Succesul are o semnificaţie diferită pentru fiecare dintre noi. Pentru unii înseamnă o carieră care oferă permanent oportunităţi de dezvoltare, pentru alţii înseamnă o familie fericită şi echilibru emoţional, în timp ce pentru alţii înseamnă libertatea de a alege în fiecare zi ce vor să facă. Indiferent care este definiţia ta pentru o viaţă de succes, există un set de abordări şi abilităţi care te vor ajuta să parcurgi etapele necesare atingerii obiectivului tău. Iată care sunt patru dintre cele mai importante astfel de atitudini.

Dedică-te obiectivelor tale

Ca să îţi poţi evalua propriul succes sau dezvoltarea, indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, ai nevoie de unul sau mai multe obiective la care să te raportezi. Odată ce ţi-ai stabilit aceste obiective, poţi începe să-ţi fixezi etapele care te vor ajuta să le realizezi. Aceasta este partea mai simplă. Adevărata provocare constă în a fi dedicat ţelurilor tale şi a da dovadă de disciplină. Disciplina este dedicare în acţiune. Dacă, de exemplu, vrei să-ţi cumperi o casă sau o masina Mercedes-Benz, este esenţial să dobândeşti disciplina care te va ajuta să-ţi atingi acest obiectiv, fie că vorbim despre cea financiară, pentru a economisi, fie că e vorba de cea profesională, care să-ţi asigure mijloacele prin care poţi face astfel de achiziţii. Aşadar, disciplina este cea care transformă un vis într-un plan şi un plan într-o realitate.

Renunţă la oamenii din jurul tău care nu te susţin

În drumul tău spre succes, vei constata, nu fără surprindere, că unii oameni pe care îi considerai prieteni sau apropiaţi nu te susţin în demersul tău. Unii te vor invidia pentru determinarea ta, alţii, conştient sau nu, nu îşi vor dori să-ţi schimbi statutul sau stilul de viaţă, ca să rămâi într-o zonă similară cu a lor. Chiar dacă poate fi dureros, este mai bine să renunţi la relaţiile cu aceşti oameni care, de fapt, nu sunt interesaţi de binele tău, ci doar de avantajele prezenţei tale în viaţa lor. Investeşte timp şi energie în relaţiile de prietenie cu oameni care te inspiră, care te susţin şi care sunt alături de tine atunci când îţi este mai greu.

Nu lăsa trecutul să fie o piedică în calea evoluţiei tale

Greşelile şi eşecurile fac parte din procesul de învăţare şi de evoluţie. Indiferent câte nereuşite ai avut în trecut, nu le lăsa să-ţi influenţeze perspectivele pentru viitor. Învaţă să priveşti fiecare eşec ca pe o lecţie importantă şi implementează tot ce ai învăţat din astfel de experienţe, astfel încât ele să nu se mai repete niciodată. După cum probabil ştii, nu este important de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici. Trecutul este relevant atât timp cât concluziile unor experienţe anterioare te pot ajuta să treci la nivelul următor. Un adevărat învingător nu priveşte în urmă şi nu rămâne blocat în trecut.

Procesul de învăţare nu este niciodată finalizat

Un aspect foarte important pe care trebuie să-l ai în vedere este legat de faptul că nu trebuie niciodată să încetezi să înveţi lucruri noi. Indiferent în ce domeniu lucrezi, trebuie să rămâi la curent cu noile tendinţe şi inovaţii. Doar aşa vei putea fi un profesionist de succes. Cu siguranţă experienţa ta în domeniu este foarte importantă şi poate ţi-a creat deja reflexe care te ajută să îţi îndeplineşti atribuţiile cu succes, însă poţi întotdeauna beneficia de informaţii noi. Aşadar, profită de toate formările profesionale din domeniu, participă la conferințe și traininguri, citeşte cărţi de specialitate şi fii mereu cât mai bine pregătit pentru provocările viitorului.

Drumul spre succes poate fi pavat cu foarte multe provocări, însă felul în care reacţionezi la ele depinde doar de tine. Ia în considerare perspectivele prezentate mai sus şi adaptează-le personalităţii tale, astfel încât să te regăseşti constant într-un proces de evoluţie care să te ajute să-ţi îndeplineşti obiectivele cele mai importante.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri