Filmul "Imaculat", în regia Monicăi Stan şi a lui George Chiper-Lillemark, este propunerea României pentru categoria "Cel mai bun lungmetraj internaţional" din cadrul Premiilor Academiei Americane de Film - Oscars 2023, informează Centrul Naţional al Cinematografiei, relatează Agerpres.

Pelicula îi are în rolurile principale pe Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel şi Cezar Grumăzescu, alături de care apar şi Rareş Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaş, Ionuţ Niculae, Florin Hriţcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă şi Cristina Buburuz.

"Imaculat" spune o poveste în care resorturile interioare ale personajelor construiesc o lume atât de autentică, ce aproape stârneşte revoltă. Indignare. O dramă psihologică, bazată pe fapte reale, o poveste de supravieţuire până la un punct. Mai apoi devine o poveste de eliberare.

Daria (Ana Dumitraşcu), o tânără dependentă de heroină, pătrunde într-o clinică de dezintoxicare. Într-o lume străină. O lume aflată în contrast cu tot ceea ce a reprezentat mediul ei de până atunci. La 18 ani, pare naivă şi inocentă, dar încă mai păstrează trăsăturile fetei de familie bună, cu principii, educată şi dornică să-şi ia Bac-ul şi să urmeze o facultate. Însă izbirea de lumea în care intră, declanşează în ea efecte ce o transformă, se arată în sinopsisul peliculei.

Comitetul anual de selecţie a filmului ce va reprezenta România în competiţia pentru o nominalizare la Premiile Academiei Americane de Film - Oscars, la categoria Film Internaţional 2023, a fost format din cinci critici de film, numiţi de Consiliul de Administraţie a Centrului National al Cinematografiei. Aceşti au fost Dana Duma, Ionuţ Mareş, Irina Trocan, Cătălin Olaru şi Cristina Corciovescu.

În concurs s-au înscris, pe lângă producţia "Imaculat", şi "Metronom", regia de Alexandru Belc, "Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie", regia Andrei Huţuleac, "Miracol", regia Bogdan George Apetri, "Crai Nou", regia Alina Grigore şi "R.M.N.", regia Cristian Mungiu.

Lista scurtă pentru nominalizări la Oscar 2023 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe 21 decembrie. Cea de-a 95-a gală de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film este programată să aibă loc pe 12 martie 2023, la Los Angeles.

"Imaculat" a fost premiat în 2021 la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia cu trei mari premii: premiul pentru regizori aflaţi la debut - "Luigi De Laurentiis Award Lion of the Future", premiul principal al secţiunii - "Giornate degli Autori Director's Award" precum şi premiul "Autrici under 40" din partea "Venezia a Napoli. Il cinema esteso" acordat autoarei Monica Stan pentru cel mai bun scenariu. "Imaculat" completează panoul recompenselor, în 2022, cu Trofeul Golden Lynx la FEST - New Directors New Films Festival - Portugalia la categoria film de ficţiune, dar şi cu Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film - FIPRESCI Award la Transilvania International Film Festival - TIFF Cluj-Napoca.

Imaculat este produs de Axel Film, distribuit în România de Follow Art Distribution, în Statele Unite ale Americii de Syndicado Inc. şi vândut internaţional de Syndicado Film Sales.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri