69% dintre romani simt din ce in ce mai mult nevoia de spatiu personal si fac eforturi sa se ataseze emotional mai putin de oameni, branduri, lucruri si locuri de munca, arata un studiu national care masoara tendintele in stilul de viata al romanilor.

Divizia de trend-uri Hunters a agentiei de cercetare de piata Unlock lanseaza a treia editie a studiului national care masoara tendintele in stilul de viata al romanilor. In 2020, numarul romanilor care sustin si adopta tendinte noi a crescut cu 7%, cea mai consistenta majorare inregistrata in cele trei editii ale studiului.

Romanii nu se grabesc cand trebuie sa ia decizii importante in viata lor

Printre trendurile recente se evidentiaza hiperselectivitatea in luarea deciziilor, confirmata de 66% dintre respondenti. Ea se manifesta prin alegerea unor locuri de munca provizorii, in asteptarea unor oportunitati mai bune, dar si prin optiunea pentru parteneri de viata/cuplu de tranzitie din teama de asumare si de angajament pe termen lung a ceva de care nu sunt siguri. Romanii amana mai mult luarea unei decizii, acest comportament fiind amplificat de multitudinea de optiuni la indemana si de mitul perfectiunii. Astfel, hiperselectivitatea poate genera un blocaj, un efect de "sala de asteptare" care se rasfrange asupra tuturor aspectelor vietii.

Vezi si: Rebrand Yourself, manualul de stil pentru fiecare zi, pornit din pasiunea pentru moda si frumos

Vezi si: Cat costa o nunta in Romania si pe ce se duc banii

Citeste si:
Românii pe Facebook, către diaspora din Italia: NU vă întoarceți în...
Românii pe Facebook, către...

Romanii, mai putin atasati de brand-uri

Un alt trend identificat in editia acesta este independenta emotionala. Acest trend a inregistrat scoruri de confirmare mari (69%), ceea ce indica faptul ca fenomenul are potentialul de a capata o si mai mare amploare in anii ce urmeaza. In 2020, romanii fac eforturi sa se ataseze emotional mai putin de oameni, branduri, lucruri si locuri de munca. Ca exemple de comportament, ei invata ca ei sunt propria lor familie, calatoresc si merg la evenimente si in locuri publice singuri pentru ca asa se simt mai bine.

Mediul, o preocupare in crestere a romanilor in 2020

O amploare medie (61%) o are de exemplu preocuparea pentru problemele de mediu, in crestere fata de 2019. Asta se traduce nu doar prin faptul ca oamenii recicleaza mai mult (sticla, plastic, hartie) in ciuda perceptiei generale cum ca in Romania sistemele pentru sustenabilitate nu functioneaza, ci si prin recursul la organizatii si companii private care se ocupa de reciclare (ulei, electronice, mobila etc).

Toleranta, teama de dezumanizare si acceptarea vulnerabilitatii, printre tendintele din acest an

Mai mult, printre tendintele recente se constata si ca romanii devin mai toleranti, cu un discurs europenizat si incluziv (69% au confirmat acest lucru).

Totodata, continua cresterea trendurilor care vorbesc despre teama de dezumanizare. 71% dintre romani confirma redescoperirea bucuriei micilor placeri, fie ca e vorba de o vacanta petrecuta acasa sau relaxarea pe care le-o da gatitul. 63% dintre ei constata o tendinta de cautare a autenticitatii, inclusiv prin reinventarea portului popular si apetenta pentru produse hand-made. In plus, 66% dintre romani confirma trendul vulnerabilitatii, asta insemnand de la deschiderea pentru couchsurfing si pana la programe educationale care se concentreaza asupra dezvoltarii inteligentei emotionale.

Citeste si:
Mii de pasageri sosesc din Italia pe Otopeni. Cel mult li se ia...
Aproape 3.000 de pasageri...

"Tendinta de regasire de sine si de refacere a conexiunii emotionale reale cu ceilalti se afla insa intr-un stadiu incipient in Romania anului 2020. E ca si cum oamenii si-au planificat sa o ia pe acest drum si au facut abia primii pasi, destul de timizi. Oscileaza mai mult in a investi incredere totala intr-un proiect sau intr-o relatie si au in permanenta in minte acel backup plan de a reincerca si reincerca pana gasesc proiectul ideal, relatia ideala, job-ul ideal. Asistam astfel la conturarea unei perioade de scepticism, neincredere si chiar cinism care ar putea bloca acest drum spre regasirea autenticitatii si a emotiei prin simplul fapt ca oamenii s-ar putea sa nu recunoasca ceea ce-si doresc cu adevarat in timp real, tentati fiind de aceasta lume «plina de oportunitati»", a declarat Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research.

Studiul a fost realizat in decembrie 2019 pe un esantion de 1000 de persoane cu varste cuprinse intre 16 si 55 ani, si arata cum oamenii si-au regandit atitudinile si modul in care traiesc, acestea fiind prezentate sub forma a 20 trenduri sociale si profesionale.

Sursa foto: Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Citește și
În farmacii, românii sunt mai interesați de gripă decât de coronavirus
Setari Cookie-uri