Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune, ca răspuns la utilizarea de către Kiev a rachetelor americane şi britanice împotriva Rusiei, informează Reuters, care trece în revistă informaţiile care se cunosc despre această rachetă, botezată "Oreşnik" (Alun), informează Agerpres.
Ce a spus Putin?
Şeful statului rus a declarat joi că războiul din Ucraina escaladează spre un conflict global după ce Statele Unite şi Regatul Unit au permis Ucrainei să lovească mai adânc în Rusia cu rachetele lor şi a avertizat Occidentul că Moscova ar putea riposta.
Ca răspuns direct la utilizarea de către Ucraina a unor rachete americane şi britanice pe 21 noiembrie, Putin a anunţat că Rusia a lansat "Oreşnik", una dintre cele mai noi rachete cu rază intermediară, asupra uneia dintre instalaţiile complexului militar-industrial din oraşul ucrainean Dnipro.
Oraşul găzduieşte uzina de rachete şi tehnologie spaţială Pivdenmaş, cunoscută ruşilor sub numele de Iujmaş.
Despre ce fel de rachetă este vorba?
Putin a declarat că "Oreşnik" este o rachetă balistică hipersonică.
Preşedintele rus a afirmat că racheta a zburat cu o viteză de 10 ori mai mare decât a sunetului, sau "de 2,5-3 kilometri pe secundă", şi, prin urmare, nu a putut fi interceptată de sistemele de apărare antiaeriană. Surse ruse au spus că raza de acţiune a rachetei este de 5.000 km, ceea ce ar permite Rusiei să lovească cea mai mare parte a Europei şi coasta de vest a Statelor Unite.
"I can confirm that Russia did launch an experimental intermediate range ballistic missile. This IRBM was based on Russia's RS-26 Rubezh intercontinental ballistic missile model" - Deputy Pentagon Press Secretary Sabrina Singh.https://t.co/saYflHSqtA https://t.co/nXJ0XnUfQ1 pic.twitter.com/sftxDi6P17
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) November 22, 2024
"Oreşnik" face parte din sistemele de arme "fără egal în lume" prezentate de Putin în 2018, în ceea ce mulţi au numit noul Război al Stelelor dintre Rusia şi NATO, scrie EFE.
Experţii ruşi, care amintesc că "Oreşnik" poate transporta focoase nucleare, subliniază că racheta are cel puţin şase focoase individuale ghidate, capabile să lovească ţinte diferite. Racheta ar putea, teoretic, să lovească ţinte chiar şi la mii de kilometri distanţă, cu o marjă de eroare de doar câteva zeci de metri.
Scenes of the new Russian hypersonic missile "Oresnik" after its launch and breaking the sound barrier, as if a giant meteorite has penetrated the sky after falling from one of the planets. https://t.co/tGQ8i5jGg7
— Saif Maher (@SaifMaher421388) November 22, 2024
Expertul militar rus Anatoli Matviciuk a declarat că racheta ar putea transporta şase până la opt focoase convenţionale sau nucleare şi că probabil era deja în serviciu, potrivit lui Iuri Podoliaka, un important blogger militar prorus, născut în Ucraina.
Pentagonul a informat că racheta lansată de Rusia se bazează pe modelul rachetei balistice intercontinentale "RS-26 Rubej" (ICBM) şi că SUA au fost notificate cu privire la lansare prin canale de reducere a riscului nuclear.
Ce au declarat ucrainenii?
Forţele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a tras un ICBM asupra Dnipro, deşi Statele Unite au spus că este incorect. ICBM-urile sunt definite ca având o rază de acţiune mai mare de 5.500 km.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atras atenţia că acest atac rus cu un nou tip de rachetă balistică a fost o "escaladare clară şi severă" şi a cerut condamnarea la nivel mondial.
Ce este RS-26?
RS-26 este o rachetă balistică mobilă cu combustibil solid, care a intrat în dezvoltare în 2008.
Statele Unite s-au retras oficial în 2019 din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat cu Rusia în 1987, acuzând Moscova că încalcă acordul, o acuzaţie pe care Kremlinul a negat-o.
Statele Unite au declarat la acea vreme că Rusia dezvoltă o rachetă de croazieră lansată de pe lansatoare terestre (cunoscută ca 9M729 în Rusia) care era diferită de RS-26.
Cum urmăresc SUA acest tip de amenințare
SUA dispun de ''straturi'' de senzori care pot repera, urmări şi identifica lansările de rachete balistice, cum ar fi racheta rusă lansată asupra Ucrainei -, un sistem care datează din timpul Războiului Rece şi care a fost perfecţionat de-a lungul deceniilor într-o reţea globală extrem de bine pusă la punct, relatează Reuters, conform aceleiași surse.
Astfel, șase sateliţi Lockheed Martin şi Northrop Grumman, cunoscuţi sub numele de SBIRS, de la denumirea "space-based infrared system", adică sistem spaţial cu infraroşu, stau pe orbită geostaţionară în jurul Pământului vânând aşa-numitele semnături sau amprente de lansare, conform Forţei Spaţiale din SUA, care îi operează.
Șase sateliți detectează lansările în câteva secunde
Aceşti şase sateliţi - şi o reţea de sateliţi mai mici pe orbite inferioare - folosesc o varietate de senzori pentru a detecta lansarea unei rachete balistice oriunde pe planetă în câteva secunde, de la arme mici, nesofisticate, cum ar fi rachetele Scud, până la rachete balistice intercontinentale (aşa-numitele ICBM), a declarat William Alberque, membru invitat la Centrul Henry L. Stimson.
"Lucrurile pe care le poţi face cu video, plus IR (tehnologia cu infraroşu - n.r.), plus radare cu deschidere sintetică, plus radare de la sol... toate aceste lucruri se îmbină", a explicat Alberque. "Procesarea tuturor acestor date la viteză foarte mare înseamnă că avem capacitatea de a şti mai multe despre ceea ce este lansat decât oricând înainte", a adăugat el.
Lockheed Martin's system SBIRS is capable of scanning the planet in real time creating google earth like video playback.
— Tim (@timfinally) April 14, 2024
The system comprises of 6-7 Hubble space telescopes and other medium and low orbiting satellites pic.twitter.com/14yLHGoXsM
Motoarele rachetelor, de exemplu, produc diferite gaze de eşapament cu temperaturi diferite, în funcţie de combustibilul utilizat şi de alţi factori de proiectare. Aceste "amprente termice" ajută la identificarea rapidă a modelului de rachetă.
Senzorii de la sol includ radare masive de avertizare timpurie cu tehnologie în stare solidă în Statele Unite, Canada şi Regatul Unit. Împreună cu sateliţii, sistemul poate determina tipul rachetei, unghiul de lansare, azimutul, punctul cel mai înalt, viteza, dimensiunea şi punctul de aterizare, printre altele.
Nu au existat semne de utilizare a focoaselor nucleare
Pe lângă Space Force, sunt implicate multe alte organizaţii guvernamentale americane, inclusiv Agenţia Naţională de Informaţii Geospaţiale, Comandamentul Strategic al SUA şi Agenţia de Apărare Antirachetă. Comandamentele militare regionale pot fi, de asemenea, implicate.
Unele notificări de lansare pot fi automatizate, ca în cazul rachetelor mai mici, cu rază scurtă de acţiune, care nu reprezintă nicio ameninţare pentru SUA sau aliaţii lor. Alertele mai serioase pentru arme cu rază mai lungă de acţiune sau o ameninţare directă necesită analiză umană şi proceduri de luare a deciziilor.
În cazul atacului cu rachetă efectuat de Rusia asupra oraşului ucrainean Dnipro nu a existat nicio îngrijorare cu privire la un atac nuclear, deoarece nu existau semne că focoasele nucleare ar fi fost mutate sau erau pregătite alte forţe şi nici nu existau date despre implicarea celui de-al 12- lea directorat principal al Ministerului Apărării din Rusia, care controlează armamentul nuclear, a explicat Alberque.
Acesta "ar fi o 'amprentă' uriaşă pentru o potenţială utilizare", a spus el, referindu-se la armele nucleare.
Sistemele de avertizare timpurie, ca concept, au apărut în anii 1950, mai întâi pentru a identifica formaţiunile de bombardiere, şi s-au extins ulterior pentru a detecta rachete. Primele sisteme au folosit radare enorme de la sol pentru a identifica rachete care treceau linia orizontului şi au fost legate de sisteme defensive care includeau adesea interceptoare cu focos nuclear.
Space Force derulează în prezent un program de aproape 15 miliarde de dolari pentru sateliţi mai avansaţi de avertizare timpurie, denumit Next Generation Overhead Persistent Infrared (Next-Gen OPIR). Sistemul va include sateliţi geostaţionari, dintre care primul este programat pentru livrare în 2025, şi sateliţi cu orbită polară programaţi pentru lansare în 2028.
