Europa este o colecție întreagă de culturi, fiecare cu misticismul său, iar unele dintre ele au câteva legende care-l fac pe Moș Crăciun să fie și mai îndrăgit în perioada sărbătorilor de iarnă.
Mulți dintre noi știm povestea sau am văzut filmele cu Grinch, personajul care voia să „fure Crăciunul”, dar acest personaj făcut celebru de cinematografia americană este mic copil pe lângă personajele din folclorul țărilor din Europa.
Și nu, nu sunt personaje care-și au originea în estul Europei, unde sălășluiesc și „strigoi”, „moroi”, „vampiri”, „zmei”, „Baba Iaga” sau cine știe ce alte personaje malefice. Cele mai înfricoșătoare personaje și tradiții de Crăciun se găsesc în folclorul din vestul Europei.
Fără alte adăugiri să trecem la lista realizată de cei de la Euronews.
Le Père Fouettard (Franța, Belgia, Elveția)
By Lidine Mia - Own work, CC BY-SA 4.0, Link
Le Père Fouettard, care înseamnă, literalmente, „Părintele Biciuitor”, este un personaj hidos, cu barbă și care acționează ca un asistent oribil al Sfântului Nicolae. Românilor o să li se pară cunoscută puțin povestea.
În fiecare 6 decembrie, el oferă pedepse copiilor obraznici, de obicei sub formă de bulgări de cărbune și bătăi. În plus, îi place zgomotul, iar prezența lui este de obicei însoțită de trosnirea bicelor, tropăit de copite care zgârie pământul și sunete de lanțuri.
Seamănă cu ideea de a pune nuiele și cepe în ghetuțe de 6 decembrie pentru copiii care nu au fost ascultători în timpul anului, nu-i așa?
Cu siguranță, tradițiile europene au rădăcini comune și au ajuns în Vest, mai exact în Belgia, Franța și Elveția, într-un fel, iar în Estul Europei, inclusiv la noi, sub o altă formă.
Tradiția datează din tocmai din 1252, când un hangiu a capturat trei băieți bogați în drum spre înscrierea la un internat religios.
Nu vă speriați de ce urmează, pentru că există un final fericit.
Dorind să-i jefuiască, el și soția sa i-au drogat, ucis și tranșat, băgându-i apoi într-un butoi. Descoperind acest lucru, Sfântul Nicolae (asociat sau considerat a fi Moș Crăciun în culturile vestice) i-a reasamblat și i-a înviat pe copii.
Sfântul Nicolae l-a blestemat apoi pe hangiu pentru o veșnicie de penitență pentru crime, blestem care i-a deformat trupul într-o formă hidoasă și l-a făcut să-l servească pentru totdeauna. Astfel s-a născut „Le Père Fouettard”.
De atunci, povestea a apărut în cultura populară în filme, cărți și în cântecul lui Jacques Dutronc „La Fille du père Noël”, care îl descrie pe fiul lui Père Fouettard, ca fiind îndrăgostit de fiica lui Moș Crăciun.
Vrăjitoarea Befana (Italia)
La Befana is a witch-like character in Italian folklore who flies on her broomstick across the skies on Epiphany Eve (January 5) delivering gifts to good children and punishing the naughty ones.
— Kerria (@Kerria) December 13, 2024
It has been said that she sweeps the floor before leaving back up the chimney.✨ pic.twitter.com/CWTxiNySa7
Italienii au și ei un folclor bogat, inclusiv pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Vrăjitoarea Befana este însă un personaj mai puțin macabru decât Père Fouettard.
Vrăjitoarea Befana aducea dulciuri și cadouri copiilor cuminți și îi pedepsea pe cei răi. Legenda spune că bătrâna vrăjitoare a ratat nașterea lui Iisus și de atunci își face apariția în fiecare zi de 5 ianuarie (Ajunul Epifaniei) ca penitență.
Este înfățișată ca având ochi de jăratic, dinți ascuțiți, o limbă ascuțită, iar fața îi este acoperită cu funingine și coboară de pe coșurile șemineurilor pentru a face daruri sau pentru a pedepsi copiii, după caz.
Mulți oameni cred că numele Befana este derivat din versiunea italiană a cuvântului grecesc „epifania” sau „epiphaneia”, iar efigiile ei sunt arse pentru a o batjocori.
Krampus (Austria, Germania)
By Anita Martinz - Perchtenlauf Klagenfurt, CC BY 2.0, Link
Trecem la un alt personaj înfricoșător și care este legat de Sfântul Nicolae. Copiii neastâmpărați din Germania și Austria sunt speriați de părinții lor cu ajutorul lui Krampus.
Nimic din ce are acest personaj nu este bun. Descris ca fiind jumătate capră și jumătate demon, această oroare antropomorfizată este antagonistul Sfântului Nicolae. Krampus se presupune că ar fi fiul lui Hel, zeul nordic al lumii de apoi.
Krampus - al cărui nume este luat din cuvântul german pentru „gheară” - apare în noaptea de 5 decembrie, cunoscută sub numele de „Krampusnacht”. Acesta îi bate pe copiii obraznici și chiar se spune că îi răpește.
Biserica catolică a încercat să-l interzică din cauza asemănării sale cu diavolul. Inclusiv naziștii au încercat să elimine această legendă, pentru originile sale păgâne.
Până în ziua de astăzi, există încă parade tradiționale care-l sărbătoresc pe Krampus - în special Krampuslauf, în care oamenii îmbrăcați în Krampus încearcă să-i sperie pe cei tineri.
Krampus a avut, de asemenea, o renaștere culturală în televiziune, filme și jocuri video. Personajul a apărut în episoade din „Scooby Doo” și „American Dad!”; filmul de groază din 2015, „Krampus”, cu Adam Scott și Toni Collette, precum și o serie de încercări mediocre precum „Krampus: The Reckoning”, „Krampus Unleashed”, „Krampus: The Devil Returns” sau „Mother Krampus”.
Jólakötturinn (Islanda)
The #Yule Cat (Jólakötturinn) is a giant cat in Icelandic folklore, that roams around the countryside at Yuletide.
— 🌻Tracy🐈⬛ (@AngelTracy616) December 13, 2024
The Yule Cat looks for people who are not nicely dressed in new clothes for the festivities and swallows them whole.
🎨 by Iren_Horrors pic.twitter.com/M70xWHBbf8
Acest mit ar putea să nu fie pe placul iubitorilor de pisici, pentru că legenda islandeză Jólakötturinn se concentrează în jurul unei pisici uriașe, menită să-i sperie pe copii în perioada Crăciunului.
Poate că această tradiție a venit din cauza faptului că pisicile sunt recunoscute pentru relație buclucașă pe care o au cu brazii de Crăciun, care ajung să fie mai mereu trântiți la podea de mâțele jucăușe.
În frumosul centru al orașului Reykjavík, capitala Islandei, în piața Lækjartorg, se află o sculptură gigantică a unei pisici iluminată numită Jólakötturinn.
Povestea este însă mai mult decât despre o pisică ce se joacă într-un brad împodobit.
Legenda are în centrul ei o pisică pe nume Yule, una uriașă și despre care se spune că ar mânca, potrivit folclorului islandez, copii.
Este o altă poveste de speriat copiii neascultători. Copiii vizați de Yule sunt cei care nu vor să se îmbrace în haine noi de Crăciun.
Mitul a prins această formă în 1932, când Jóhannes úr Kötlum, un poet islandez, a scris despre pisica Yule în cartea sa, „Jólin koma” („Se apropie Crăciunul”).
Poemul său descrie un pisoi mare, cu ochi strălucitori, care cutreieră localitățile, mergând din casă în casă căutând copii de consumat, dacă „neastâmpărații” nu vor purta hainele noi pe care le-au primit de Crăciun.
Treaba este mai complicată pentru că, pentru a se asigura că vor primi haine noi de Crăciun, copiii trebuie să fie cuminți, astfel încât să primească haine noi pe care să le poarte de Crăciun. Asta însemna să-i asculte pe părinți și să-și îndeplinească sarcinile date de aceștia.
De asemenea, trebuie să se arate recunoscători pentru cadourile pe care le primesc, chiar dacă au muncit și au fost cuminți pentru a le merita.
Cam multe condiții pentru bieții copilași, nu?
Deși este o legendă relativ nouă în comparație cu altele din Europa, este clar că a prins în rândul părinților islandezi care-și doreau ca odraslele lor să fie ascultătoare și să-i ajute cu treburile pe lângă casă.
Kallikantzaroi (Grecia, Bulgaria, Serbia)
By Katolophyromai - Own work, CC BY-SA 4.0, Link
Vecinii noștri de la sud, adică bulgarii și sârbii și, mai jos de ei, grecii, au și ei legende legate de Crăciun. Legătura este, însă, una pur calendaristică. Nu este legată de sărbătoarea creștină în sine, cât că este vorba de anumite întâmplări care au loc în această perioadă.
Cea mai înfricoșătoare este cea a unor creaturi cunoscute sub numele „Kallikantzaroi” sau „Kallikantzaros”. Acestea sunt, de fapt, niște spiriduși păroși care trăiesc în subteran cea mai mare parte a anului, unde încearcă să aducă apocalipsa tăind „Arborele lumii”.
Nu sunt nici pe departe la fel de înfricoșători precum personajele de mai sus și sunt chiar „prostuți”.
În ziua de Crăciun și în următoarele douăsprezece nopți, spiridușilor li se permite să cutreiere pământul unde încearcă să intre în casele oamenilor și să le facă farse.
Probabil primesc și ei „liber” în perioada sărbătorilor de iarnă, după un an întreg de tăiat la Arborele Lumii, și se distrează pe seama oamenilor.
Din fericire, există și soluții relativ simple pentru greci, bulgari și sârbi să se ferească de spiridușii puși pe șotii.
O primă soluție, conform tradițiilor, este ca oamenii să atârne o mandibulă de porc de tocul ușii.
O altă variantă este să pună o strecurătoare pe pragul ușii. Strecurătoarea le va distrage atenția acestor Kallikantzaroi, aceștia oprindu-se să numere găurile din strecurătoare.
Aparent, ei pot număra doar până la doi, așa că îi va ține ocupați pentru cele douăsprezece nopți înainte ca ei să fie trimiși înapoi să taie Arborele Lumii, care, aparent, în tot acest timp, se vindecă, iar Kallikantzaroii reiau un efort inutil pentru încă un an.
Măcar știm că acești spiriduși păroși nu sunt un pericol real, iar Apocalipsa nu va veni din cauza lor.
Avem și un bonus. Caga Tió – creatura care „se ușurează” dulciuri
By GrupdAlliberaciodeTiosdenadal - Own work, CC BY-SA 3.0, Link
Trecem la o tradiție catalană. Una puțin cam ciudată și amuzantă în același timp.
„Caga Tió” sau „Tió de Nadal” este un buștean de lemn cu chip și care este decorat. Tió este hrănit cu dulciuri pe tot parcursul lunii decembrie, apoi, în Ajunul Crăciunului, copiii bat buștenii cu bețișoare și cântă cântece tradiționale pentru a-l convinge să se „ușureze” dulciuri și cadouri.
Una dintre melodii sună chiar așa, deși în română am schimbat anumite cuvinte, din motive evidente:
Caga tió (Buștean de caca)
Tió de Nadal (Buștean de Crăciun)
No caguis arengades (Nu te „ușura” hering)
Que són massa salads (Care este prea sărat)
Caga torrons ( „Ușurează-te” turróns)
Que són més bons! (Care sunt mult mai bune)
Turróns este un soi de nuga, un preparat dulce, cu multe alune în el. Un desert delicios.
De ce au ales catalanii să-și creeze o astfel de tradiție, hai să-i spune, „ciudată”, nu știm.
Plimbându-vă prin piețele de Crăciun din Catalonia veți da, eventual, și peste „Caganer”, o figurină cu fundul gol, care poartă o șapcă roșie tradițională catalană - „barrentina”.
Caganer (care în catalană înseamnă „căcăcios”) întruchipează în mod tradițional un țăran ghemuit, cu pantalonii în vine. De Crăciun, figurinele în miniatură sunt așezate alături de Maria, Iosif și Pruncul Isus.
Tradiția obraznică nu este menită să fie o blasfemie, ci mai degrabă o sursă de noroc și prosperitate pentru noul an. O teorie sugerează că „caganer-ul” reprezintă fertilitatea și fertilizarea pământului, fiind astfel un simbol al prosperității și sănătății bune.
Ceva asemănător se mai găsește și în Italia, în special în apropierea zonei Napoli, unde puteți da peste „Cacone” sau „Pastore che caca”, o figură similară cu „Caganer”. Și în folclorul napolitan este un simbol al norocului și al miracolului nașterii.
Francezii au și ei un personaj similar, „Père la Colique”, iar portughezii îl numesc pe personajul omolog „Cagões”.
