplă apăsare a unui buton.

Opțiunea a fost dezvoltată de către platforma de facturare online SmartBill, iar campania realizată alături de Visa încurajează utilizatorii SmartBill să se folosească de opțiunea ”Adăugați butonul de plată”, prin intermediul căreia clienții lor pot realiza plățile mai usor, direct de pe factura digitală, printr-o simplă apăsare de buton.

Citeste si:
Rusia amendează din nou Google pentru că nu a şters conţinut...
Rusia amendează din nou...

O astfel de simplificare a procesului de plată aduce un impact pozitiv direct asupra fluxului de numerar al afacerii tale, deoarece încurajează plățile cu cardul și crește rata încasărilor.

Numerele raportate de SmartBill în ceea ce privește utilizarea butonului de plată cu cardul până la acest moment arată în felul următor:

  • în relația dintre SmartBill și clienții săi, 80% dintre facturile plătite cu cardul sunt achitate în aceeași zi în care au fost emise;
  • plățile cu cardul sunt realizate de 5 ori mai repede decât cele prin alte mijloace;
  • atunci când clienții pot opta pentru posibilitatea de a plăti cu cardul, 40% dintre aceștia aleg această opțiune, număr care indică o creștere foarte mare în preferința clienților pentru această variantă.

Serviciul se adresează tuturor companiilor emitente de facturi și proforme, indiferent dacă acestea au un segment B2C de clienți sau B2B. Soluția are capacitatea de a crește rata de încasare, prin includerea pe factură a unui link de plată, care simplifică astfel întregul proces.

Plata facturilor care includ această facilitate poate fi făcută oricând și de oriunde, cu cardul.

Este necesar doar accesul la internet și un card valid. Plata este permisă pentru facturi sau proforme emise în lei, euro sau dolari.

Citeste si:
Joburi de acasă: preferi MacBook sau un laptop cu Windows?
Joburi de acasă: preferi...

Companiile care accesează pentru prima dată SmartBill și optează pentru această soluție beneficiază de gratuitate în primele 6 luni pe platformă și 0% comision pentru acceptarea plăților cu cardul în primele 3 luni de utilizare. Sunt necesare existența sau crearea unui cont SmartBill și crearea unui cont la unul dintre cei doi procesatori de plăți agreați de SmartBill - Netopia Payments și Euplatesc.ro. Cele două soluții de plată beneficiază de serviciile e-Commerce oferite de Alpha Bank România, una dintre băncile cele mai active din România în domeniul plăților digitale.

Știm că te-am făcut curios, așa că îți propunem să stai cu ochii pe wall-street.ro, vom reveni curând cu un material video ce îți va explica cum te poate ajuta campania lansată de SmartBill și Visa să prelungești viața afacerii tale.

Citeste si:
Lege promulgată: Nomazii digitali din străinătate pot obține viză...
Lege promulgată: Nomazii...
Sursa foto: De la Shawn Hempel / Shutterstock.com
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri