Zeci de magistrati protesteaza la aceasta ora fata de modificarile aduse la legile justitiei si Codurilor penal si de procedura penala.

Presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau, a declarat ca nu i se pare normal ca magistratii sa protesteze fata de proiectele de modificare a legilor Justitiei, afirmand ca acestea pot suferi modificari in parcursul legislativ.

"Magistratii nu au voie, prin lege, sa protesteze. Au iesit in fata sediilor. Asa cum va spuneam, este o lege care inca nu e finalizata. Atunci, pentru ce protesteaza? Amendamentele sunt niste proiectele mai mici care sunt sau nu aprobate. Inclusiv la Camera Deputatilor, colegii mei de partid au depus amendamente care au fost respinse. Posibilitatea asta exista si la Senat. Sa manifestam preventiv nu mi se pare normal", a declarat Niculae Badalau.

Magistratii din Constanta, Cluj, Galati, Maramures, Bistrita-Nasaud, Salaj, Brasov, Botosani au iesit in fata judecatoriilor, luni, incepand cu ora 12.00, nemultumiti de modificarile pe care coalitia PSD-ALDE le pregatesc pe legile justitiei si Codurile penale. Activitatea judiciara nu va fi afectata.

Reactia magistratilor vine in contextul in care modificarile propuse la Codul Penal si de Procedura Penala urmeaza sa fie discutate luni in Comisia Iordache.

Judecatorul Cristi Danilet sustine ca magistratii nu pot accepta ca Parlamentul dezbate legi "date in favoarea infractorilor" si ceea ce se intampla este o rusine.

"Magistratii romani nu vor accepta nepasatori ca Parlamentul sa dezbata legi date in favoarea infractorilor. Este o rusine ceea ce se intampla. Legile nu se fac pentru anumite persoane. In momentul de fata judecatorii penalisti si procurorii discuta necesitatea de a intra saptamana viitoare intr-o forma de protest.

Asadar, luni vom anunta si noi: SUNTEM CU OCHII PE VOI! Daca trebuie sa iasa si magistratii in strada sa intelegeti ca e groasa, atunci insa facem si asta, sa vuiasca Europa!", a transmis Cristi Danilet.

Consilul Superior al Magistraturii a trimis o scrisoare deschisa catre Florin Iordache, autorul OUG 13 si a comisiei care “analizeaza” zilele acestea legile justitiei. Scrisoarea subliniaza ca daca ingrijorarile magistratilor au ajuns sa fie exprimate prin proteste, atunci acest aspect trebuie “sa dea de gandit intregii societati”.

Sursa foto: Facebook / Mircea Marian

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri