16 imagini
Teritoriu oscilând de peste 200 de ani la marginea prăpastiei dintre est și vest, Republica Moldova (sau Basarabia, denumirea dată de Imperiul Rus în 1812), supraviețuitoare în modernitate, într-o formă mult ciuntită, e drept, a vechiului Principat al Moldovei, are de dat un test hotărâtor: referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acesta este dublat de alegerile prezidențiale din această țară, practic un dublu semnal pe care îl va da populația de peste Prut cu privire la felul în care își vede viitorul.
Istoria Principatului Moldovei, precursorul a ceea ce astăzi obișnuim să numim Moldova românească, respectiv cea de peste Prut, n-a fost niciodată simplă, acesta fiind strivit, ca de altfel tot ceea ce a însemnat ideea de românitate, în diverse perioade, între trei mari imperii: Imperiul Otoman, Monarhia Habsburgică, cu extensiile ei ulterioare, Imperiul Austriac și Imperiul Austro-Ungar și, în fine, Imperiul țarist, la rândul său cu extensia sa istorică ulterioară, Uniunea Sovietică.
Moștenirile acestor imperii, cu excepția celui Habsburgic, le vedem de altfel și astăzi: pe cea a Imperiului Otoman în Găgăuzia, iar pe cea a Uniunii Sovietice, practic, în restul Republicii Moldova. Cât despre momentele în care acest teritoriu, din proprie inițiativă, a decis să se unească, la început cu Țara Românească, apoi cu Regatul României, ele însumează, concret, perioadele 1859-1878 și 1918-1940, ceea ce înseamnă, practic, 41 de ani în care acest teritoriu sfâșiat de imperii a avut puțin spre deloc timp să se acomodeze cu ideea de românitate.
O idee, de altfel, care a avut numeroși contestatari de-a lungul vremii, și nu doar pe cei străini, care nu voiau să vadă un stat puternic formându-se în estul Europei, ci și din interior, mai precis cei care vedeau mutarea capitalei la București și, implicit, constituirea unei țări mari pe această bază, drept un sacrilegiu care le știrbea importanța. Această idee de un provincialism teribil supraviețuiește de altfel și astăzi mai ales în Iași, fiind vehiculată de persoane care refuză să înțeleagă un adevăr istoric: capitala a fost mutată la București, în cele din urmă, din pure rațiuni practice, care aveau de a face cu faptul că platoul din sud-estul României era considerat a fi la o distanță suficient de sigură, în orice direcție, de principalele amenințări ale vremii și nu pentru faptul că cineva s-ar considera superior sau inferior altcuiva. Chiar și așa însă, este o idee care va muri greu și căreia îi vor trebui câteva generații să dispară.
![[REPORTAJ] Ce este și cum funcționează Uniunea Europeană, colosul birocratic care pompează miliarde în România](https://www.wall-street.ro/img/adb32f9b-27b0-4eb9-b027-d447a387f112/reportaj-ce-este-si-cum-functioneaza-uniunea-europeana-colosul-birocratic-care-pompeaza-miliard.jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=999%2C562%2C0%2C5)
Revenind la subiect însă și ajungând însă la zilele noastre, călătorul prin capitala Republicii Moldova, și astăzi martoră, ca și România de altfel, la un cutremur pe tabla de șah a geopolitcii, când noii puternici ai vremii par că sunt la un pas să se înfrunte, nu poate să nu observe că în Chișinău bate un vânt puternic de modernitate. De Uniune Europeană, ar spune unii, lucru care este vizibil atât din aspectul general al orașului (e drept, împânzit încă cu vestigii ale vechii orânduiri, cum ar fi statuia dedicată eliberării Moldovei de ocupația germano-fascistă), cât și din cel al oamenilor, cu nimic diferiți de oamenii pe care îi vezi, de exemplu, în alte capitale europene.
Singura diferență o face faptul că limba rusă se aude destul de des pe străzile orașului, deși cei care au mai călătorit aici în trecut spun faptul că acum rusa se vorbește sensibil mai puțin. Vorbitor sau nu de rusă însă, moldoveanul din Republică pare puțin interesat de românitatea amintită anterior, mult mai degrabă el fiind perfect racordat la ideea de europenitate, sau, mai bine spus, la actualul zeitgeist al lumii vestice, care este o combinație între acumularea de capital, marketingul agresiv și, pe cale de consecință, interes, înțeles în cazul de față ca o condiție obligatorie pentru ca un business să funcționeze. Cât despre această ultimă idee, cea de apartenență la Europa, senzația este că ea e impusă de elită și prin urmare are puțină legătură cu omul de rând.
Dincolo de acest lucru însă, cetățenii Republicii Moldova au un drept sacrosanct, mai precis dreptul la autodeterminare conform Cartei ONU. Astfel că, sătui de sărăcia și înapoierea pe care o oferă de altfel cu multă dărnicie lumea rusă, pare o realitate faptul că, având această ocazie istorică de a scăpa definitiv din cușca istoriei, la referendumul pentru apartenența la Uniunea Europeană populația va vota, cel mai probabil, majoritar DA. Iar restul problemelor, odată scăpați de stafia lui homo sovieticus, ca și România, le vor rezolva, sau vor încerca, cel puțin, să le rezolve din mers. România, de exemplu, se mai chinuie și azi, la 35 de ani după căderea comunismului.
Înainte însă de a da un vot pentru o Uniune Europeană căreia i-a înțeles beneficiile, probabil că moldoveanul de peste Prut trebie să răspundă la o întrebare care ține de identitatea lui și care are, așa cum am arătat mai sus, bătaie istorică. Așadar, ce este el mai întâi de toate? Moldovean, român, sau european? Sau toate la un loc? Cel mai probabil răspunsul este o combinație dintre toate cele trei, dar cu accent pe faptul că moldoveanul se vede mai întâi pe sine ca un moldovean care face parte din Europa și care, în vitutea unei istorii parțial comune, se întâmplă să vorbească limba română.
Ceea, bineînțeles, nu este o problemă, din moment ce orice om are dreptul să fie cineva vrea el. Ăsta fiind unul dintre avantajele lumii libere.
