Romanii cu bani in fonduri mutuale sau cu investitii directe in actiunile companiilor de pe bursa au fost bulversati in ultimele doua luni de numeroasele anunturi si zvonuri, venite din mediul politic, cu privire la noile taxe introduse de Ordonanta 114. Ce sfaturi au managerii celor mai mari fonduri de investitii din Romania pentru acestia?

Nu reactionati la prima stire si investiti constant sume mici de bani

Cele mai importante taxe introduse de OUG 114 afecteaza bancile, companiile din energie si companiile din telecomunicatii. Actiunile de pe Bursa de Valori Bucuresti s-au prabusit in decembrie 2018 si au continuat sa scada in ianuarie.

Asa cum adesea se intampla, primul instinct al majoritatii investitorilor a fost sa isi lichideze investitiile la aparitia primelor vesti negative.

Managerii celor mai mari fonduri mutuale din piata recomanda insa investitiile constante si mici, atat in perioadele bune ale pietei cat si in perioadele slabe, astfel incat, pe termen lung, scaderile majore sa nu afecteze puternic valoarea plasamentelor.

“Mereu am recomandat clientilor sa investeasca constant si regulat. Pe langa faptul ca in acest fel clientii nu vor simti la fel de puternic o scadere a bursei, o astfel de abordare asigura o disciplina financiara – obisnuinta de a economisi lunar o suma de bani, chiar si daca vorbim de cateva sute de lei”, mentioneaza Alexandru Combei, director de investitii in cadrul BRD Asset Management.

Pentru a incuraja economisirea constanta, mai multi administratori de fonduri au lansat in ultimii ani produse financiare prin care clientii isi dau acordul ca in fiecare luna sa li se debiteze din cont sume de bani prestabilite care ulterior sunt investite in fonduri mutuale.

“Daca investesti constant, indiferent de conditiile de piata, plasamentul tau nu mai fi atat de influentat de perioadele cu variatii puternice, precum cea din prezent. De asemenea, mereu recomandam clientilor sa nu reactioneze emotional, la primele zvonuri sau stiri despre un anumit eveniment”, spune Robert Burlan, directorul de investii al Raiffeisen Asset Management.

Diversificati! Bursa nu inseamna doar actiuni. Obligatiunile va pot salva investitiile in perioadele grele

Actiunile sunt in mod traditional cele mai tranzactionate instrumente financiare pe bursa, insa in ultimii ani oferta de obligatiuni de pe Bursa de Valori Bucuresti s-a imbunatatit, oferind alternative interesante investitorilor care nu vor sa isi asume riscuri foarte mari.

“Bursa nu inseamna doar actiuni. Segmentul de obligatiuni nu trebuie sa fie trecut cu vederea. In prezent, pe Bursa de Valori Bucuresti exista emisiuni de obligatiuni corporative cu randamente de 8-12% si maturitati de 3-5 ani. Am recomandat mereu clientilor obligatiunile ca alternativa pentru diversificarea portofoliului”, a declarat Daniela Vasile, manager de investitii in cadrul administratorului de fonduri Certinvest.

Obligatiunile corporative sunt emise de companii si ofera in general dobanzi (randamente) mai mari decat titlurile/obligatiunile de stat. Randamentele sunt mai mari in cazul obligatiunilor corporative deoarece riscul de faliment al unei companii este mult mai ridicat in comparatie cu riscul de faliment al unei tari. Datorita faptului ca sunt mult mai sigure, obligatiunile sunt considerate un refugiu in perioadele in care actiunile scad.

Investitorii care vor sa mizeze pe oblgiatiuni corporative le pot cumpara direct de pe Bursa de Valori Bucuresti, in vreme ce investitorii care prefera alternativa mai sigura, a titlurilor de stat, le pot accessa prin intermediul fondurilor mutuale.

Nu comparati investitiile pe bursa cu investitiile in apartamente si alte imobiliare

In Romania, investitiile imobiliare sunt principalul “adversar” al managerilor de fonduri mutuale, multi dintre romani preferand aceasta varianta argumentant ca imobiliarele reprezinta o investitie “palpabila” si sigura.

“Le-as recomanda romanilor care cauta optiuni de investitii sa nu mai compare plasamentele in actiuni cu investitiile in imobiliare. In Romania exista in continuare perceptia gresita ca imobiliarele reprezinta singura investitie in care nu pierzi niciodata si ai asigurat un castig cert. Discutam de clase de active diferite, lichiditatea fiind cea mai mare diferenta intre cele doua”, mentioneaza Daniela Vasile.

Lichiditatea la care managerul de investitii face referire reprezinta practic durata de timp in care un investitor poate obtine bani cash in urma lichidarii investitiei. Astfel, daca un investitor pe bursa isi vinde actiunile in doar cateva secunde, transformand in cash astfel plasamentul pe care il avea, situatia este mult mai diferita in cazul unei persoane care a investit, de exemplu, in achizitia unui apartament cu 3 camere. In cel de-al doilea caz, lichidarea apartamentului poate dura zile, saptamani sau chiar luni de zile in functie de specificul imobilului.

De asemenea, atunci cand compara investitiile in actiuni cu cele in imobiliare, multe persoane nu iau in calcul costurile de intretinere si administrare ale unui imobil.

O analiza a evolutiei pietei imobiliare si a bursei din ultimii 10 ani arata ca plasamentele in actiuni ar fi generat un castig total (in lei) de aproximativ 77%, in vreme ce o investitie imobiliara ar fi avut un randament de 22% - iar asta neluand in calcul cheltuielile de intretinere.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri