Primele declaratii ale lui Sebastian Ghita dupa exitul din afacerile IT: Vreau sa investesc in energie si media

Sebastian Ghita, cel care a pus bazele grupului Asesoft alaturi de Iulian Stanciu, si care a anuntat ca a iesit din businessurile Flanco Retail, NOD (fosta Asesoft Distribution) si eMag, vrea sa investeasca in domenii precum energie si media.

Omul de afaceri controla anterior 50% din actiunile lantului de retail Flanco si din compania de distributie Network One Distribution (NOD). Valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita. Pe de alta parte, Ghita a iesit de curand si din actionariatul retailerului online eMag, dupa ce 70% din business a fost cumparat de gigantul sud-african Naspers.

“Cred ca sunt un antreprenor, iar aceste companii ajunsesera la un anumit nivel, devenisera aproape corporatii, multinationale, iar eu am vrut sa imi transform actiunile in lichiditati pentru a dezvolta alte businessuri”, a declarat pentru wall-street.ro, Sebastian Ghita (34 de ani).

El a adaugat ca printre domeniile in care va investi in urmatoarea perioada se numara cel energetic si media.

Ghita detine televiziunea de stiri Romania TV, post lansat in toamna anului trecut.

In sectorul energetic acesta ar fi avut actiuni la Corni Eolian si Ecoprod Energy, conform unui articol din 2010 din Ziarul Financiar. In prezent, Corni Eolian este detinuta de doua companii din Danemarca (Wind 12 Aps si Wind 13 Aps), in timp ce compania Ecoprod Energy este detinuta de Manole Gheorghe si Vasile Domente, fiecare cu 50% din actiuni. Ultimele modificari privind actionarii acestei companii au fost realizate in iunie 2012, arata datele de la Registrul Comertului. Actuala companie Ecoprod Energy a fost fondata in 2008, dupa ce anterior o companie cu acelasi nume a fost radiata. Compania radiata fusese infiintata in 2005, iar Ghita controla 33,78% din actiuni, potrivit Recom.

Vrea ca Romania TV sa aiba afaceri de 8-10 mil. euro anul acesta si sa fie pe break-even

Pe de alta parte, de doi ani de cand a intrat in media, Ghita a investit in jur de 20 de milioane de euro, initial in Realitatea TV si apoi in Romania TV.

In prezent, antreprenorul este in discutii avansate pentru achizitii cu proprietarii a trei companii de media. Sebastian Ghita este interesat de zona de televiziune, radio si publicatii online.

In ceea ce priveste Romania TV, cofondatorul grupului Asesoft afirma ca isi doreste ca anul acesta televiziunea sa ajunga pe break-even (moment in care cheltuielile sunt la acelasi nivel cu incasarile), iar anul viitor sa fie pe profit.

El a precizat ca postul TV va ajunge anul acesta la o cifra de afaceri in jurul a 8-10 milioane de euro.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri