Un nou studiu avertizează că omenirea ar trebui să se pregătească de noi cazuri în care viruși și boli noi se vor transmite de la animale la oameni în următoarele decenii, cum s-a întâmplat și în cazul pandemiei de COVID-19, iar principala cauză vor fi schimbările climatice, relatează 9news.

Studiul realizat de Universitatea Georgetown, intitulat „Schimbările climatice cresc riscul de transmitere virală între specii”, a prezis cel puțin 15.000 de noi transmisii virale între specii până în 2070, dacă temperaturile globale vor crește cu 2 grade Celsius.

Studiul arată că o creștere a temperaturii globale cu 2 grade Celsius va determina o migrare în masă a animalelor sălbatice, pe măsură ce acestea vor căuta să se adapteze la mediile în schimbare, cercetătorii avertizând că acest tip de scenarii sunt deja în curs de desfășurare, în condițiile în care temperaturile au crescut în ultimii ani.

Migrarea animalelor va aduce în contact multe specii care vor interacționa pentru prima dată, creând scenarii favorabile transmiterii de viruși și boli noi. Multe animale își vor transporta paraziții și agenții patogeni în zone noi, amplificând riscul transmiterii de viruși și boli către comunitățile de oameni.

Riscului ridicat de apariție de boli și viruși noi în arealele din Africa și Asia

Simulările computerizate realizate pe bazele de date nici mai mult nici mai puțin 3.139 de specii de mamifere, care includ informații legate de patogenii pe care-i pot purta, dar și potențiale zone de migrare până în 2070, arată că în zonele cu densitate ridicată a populației umane din Asia și Africa se observă cel mai adesea răspândirea de boli între oameni și animale.

Cercetătorii susțin că liliecii vor fi probabil purtători și transmițători cheie și în viitor.

„Din cauza capacității lor unice de răspândire, liliecii reprezintă o componentă majoră a transmiterii de viruși noi și este probabil să ducă viruși pe căi evolutive care vor facilita apariția de boi noi și la om.

În mod surprinzător, constatăm că această tranziție ecologică poate fi deja în curs, iar menținerea încălzirii sub 2°C în decursul secolului nu va reduce distribuirea virală în viitor”, avertizează autorii studiului.

Modelele simulate pe computer pentru anul 2070 au evidențiat Sahelul, ținuturile muntoase ale Etiopiei, estul Africii în general, India, estul Chinei, Indonezia și Filipine ca fiind probabil „puncte tropicale fierbinți ale partajării virale noi”.

„Aceste tranziții virale de la o gazdă la alta ar putea fi trepte de evoluție pentru circa 10.000 de viruși care se transmit în prezent de la un mamifer la altul”, subliniază autorii studiului.

Aceștia susțin că este esențială creșterea eforturilor de monitorizare migrațiilor și a evoluției virușilor pe care-i în poartă, pentru a gestiona cât mai eficient riscul de transmitere către oameni.

Sursa foto: Miriam Fischer / Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri