Digitalizarea a fost cuvântul de ordine al ultimilor doi ani în mediul de business, indiferent de domeniul de activitate al companiilor, de cifra de afaceri sau de țara unde acestea își desfășoară activitatea. În acest context global, digitalizarea a reprezentat și reprezintă o tendință din ce în ce mai prezentă și în România, companiile migrând din ce în ce mai mult de la activitățile manuale la cele desfășurate în mediul digital, cu ajutorul tehnologiei.

Una dintre companiile care a urmat acest trend al ultimilor doi ani este și banca de celule stem Biogenis, parte a grupului FamiCord, cel mai mare grup de bănci de celule stem la nivel european și numărul trei la nivel mondial.

“Pentru a putea livra în permanență produse și servicii la standarde înalte, într-o piață ce trece constant prin schimbări, este nevoie să fii extrem de competitiv și capabil să te adaptezi rapid la noile cerințe. Din acest motiv, digitalizarea reprezintă un pas obligatoriu pentru progresul oricărei companii care își dorește să își păstreze prestigiul câștigat pe parcursul anilor de activitate și care își respectă angajamentul față de clienți”, a declarat Bogdan Bulumac (foto), director general al Biogenis.

În cazul băncii de celule stem, decizia de începere a procesului de digitalizare a fost luată în urmă cu doi ani, urmând să acopere toate departamentele companiei: vânzări, marketing, relații clienți, financiar și laborator. Scopul principal a fost acela de a crește accesibilitatea serviciilor de stocare a celulelor stem, de scurtare a unor procese și de alocare a timpului câștigat astfel către activități de informare corectă a clienților.

Cea mai vizibilă și poate cea mai importantă parte a întregului proces de digitalizare a fost crearea magazin virtual prin intermediul căruia orice viitor părinte poate contracta serviciile Biogenis fără a fi nevoie de întâlnire sau semnătură fizică.

“Întregul proces de contractare a devenit extrem de simplu și intuitiv. Clientul își alege pachetul de recoltare celule stem dorit, eventuale servicii adiționale, modalitatea de plată a stocării (anual sau în avans pentru 5, 10 sau 18 ani) și modalitatea de plată (3, 6, 9 sau 12 rate). Apoi, părinții își introduc datele personale necesare contractului, parcurg chestionarul medical, iar la final anexează o copie a actului de identitate și semnează prin introducerea codului unic generat și trimis pe numărul de telefon al unuia dintre părinți. În acest fel, contractul este generat automat și poate fi găsit și descărcat din contul de client. În contul de client, fiecare părinte va putea găsi, pe lângă contract, și alte informații importante precum certificatul de stocare sau situația plăților”, explică reprezentantul Biogenis.

Pe lângă acest portal, procesul de digitalizare al Biogenis a cuprins și alte acțiuni: site-ul de prezentare a fost modificat radical și adaptat noilor tendințe de webdesign, iar conținutul a fost actualizat cu numeroase interviuri cu specialiști de renume din domeniul medical care vorbesc despre beneficiile celulelor stem recoltate din sângele și cordonul ombilical. De asemenea, procesul de digitalizare a inclus și un CRM financiar unde ajung toate datele generate în portalul de contractare și de către laborator, în urma procesării probelor biologice, ceea ce duce la emiterea automată a facturilor și generarea rapoartelor de încasări. Toate aceste automatizări conduc către scurtarea timpului de lucru acordat unor operațiuni și alocarea lui către departamentul de relații cu clienții.

Un proiect de digitalizare nu ar putea să fie complet fără a implica și departamentul de marketing, cea mai importantă schimbare fiind reprezentată de implementarea unui proces automatizat de măsurare a satisfacției clienților. Știm că succesul unei companii constă în puterea de a genera clienți mulțumiți, iar Biogenis – Banca de Celule Stem este o companie care a decis să urmărească constant acest parametru vital pentru orice organizație.

Bogdan Bulumac, director general Biogenis

Tot acest proces de digitalizare fiind unul extrem de complex a trebuit susținut prin alocarea atât de resurse umane semnificative, cât și de resurse financiare, implicând un proces amplu de bugetare și de urmărire a costurilor.

“În total, 8 persoane din cadrul Biogenis au fost implicate activ în acest proces de digitalizare. În plus, aceștia au fost ajutați în mod susținut de întreg departamentul IT din sediul central din Polonia și de un partener extern, o companie poloneză specializată în dezvoltarea de soluții software. Deoarece nu am dorit să facem rabat dela calitatea produselor, valoarea investiției a depășit bugetările inițiale, ajungând la peste 100.000 de euro”, mai declară Bogdan Bulumac.

Pentru a sărbători implementarea celui mai ambițios proiect din istoria companiei, Biogenis – Banca de Celule Stem a pregătit o campanie de reduceri pentru clienți, care va fi în vigoarea până la finalul acestei luni. Astfel, aceștia pot accesa portalul Biogenis (https://client.biogenis.ro/ro/client/cord-blood/lead), unde cu ajutorul codului promoțional DIGITALIZARE pot beneficia de reduceri.

Înființată în 2002, Banca Poloneză de Celule Stem (PBKM), este liderul grupului FamiCord, care gestionează băncile de celule stem de la nivel european. Pe lângă piața poloneză, grupul FamiCord este prezent în peste 20 de țări europene precum Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Ungaria, România, Elveția, Italia sau Letonia.

Sursa foto: Biogenis

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri