Situatia Oltchim (OLT) nu este una fericita, deoarece o oferta este "exotica", iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul, afirma premierul Ponta, citat de Mediafax.
Totusi, termenul de privatizare nu va mai fi amanat, iar compania va intra in administrare speciala daca ofertele nu sunt acceptate.

Ponta s-a intalnit, marti, la Palatul Victoria, cu ministrul Economiei si seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) pentru o discutie privind situatia de la Oltchim, intalnire la finalul careia a sustinut o conferinta de presa.

"Nu este o situatie fericita, pentru ca, din pacate, dincolo de cei care sunt deja acolo, din cele doua oferte una este exotica, iar cealalta trebuie verificata din punct de vedere al potentialului financiar. Totusi, cei de la Chimcomplex sunt destul de mici fata de cat de mare este Oltchim. Indiferent insa de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de oferta care presupune pierderea locurilor de munca si dezmembrarea Oltchim. Situatia este foarte dificila", a spus Ponta.

Intrebat de jurnalisti ce se va intampla daca niciuna dintre ofertele primite nu va fi satisfacatoare, premierul a afirmat ca la Oltchim va fi instituita in acest caz administrarea speciala, dar numai ca o solutie pe termen scurt, solutia pe termen lung fiind cooptarea unui investitor puternic.

El a aratat totusi ca termenul de depunere a ofertelor, stabilit la acest moment pentru joi, 20 septembrie, nu va mai fi amanat, iar licitatia publica cu strigare programata pentru vineri va fi organizata in prezenta presei.

Intrebat de asemenea daca, din punct de vedere politic, l-ar deranja prezenta la Oltchim a unui investitor rus, precum Gazprom, premierul a raspuns negativ.

"Nu, nici vorba, oricine salveaza locurile de munca si are banii de investitii, este binevenit. Politic nu m-ar deranja nici macar domnul Dan Diaconescu, cu o singura conditie: sa aiba banii si capacitatea de a salva locurile de munca", a spus Ponta.

Intrebat in continuare pe cine ar prefera intre Gazprom si Dan Diaconescu, Ponta a spus, zambind, ca diferenta de resurse financiare si manageriale este cam mai mare intre cele doua parti.

Solicitat insa sa precizeze daca pentru Oltchim au fost depuse oferte de catre Gazprom sau o alta companie din Rusia, Ponta a declarat ca nu doreste sa se pronunte asupra ofertelor pana joi, cand este termenul final de depunere.

El a adaugat ca intelege situatia angajatilor de la Oltchim, dar ca si-ar fi dorit ca acestia sa protesteze mai devreme fata de managementul defectuos inregistrat de mai multi ani la nivelul conducerii.
Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit pana joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anuntat, luni, seful OPSPI, Remus Vulpescu, precizand pana pe data de 22 septembrie trebuie informati reprezentantii FMI cu privire la inceperea negocierilor cu investitorii.
Pana la termenul limita initial (luni, 17 septembrie) au depus oferte trei cumparatori: PCC SE, inregistrata in Germania, presedintele PP-DD, Dan Diaconescu si omul de afaceri Stefan Vuza, prin doua firme, Chimcomplex si Aisa Invest din Cluj.

Sindicat: Chitoiu e asteptat sa prezinte rezultatul discutiilor cu conducerea
Liderul salariatilor de la Oltchim, Corneliu Cernev, afirma ca sindicalistii s-au intalnit cu conducerea Ministerului Economiei si au fost facuti "pasi importanti pentru salvarea combinatului", convenindu-se ca miercuri ministrul Daniel Chitoiu sa vina la combinat pentru discutii cu angajatii.

Cernev a declarat, marti, corespondentului Mediafax ca in urma cu o zi o delegatie a angajatilor Oltchim a fost primita la discutii la Ministerul Economiei, iar in cursul acestei zile conducerea combinatului va merge la Bucuresti pentru a-i prezenta ministrului Daniel Chitoiu un program etapizat de repornire a instalatiilor combinatului.

El a mai sustinut ca a convenit cu ministrul Economiei ca acesta sa mearga miercuri la Oltchim, pentru a le prezenta angajatiilor concluziile discutiilor cu sindicatul si cu conducerea combinatului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri